„Nu te opri, du-ți până la capăt fapta
și îndeplinește-ți rolul de om ales!” (Seneca)
23 noiembrie, soarele tomnatic zâmbește ghiduș, clipind discret din spatele unui norișor, iar pe pământul moldav care se întinde până departe spre orizont se naște scriitorul, jurnalistul și cineastul Ben Todică. (Iezer, com. Puiești, jud. Vaslui). Și-a petrecut primii ani ai vieții pe aceste minunate mealeaguri, apoi destinul i-a purtat pașii împreună cu familia în Banat, la minele de uraniu de la Ciudanovița. De aici are cele mai multe amintiri, pe care le-a aranjat cu meticulozitate în suflet și le poartă cu sine.
De-a lungul veacurilor, oamenii și-au dorit libertatea pentru că atunci când aceasta este îngrădită apare UMILINŢA și dorința de evadare:
„Tumult de gânduri
luate de briză,
evantai
în zăduful
umilinței”.
În atare situație s-a aflat în tinerețe și românul Ben Todică. Nemaisimțindu-și pământul sub picioare în propria țară, crezând cu tărie că va reuși, ia drumul pribegiei spre Australia și se postează voluntar „Între două lumi”, stare greu de gestionat, iar consemnările din această perioadă au dat naștere mai târziu (2009, 2012) primei sale cărți, cu același titlu.
În dorința de a înfrăți în sufletul său cele două lumi și a se împărtăși cu buna creștere și credință românească din potirul exilului, depune eforturi incomensurabile de a se adapta, acomoda noului stil de viață, situându-se astfel, „În două lumi” (titlul celui de-al doilea volum din creația sa literară, 2011, 2012).
Ben Todică și-a asumat consecințele libertății și acțiunilor proprii, conștient fiind că soluția fiecărei probleme se află în interiorul său. Chiar și așa, uneori a avut parte de surprize neplăcute, situații dezagreabile, șimțindu-se ca într-un DEŞERT, într-un nor dens de nisip învolburat de vânt:
„În deşertul întins
doar nisipuri mişcătoare.
În pustiul din noi
gândurile răzleţe
caută lumina.”
Pe firul întins al timpului are loc o îngemănare a anotimpurilor și a punctelor cardinale, cu tot noianul de trăsături și amprente specifice. Vitregiile dilată timpul sporind durerea și suferința. De nicăieri NICIO EMPATIE :
„Vântul tăios
cocoţat pieziş
pe povârnişul muntelui
impasibil
la scrâşnetul copacilor”.
Împăcarea trecutului cu prezentul sporește șansa împăcării ființei vechi cu noua ființă, mai înțeleaptă și conformă cu timpul și locul prezentului. Ben Todică este mai mult decât putem surprinde la prima vedere. În jurul lui licărește un tezaur de artizanat românesc și fărâme de lume exotică australiană. Împletirea celor două firi, una străveche și cealaltă modernă, una eminamente românească și una australiană asimilată, îl plasează pe o traiectorie între moștenit și adaptat. Pe baza reflexului înăscut și a celui dobândit planează într-o realitate, cumva sub semnul dualității, însă treptat concentrată într-un tot unitar. De ce? Pentru că în tot ceea ce simte și în modul în care acționează se bucură de autonomie și moderație în stabilirea propriilor repere. Veghează asupra trecutului cu admirație și gratitudine, iar asupra viitorului cu temere și îngrijorare. Între aceste două felii de timp, trăiește conștient și realist prezentul. Prin ceea ce scrie, spune și face încearcă să protejeze „copiii de balauri”, personaje dintr-o poveste adevărată pe care o trăim azi, pentru că în opinia domniei sale, toate poveștile ar trebui să aibă final fericit și GÂNDUL BUN să fie cu noi toți:
„În arşiţa inimii
copleşită de neuitare
brodează amintiri
cu pana ascuţită
a gândului bun”.
Neobosit călător pe drumurile vieții, iscoditor de adevăruri indubitabile ori tainice, cutreieră de ani și ani prin mirifica lume a copilăriei pur românești. Clipe acoperite de neuitare, pasiunile din copilărie și adolescență sunt nave spre cosmosul, universul său artistic, literar și spiritual. Dintotdeauna are aspirații și proiecții ale lucrului bine făcut; nu i-au lipsit niciodată VISURI AIEVEA pentru că a știut a spune:
„Zorilor, dând
lumină viselor
amurgul
ne colorează
împlinirile”.
În persoana lui Ben întâlnim nenumărate ipostaze ale omului: Homo sapiens (Omul inteligent sau Omul înțelept), Homo creator (Omul creator), Homo patiens (Omul răbdător, cel care îndură), Homo interneticus (Omul conectat la nivel global), Homo viator (Omul pelerin). În timp, și-a conturat viguros postura de „Omul pe drumul său spre găsirea lui Dumnezeu”, așa cum consemna Gabriel Marcel în 1945 și DEPRINDEREA de:
„Călători prin viaţă
deprindem
exerciţiul prin care
urechile inimii aud
trilurile iubirii”.
Iubirea pentru Ming-Ming (soția chinezoaică), pentru copiii și nepoții lor, îi activează și îi potențează permanent dragostea de țară și neam, simțind întotdeauna blânda ÎMBRĂŢIŞARE a Domnului:
„Când navigăm
pe marea învolburată
ne simţim singuri
doar atunci când uităm că privirea
lui Dumnezeu ne îmbrăţişează”.
Românul-australian nu uită, ci dimpotrivă „Căutând după mere” într-un dialog amical cu Pavel Rătundeanu Ferghete (2018), se îmbăiază în CUMINȚENIA pământului asemenea omului dornic de a descinde cu pioșenie la izvoarele vii și proaspete ale simțirii românești:
„În pădurea
de brazi înalţi şi drepţi
cetina atinge
cuminţenia
rădăcinii”.
Acest lucru îl realizează „Cu brațele aripi”, carte de eseuri (2020), consistentă prin conținut și bogată în mesaje lucide și profunde către români, către omenire. Autorul abordează într-un stil elevat și elegant, în același timp incitant problemele lumii de azi, transmițând cititorului un anume fior existențial și satisfacții estetice, însă și tulburătoare întrebări despre om și lume, decriptând TAINA unor manifestări greu de înțeles:
„Doar un cuvânt
îngânat sincer
într-un şir de priviri
deschide tainic
orizonturi nebănuite”.
În lumina operei și activității sale, un adevărat fluviu de idei și sentimente, a fost numit pe bună dreptate „Ambasabor onorific al românismului” (2012). Ben Todică este Purtătorul voluntar de cuvânt al României, este Glasul blândului moldovean și bănățean în aceeași măsură, este Cartea neamului românesc așezată cu acuitate în capsula timpului spre DĂINUIRE:
„În dogoarea pojarului
din sprinceana pădurii
un buştean viguros
sprijină cerul
ca semn al dăinuirii”
În lanțul argumentării demersului său, îndemnul de a ne întoarce la izvoarele neamului, la obârșia străveche este cea mai importantă și trainică verigă. În acest sens, contribuțiile de excepție ale lui Ben Todică pe tărâm artistic (domeniul filmului), jurnalistic și literar sunt pe deplin meritorii. Sunt varii forme de exprimare a celui dotat cu har, pricepere, îndemânare, cu alte cuvinte vigoare și putere de creație. În preocupările sale îmbină totul într-un mod strălucit pentru a bucura semenii cu ceea ce este frumos și bun, cu ceea ce este important pentru om și omenire. Emisiunea săptămânală la radio 3zzz, Melbourne, în limba română pentru românii din Australia și nu numai înseamnă cu adevărat creativitate fertilă. Alcătuită din subiecte de mare interes pentru ascultătorii postului, prin vocea sa inconfundabilă, plină de sevă și vervă românească atrage atenția și pentru acest lucru este apreciat cum se cuvine. Din ceea ce înseamnă și îl caracterizează pe Ben Todică, nimic nu poate fi pus la îndoială. Cu atât mai puțin DORUL:
„Mă cuprinde un dor
de a căuta fervent
visele topite
în lutul ars
de tăciunii încă nestinşi”.
Depărtarea nu l-a schimbat, nu i-a deteriorat calitățile de român și afinitatea față de tot ceea ce este românesc, ci, dimpotrivă i-a clădit un CHIP DE ROMÂN AUTENTIC. Un român îmbunătățit, care emană percepția corectă și realistă a timpului, energia creației, autenticitatea bunătății și bunăvoinței, trăirea dragostei profunde pentru valorile neamului și umanității, credința și ruga de mai bine. Pentru toate acestea este vrednic de prețuirea noastră.
LA MULȚI, MULȚI ȘI BINECUVÂNTAȚI ANI!
–––––––––––-
Vasilica GRIGORAȘ
Vaslui
23 noiembrie 2020