Sub nucul cu umbră deasă
Sub umbra nucului am scris prima poezie,
Câtecul guguştucului încă nu era poluat,
Dar am găsit în ea lumină multă
Încât m-am pus şi eu pe luminat!
Turnam înţelepciune în cuvântul scris
Cu fruntea asudată în spaţiul ancestral,
Şi nu mă simţeam nicicum învins
Chiar dacă lumea-mi dăruise un hârb de cal…
Am cutreierat de-atunci deşerturi înşelătoare,
Cu profeţi de fiere, minciună şi venin,
M-am mai întors la nuc dar în soare
Lumina era prea multă, dar puţin-
Prilej sub nuc un vers să mai scriu
Şi aşchii de umbră în lumină să păstrez
În rima poeziei scrisă-ntr-un târziu
Pentru o lume-n care să mă aşez.
…şi iar un dor de-a hălădui prin lume
Mă cuprinde chiar dacă e plină de venin
Şi-un cântec de guguştuc fără nume
Mă urmăreşte pe urme de senin.
Un nou ciclu dor de umbra nucului bătrân
Mă cuprinde să mă-ntorc acasă
Dar frunzele lui uscate mă-îngân
Din rana ferestreului în tulpină rămasă.
Azi e ziua amintirilor în poemul scris,
Iar opera poetului a rămas în crucificarea lui,
În ea mă regăsesc ca om ne-nvins
Recuperându-mi rana din urmele de cui…
––––––––––––-
Al.Florin ŢENE