Orbecăim prin viață…
Orfani, fără iubire, orbecăim prin viață
cu pași grăbiți spre moarte
ne îndreptăm privirea spre frunzele coapte
ce tremură sub umbre în freamătul din șoapte
un cântec se aude pe ramuri
e secetă în gânduri
pământul se usucă sub casa părintească
e frig și bate crivățul în neamul românesc
îndepărtându-ne de vatra strămoșească
privim cum florile îngheață la fereastră
cu degetele însângerate pe cruce.
Culorile s-au scurs pe caldarâm, pe față
incepem să jucăm în altă viață
plină de măști, cusută la gură
aruncată în valuri
se zbate, se agită, izbindu-se de maluri
orfani, fără iubire, orbecăim prin viață.
———————————-
Anca-Maria DAVID