Demult vroiam să ajungem la mănăstirea de maici de la Slatina Crasnei bucovinene. Unul dintre motive este prietenia îndelungată cu maica stareță Ioana. Prietenie care a început cu ani în urmp, pe când era maică la mănăstirea de la Sucevița de dincolo de frontieră. În pelerinajele noastre treceam neapărat și pe aici, se bucura mult când ne vedea. Ne dăruia întotdeauna iconițe, cruciulițe, anafură. Ne invita să mai venim.
Într-o zi ne-am întâlnit așa pe neașteptate la Crasna. Aveam să aflăm ( cam cu vreo 4 ani în urmă) că a fost transferată deja la baștină. Aici i s-a încredințat o misiune responsabilă, cea de a conduce o mănăstire.
Deși e mult de lucru aici, mănăstirea cea nouă e în construcție, are multe griji și probleme, totuși a rămas aceeași maică, pe care am cunoscut-o cu vreo 15 ani în urmă, amabilă, binevoitoare, harnică, bună la suflet…
Iată că în ultima duminică a ultimei luni de vară, cu un mic grup de pelerini din satul Pătrăuții de Jos, am ajuns dimineața la slujba de duminică. Biserica mănăstirii era plină de lume. După ce am asistat la sfânta liturghie, sora Rahira, o altă cunoștință veche de a mea de la această mănăstire, ne-a condus în biserica nouă. Deoarece printre pelerini era o doamnă, care a venit pentru prima oară aici, sora a povestit pe scurt istoria înființării acestui lăcaș, felul cum au început să construiască, cum au dobândit apa curată ca lacrima din fântâna din curtea mănăstirii, cum se roagă, cum muncesc, ce planuri de viitor au.
După masa de post servită în trapeza mănăstirii, de altfel gustoasă ca întotdeauna, ne facem poze cu maica stareță. Primim de la ea iconițe cu Schimbarea la față a Mântuitorului, nu demult am marcat pe stil vechi această mare sărbătoare creștină, dar și cu Sfântul Mucenic Ioan Cel Nou de la Suceava, în numele căruia e hramul mănăstirii, sticle cu aghiasmă, și câteva reviste creștine. Ni le aduce pe toate sora Ana, aflăm că e absolventă a două facultăți: cea de teologie, dar și cea de filologie română, și care face acum ascultare la mănăstire.
Maica Ioana ne conduce, e bine aici, dar trebuie să plecăm. Îi promitem să mai venim. Mă roagă să vin cu elevii mei. Sper să reușesc acest lucru.
Luându-ne rămas bun, privesc în jur la priveliștea frumoasă de aici. Mă gândesc că peste munte, nu chiar departe e Putna lui Ștefan cel Mare. Locul cel mai drag pentru mine pe pământ.
Facem o mică plimbare la iazul aflat nu departe de mănăstire. Ne facem fotografii și pornim spre casă.
Îmi pare puțin tristă Crasna acum. Nu mai sunt în viață profesorii Motrescu, cei care au proslăvit prin scrierile și faptele lor demne această mândră localitate de munte.
Pentru mine Crasna se asociază deja de peste 20 de ani cu numele poetului-martir Ilie Motrescu. În această vară am omagiat deja 50 de ani de la trecerea sa în neființă, iar la 18 august este și ziua sa de naștere.
Părăsim Crasna în speranța că vom reveni curând la această mănăstire de maici, unde domnește o atmosferă de bunătate, smerenie, amabilitate, rugăciune, speranță și credință.
————————————
Eleonora SCHIPOR
Pătrăuții de Jos, Ucraina
25 august 2019