UN GÂND ÎN MIEZ DE VARĂ
Înmiresmat e vântul, îmbătător și dulce,
Ca să-mi aduc-aminte că anu-i la răscruce,
Că scade ziua-ntr-una și noaptea se lungește
Încet, pe nesimțite, tăcut și pe hoțește.
Pe ulița cea mare e colb ca altădată,
Dar nu mai sunt copiii să fugă dup-o roată,
Să facă larmă mare, să prindă viață drumul,
Că prea de mult pe-aicea nu mai văzut-am unul
S-au tot rărit de-acuma din câți au fost odată
Țăranii mei din viță prelungă-ndelungată,
Iar cei rămași pe humă sunt plini de beteșuguri,
Uitați de toți și toate, ca ruginite pluguri.
Un car nu trece drumul, cărarea-i înierbată,
Bătrâni îmi sunt și câinii, n-au somn și nu mai latră,
S-a-nnămolit izvorul, hotaru-i o pustie,
Și peste tot și toate, e plin de colilie.
Biserica-i în rână, cu țigle multe sparte,
Pe-acolo vântu-n voie cel clopot mi-l mai bate,
La sfintele icoane la Paște și Crăciun
Vre-o câțiva doar se-nchină, cerșind un an mai bun.
*
Bătrâne sat, cea vreme te-ngroapă în uitare,
Ai clipe sorocite, puține-n numărare,
Din tine va rămâne umbrosul țintirim
S-avem din vreme-n vreme la cine să venim.
Ți-om pune o lumină și-o rugă de iertare
La câte tu făcut-ai să fim pe cea cărare,
Ce scosu-ne-a în lume cândva, să ne domnim
Și depărtați de tine, acol’ să veșnicim.
**
Te-am nemurit acuma, în rând de poezie
Să-mi ispășesc trădarea, făcându-te vecie
Și-n tremurata geană, în bob de lăcrimare
Am pus din al meu suflet, o rugă de iertare.
3.07.2019
VOI , PAȘII MEI, LUNTRAȘII
De câteori iubito îți trec prin al tău gând,
Chemarea ta duioasă îmi tot înoadă pașii
Și-n fiecare ziuă, ne iau tot rând la rînd
Pe mării de amintire, ne fie ei, luntrașii.
Și în afund de zare, ne duc pe căi știute
În tinerețea noastră, cel fagure de miere,
Să mai gustăm odată clipitele pierdute,
Bănuți din punga vremii, ne fie ca avere.
Pe Insula Iubiri, în mijlocul de ape
Luntrașii noști’ destoinici ne lașe părăsiți,
Ca sufletele noastre, cu sârg să se adape
Cu apa fericirii, alean pentru iubiți.
Acol’, sub taina lumii, ca-n raiul din ceresc,
Ne-om sătura iubirea și simțurile toate
Și în divinul clpei, nimicul omenesc
Să-și facă împlinitul, cum numai el socoate.
Nimic din ce-i iubire nu vom lăsa pe-afară,
Nimic din ce-i visare nu vom uita în gând,
Nimic din ce-i plîcere nu vom lăsa să piară,
Pe toate le gusta-vom flămânzi, tot rând la rând.
Cât ține-o vraja asta? secunde dintr-o noapte,
Destul cât să re-nvie fiorul unei clipe,
Ce gândul o lungește învăluită-n șoapte,
Cea noapte s-o-amăgească, pe-a visului aripe.
————————————-
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
4 iulie 2019