Nu-i aşa că, în mintea noastră, nimic n-ar putea opri Judecata de Apoi? Nimic nu ne-ar putea sustrage acestui eveniment implacabil şi ireversibil?
Şi dacă totuşi Frumuseţea a fost lăsată de Dumnezeu pe lume tocmai ca să ne putem „sustrage” Judecăţii?…
Ca să fim găsiţi prinşi în Judecata Frumuseţii acestei lumi! Ca din ea, să avem puterea să stingem orice altă Judecată…
Pentru că acest sentiment nu ne este nefamiliar. L-am mai avut când ni s-a născut primul copil. În ziua în care ne-am căsătorit. În ziua, poate, în care am făcut un pelerinaj la Ierusalim. În ziua în care ne-am împăcat cu cineva. Atunci am simțit că pentru noi, în acel moment, Judecata parcă… s-a „oprit”.
Iată ce putem face din nişte nori, iarbă, soare şi un drum cu maşina (Rădăuţi-Putna).
Zile neterminate şi La Mulţi Ani de ziua copilului!
P. Iustin
***
Va veni o zi
când norii nu se duc fiindcă
nu e unde.
Va veni o vreme
când frumuseţea nu va şti
de ce.
Va fi un timp
când păcatele vor aştepta
să treacă înainte
veşnicia.
Va sta Judecata
pân-va fi gata iarba
din ziua de amiază
a frumuseţii
care n-a-nceput.
———————————
Ierodiacon Iustin T., 1 iunie 2019