UITAREA
Uitarea-ți sfredelește în adâncuri
Ori te îngenunchează, înnodâd tăceri,
Atâtea vorbe ce-au părut –nimicuri,
Te-au osândit în patima din Ieri…
Și împovărat cu tăinuiri prea grave
Te-acoperi cu lințoliul unor trucuri,
Țesut din gânduri negre, reci, concave
Și doar cu-un fals curaj mă picuri…
Te mai aștept. Dacă ai să vii,
Am să-ți aprind, lumina pe cărare…
Și pașii plânși-ți-voi șterge, din orele târzii,
Apoi te-oi ocroti în cuib de sărutare..
Dar m-amăgesc; căzând, îmbrățișez pământul,
Parcă te văd gonind prin iarba, proaspăt ninsă,
Pe care zac doar eu, când rece vântul,
Mă spulberă-n apusuri fără simțire, stinsă…
—————————————–
Elena VOLCINSCHI
(din vol. ,,Nostalgii din vremurile trecute’’, 2019)