CĂLĂTORII ASTRALE…
M-am înălțat spre stele prinzând pletele lunii,
De pe pământ în zboruri, pe faldurile nopții,
În urma mea lăsând întunericul genunii
Și pulberea de stele în vidul văgăunii,
Printre nebuloase ciocănind la ușa sorții,
Fugind de umbra morții…
Cu pieptul mă avânt spre talazul de lumină…
Din neguri spațiale prind cometa despletită…
Mă ducă-n loc de taină l-acea sfântă grădină,
Unde-auzi parc-o sonată a sferelor, divină
Și-unde domnește pacea, ca marea liniștită,
Neîncretiță de-o ispită…
E straniu, încremenit-a timpul sau, nenăscut…
Singurătatea-i glacială, sângele-mi un cheag…
E-un loc măreț, plin de sfințenie, necunoscut,
Nu știu de vie sunt, am murit, m-am renăscut,
Nu văd pe nimeni să dea secretul în vileag…
Am ajuns pe ce meleag ?
Plutind ca gândul, ca o taină-n miez de noapte,
Mă las purtată fără teamă pe aripi eoliene…
Ca fulg de nea, silfidă sau miezul unei șoapte,
Spre steaua polară strălucind la miazănoapte
Și, prinzând luminii unda, mă-ntind pe ea alene,
Clipind mărunt din gene…
De sus privesc Pământul, e-atâta de frumos !
De culoare albăstruie, când norii se destrămă…
Îmi vine dorul de întors, e raiul meu cel luminos,
Că-n ochi nu-mi pot reține un zvâcnet lăcrimos…
Văd casa mea parcă, cineva în prag mă cheamă,
Făcând semn cu o năframă…
Parc-aud glasul de mamă…
————————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
12 aprilie 2019