Ți-aș da inimă nebună
În cămara ta de gânduri stau tăcut și caut vină
De-ați certa gândul albastru cu o rază de lumină,
Și pe dorul cel năprasnic aș așterne mii de fluturi
Ca să-ți vânture amarul cu aripele de vulturi
Și să ducă-n mărginirea cu uitările de noapte
Tot amarul din dorințe și tăcerile cu șoapte,
Să-ți rămână viu tot cerul ochilor secați de dor…
Călător în visul nopții sau o viață cu amor!
Câte nopți cu boltă vie, câte stele să aprind?
Cărei veșnicii i-aș crede, câte stele să cuprind?!
Mi-ar fi de ajuns o Lună, de mi-ai fi tu una nouă…
Ți-aș da inimă nebună, doar să nu mi-o rupi un două!
O păstrează pentru tine când flămândă ești pe seară
În târziul nopții albe; din târziu de primăvară
Ca să-i pui o coroniță floare albă de cuvinte
Într-o vreme-n care timpul se consumă-n noi fierbinte..
Apa curge din izvoare și aleargă în avale
Tot spălând un teasc de doruri din a inimilor jale,
In pădure se coboară ca un înger de pe munte
Cu miresme de lumină în trăirile mărunte.
Eu ți-aș da inima toată peste vremea netrăită;
Nu iubiri ce stau la ușa cu zabreaua ruginită,
Mire-aș fi, iar tu mireasă, în cămara ta de gânduri
Cu ferestrele deschise către mine-n rânduri, rânduri!
——————————–——–
Dan-Obogeanu Gheorghe
8 aprilie 2019