Prin fire de iarbă pășesc agale,
Și tălpile-mi ard ca-n jăratec,
‘N val de mireasă curg petalele albe,
Purtate în aer de vântul primavaratec.
Respir al florilor suav parfum,
Coarda inimii taciturn vibrează,
Privesc spre neant, gânduri mi-adun,
Și-mi mângâi sufletul trist ce oftează.
Raza de soare prin plete-mi dansează,
De-undeva se aude un cânt de păsărea,
Natura – n freamăt iată e trează,
Dar nu-mi înțelege tristețea mea.
As fi vrut dragul meu să îmi fii cărare,
Să – mi port pe ea pașii desperecheati,
Să – mi fii firul de iarbă, eu gingasa-ți floare,
Și-n zorii zilei să ne trezim îmbrățișați,
Dar ocean de tristețe în dor zidită,
Mă arde în suflet cumplit cu foc de jar,
Mi-ești draga primăvară, când ești înflorita,
Dar sufletul meu e un noian de amar,
Și curg petale dalbe de flori în rânduri,
Pe-o rază de soare coboară din neantul ceresc,
Doar tristețea-mi colindă prin gânduri,
E primăvară, de dorul tău mă prăpădesc.
——————————-
Elena TUDOSA
4 aprilie 2019