NOAPTE DE NOAPTE
trântit pe pat
confuz ca o focă ce a uitat
că trebuie să aplaude pentru
a primi peşte
pătez aşternuturile cu transpiraţie
lucioasă şi abundentă
ca de actor porno
urmăresc alternativ
documentare
şi filme mute
antimoniul avea rolul de a proteja
ochii egiptenilor în deşert
lilian gish îţi făcea singură cascadoriile
schimb canalele cu repeziciune
până sunt aproape de orbire
şi de leşin
mâna deja nu mă mai ascultă
buricul degetului mare a dezvoltat
un soi de protuberanţe dintr-o
piele galbenă şi tare
pe care le-am am ros
până a curs sânge
un sânge de culoare foarte închisă
dens şi cu gust de carton
când a căzut pe gresia albă a băii
a început să se întindă
să formeze o mică baltă
plină de imagini şi de figuri alegorice
pe care un gândac
un moise de chitină
încerca să o despartă în două
protuberanţele au reapărut instantaneu
parcă înţelegând absurdul jocului
şi nu mai există loc pe buricul
degetului mare să-mi scriu poemele
povestea vieţii mele
şi nici măcar pentru melancolia delicată
a pânzei de păianjen
am sfărâmat gângania sub talpă
abia dimineaţă am şters locul
m-am dus la culcare
pe călcâie cu resturi de profet
şi sânge.
GREGOR SAMSA
se pare că pentru mine, de ceva timp
lipsa de somn a devenit obişnuinţă
o substanţă delicată, fragilă
agăţată ca un nerv
între vertebre, ascunsă sub stern
un iglu ce-o ţine la adăpost
mereu proaspătă
mereu vie
durerile sunt continue la baza craniului
între coaste
în explicaţiile din fiecare seară
ale becului de 75 de waţi
în fâşul cenuşiu al obrazului femeii de serviciu
pe lângă care treceam fără să îi răspund
deşi mă saluta de fiecare dată pe un ton şoptit
geamăn glasului unui bolnav care zace
în pat cu totul golit de vlagă
după câţiva paşi realizam lipsa de politeţe
şi voiam să mă întorc din drum să
îi spun că îmi pare rău, că eram căzut pe gânduri
demult căzut
dar continuam să merg înainte cu pasul
unui animal abia ieşit din hibernare
continuam să fac aceeaşi greşeală mereu
în minte cu o singură întrebare
ce va fi, ce va fi după moarte
aş vrea să cred că sufletele se vor
urca într-un autobuz cum sunt cele ale ratb-ului
vor călători la fel de înghesuite
de nemulţumite de mirosul de benzină
de mizeria de pe scaune
(să fie trecerea familiară)
şi odată ajunse acolo vor coborî
la porţile unor mari oraşe
unde fiecare va primi o nouă viaţă, un alt
destin de îndeplinit
aş vrea să cred că li se va spune
că până în acel moment
au fost doar seminţe germinând
iar „viaţa“ trecută a fost doar un strat de zăpadă
ce le-a protejat să poată ajunge acolo
la această nouă existenţă
în care eul permanent
se află la cea din urmă trecere
în ceva a cărui complexitate va fi la îndemâna oricui
astfel se va înţelege cu uşurinţă
de ce pământul este a treia planetă de la soare
de ce spunea bunicul despre mâna crăpată
aspră a bunicii că este îndestulătoare
şi bună ca o pâine caldă
de ce şi acum după treizeci de ani
încă văd
în colţul de sus al camerei
aproape în fiecare noapte
mâinile atârnănd pe lângă trup
vestonul kaki
bocancii înrouraţi ai soldatului care se spânzurase
lângă depou
în copacul pe care noi copiii
îl consideram fiind una dintre barele porţii
de fotbal
ceaţa şi toamna
câmpurile magnetice
undele tahionice subluminice
pluteau în jurul capului său ca o aură
pentru mine a fost întâia reprezentare palpabilă
a lui Hristos
vreau să cred că vom afla toate acestea
altfel totul ar fi inutil
ar fi absurd
iar eu nu pot vedea absurdul
în naşterea unui copil
în migraţia bilelor de rulment
spre marginea tăvii acoperită cu hârtie de copt
aşa cum nu-l pot vedea nici în visul de azi noapte
în care catapultat de expiraţia unei balene
am fost aruncat până pe o bancă în Ferentari
printre siringi folosite
urme de sânge
şi lichid seminal
de pe o alee venea înspre mine
o gânganie enormă
spunea că e Dumnezeu
m-am aruncat cu faţa la pământ
şi am strigat
“nu sunt vrednic să te văd, Doamne!“
în timp ce în minte aveam pentru prima
dată o altă întrebare
„de când bâzâie Dumnezeu?“
am rămas aşa timp îndelungat
până când am simţit că sunt singur iarăşi
Dumnezeul enorm cu zbor greoi trecuse
stătea aşezat pe o bordură
şi scria pe asfalt cu cretă
„după o noapte cu somn agitat
o gânganie îngrozitoare se trezi transformată
în autorul acestor rânduri“.
–––––––––––
Notă : Fragmentul dintre ghilimele îi aparţine lui Franz Kafka, romanul „Metamorfoza”
SEARA SĂ REVII ACASĂ
din oraşul care a rămas aproape la fel
lumini minerale
clădiri de birouri peste
care întunericul se lasă
cu un ritual gigantic
a mai apărut un salon de masaj nevrotic
un cabinet de consiliere limfatică
a mai dispărut o librărie
oamenii străzii au căpătat maximum de simultaneitate
odată cu tine
trec pragul o durere persistentă în piept
şi un ţiuit în urechi
obiectele dispar
pe rând
nereuşind să-şi fixeze dimensiunile
într-o altă semantică
podeaua se acoperă cu o ninsoare deasă
este dificil cu o astfel de punere în scenă
să nu-ţi treacă prin minte
că nu eşti altceva decât aplicaţia
care se upgradează zi de zi
încercând să mimeze cât mai convingător
fericirea
în interior dezintegrarea este conştientă
şi absolută.
SCHIŢĂ PENTRU O ELEGIE
cuvintele noastre s-au terminat
zâmbetul
a rămas părăsit în mijlocul
oraşului
în comun mai avem
doar dilema
de-a mai merge
sau nu la o ultimă
cafea împreună
unde ne aşteaptă aceeaşi masă ordinară
din răchită împletită
şi un singur pahar de apă pentru amândoi
ca pe vremea când
acestea ne erau de ajuns.
ORAŞUL PĂSĂRILOR MIGRATOARE
îmi spun
poţi termina de citit cartea asta mai târziu
acum ar fi bine să deschizi fereastra
şi să tragi nişte aer proaspăt în piept
sau mai bine nu. este o iarnă foarte rece
mercurul din termometre arată grade puţine
şi nu doar gradele sunt puţine în oraşul acesta
unde nimic nu este unde trebuie să fie
unde totul este altundeva
mai ales tu
spun la televizor
că drumurile pe care te-ai fi putut întoarce
sunt blocate
că protestatarii
au închis piaţa
au ridicat oameni de zăpadă
baricade din turtă dulce, beteală
şi globuri de pom peste tot
am vrut să te sun să îţi spun
că de fapt e-o minciunâ
în fiecare zi merg mult
chiar trec pe acolo
şi singurul lucru pe care îl văd
este absenţa ta
un tanc
care trece peste mine sfărâmându-mi oasele.
–––––––
Mihai MARIAN
Buzău
4 ianuarie 2018