De câte ori
De câte ori m-ai pus tu viata la pământ,
De câte ori de pragul tău eu m-am împiedicat,
De-atâtea ori cu ajutorul de la Tatăl Sfânt, ,
Încet, încet, cum am putut m-am ridicat.
De câte ori la zid, viață tu m-ai pus,
De câte ori mi-ai dat câte o palmă,
Am plecat capul, și m-am rugat la Iisus,
El m-a-ntărit, mereu mi-a luat din teamă.
De câte ori prin tine viaț-am rătăcit,
Iar sufletu-mi plângea fără putere,
În Tine Doamne, sprijinul eu mi-am găsit,
Strângând din dinți am dus a mea durere.
De câte ori viață , în drumul tău am obosit,
În firul de speranță, să mai cred,
De Sus din cer Tu Doamne m-ai iubit,
Nu m-ai lăsat prin lume să mă pierd.
De câte ori mă gândesc la sfârșitul meu,
De-atâtea ori se zbate sufletu-n căință,
Ins-am nădejde -n bunul Dumnezeu,
Mă va iubi, m-o ajuta, in El eu am credință.
De cât ori viață , fără să vreau ți-am mai greșit,
De ce mi-ai dat, uitând ca să îți mulțumesc,
Într-un final am înțeles că lecții tu mi-ai oferit,
Din care să învăț si-atâta timp cât te trăiesc,
În orice zi pe bunul Dumnezeu să-l preamăresc.
Am s-arunc,
Am s-arunc cenușa trecutului,
Pe adierea unui vânt de seară,
În mare, în adâncul abisului,
Ca un tribut din viața mea amară.
Am să m-agăț de al Speranței fir,
Deși știu, că și speranța uneori,
Doar dezamăgire dăruiește și respiri,
Aceeași durere, tristețe și dor.
Am sa încerc să-mi fac o cărare
În suflet, și pe ea să mă odihnesc,
Nădăjduind că o rază de soare,
Mi-o va lumina, fericirea s-o întâlnesc.
Am să m-ascund, voi îmbrățișa tăcerea,
Sperând că liniștea mi-o voi găsi,
Am s-arunc din mine toata durerea,
Ce mă chinuie în fiecare noapte și zi.
Singurătatea și nefericirea ce mă rod,
Tristețea ce mi-e cel mai cumplit calvar,
Vreau să le-arunc, nu mai pot să le sorb,
Dintr-a destinului nemăsurat pahar amar.
Azi am s-arunc pentru totdeauna,
A trecutului umbră ce mă răpune,
As vrea să aflu unde pot găsi urma,
Fericirii, ce se ascunde de mine.
Am s-arunc totul, dar unde-i fericirea,
Îmi poate oare cineva astăzi spune?
——————————-
Elena TUDOSA
18 martie 2019