Anna-Nora ROTARU: E prea târziu la mine-n gând…

Mă cauți iar pe drumurile, ce-odat-am colindat,
Prin locurile, unde-altădată ne lăsarăm pașii…
Cu gându-mprăștiat și printre umbre cufundat,
În colțul gurii, amar zâmbet, uitat și cam ciudat,
Retrăiești clipe de-atunci, precum noi, copilașii,
Zburdam prin crâng, ca fluturașii…

Ne trecură-n fugă anii și-ajungând mai măricei,
Am simțit zvâcniri în piept, primele ale iubirii…
Rămânând extaziați, nu am înțeles cam ce-i,
Fâlfâiri, așa, de aripi, nu simțirăm de-obicei,
Ca foc aprins în sânge, ca o răbufnire-a firii,
Din flacăra arzândă, a privirii…

Nu știu cum ne-am prăpădit, prin labirintul vieții…
Cum valul ne-a împins, pe neștiutele meleaguri…
Cum umbra ni s-a stins, în strălucirea dimineții,
Cum pașii-n colb s-au prăpădit și-n faldurile ceții,
Pășind pe-alte cărărui, pe-ale vieții alte praguri,
Trăirile ne-am înnodat, șiraguri…

Azi, parcă te simt cuprins, în mreaja melancoliei…
Te duce și pe tine gândul, spre anii scurși, șuvoi…
Prin nopți negre și pustii, eu îți apar, ca o făclie,
Să-ți ardă-n târziul tău, c-aprinsă dadă-n vijelie,
Din stoluri de-amintiri ce zbor, ca vrăbii în convoi,
Ți-apare-aceea, de mână amândoi…

Și-o urmezi în minte, prin crângurile-nzăpezite,
Pe malurile mării, printre valuri, stânci, nisipuri…
Pe coama munților, prin ape tulburi, limpezite,
Prin parc tomnatic, prin ploi și frunze putrezite,
Pe străzi mă cauți, în orice colț și printre chipuri,
Scormonind in disperare timpuri…

Mă-ntreb, cât anume pe mine să mă cauți oare,
Prin cotloane-un vis uitat, pe malul vieții lepădat ?
Sau, simți o lamă rece, cu-aripa tăcerii răpitoare,
Cum te-atinge, teama oprind sufletul să-ți zboare
Și-atunci, te-ntorci la anii, unde firul ni s-a înnodat,
Cu nestăvilitul gând, că soarta înseși te-a trădat…
Dar, viitorul nu-i un trecut fardat…

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

31 ianuarie, 2019