BOBOCII DIN FLOREŞTI
(COMEDIE ÎN DOUĂ ACTE)
PERSONAJELE:
- Narcisus Treskayetzký
Profesor de botanică la liceul din localitate
- Florentin Floroiu (zis Fefe)
Profesor de istorie, coleg cu Narcisus Treskayetzký,
cumnat cu Florică Boboc
- Florică Boboc (zis Bâlbâitul)
Fiul lui Florin Boboc și tatăl copilașului Floricel Boboc
- Florin Boboc (zis Trandafir)
Bunic, tatăl lui Florică și fiul lui Florea Boboc
- Florea Boboc (zis Floaredecolț)
Străbunicul. Foarte milităros. Fost sergent major în armată.
Scriitor – memorialst şi rezervist. Cu baston.
- Floricel Boboc (zis Mugurel)
Coplaș de trei ani şi trei luni, (eventual în cărucior), purtând scutec sau nu!
- O voce din culise
Duminică! Zi cu soare. Bărbaţii a patru generaţii din familia Boboc se plimbă pe Strada Mare a orăşelului patriarhal Floreşti. Deodată, nu departe de florăria „Zambilica SRL”, în dreptul cofetăriei „Trandafirul” (mese și pe trotuar) , dau nas în nas cu cumnatul Florentin Floroiu zis Fefe. Acesta este însoţit de un necunoscut. Încep prezentările:
Florentin Floroiu (zis Fefe): Oho-ho-ho! Pe cine văd! Rudele mele dragi…! Salut cumnate Florică! Sal’tare nene Boboc-Trandafir! Vă invit pe toți, la această ilustră cofetărie care vă poartă numele, la o dulceață de trandafiri și un pahar cu apă rece! Fac cinste! (întinde mâna spre mesele din stradă inivitându-i să se așeze. Străbunicul se execută, așezându-se pe primul scaun. În cade bastonul care face zgomot și îi atrage atenția lui lui Fefe) Salutare distinse dom’ maior Floaredecolț! Salutare de trei ori! Ce bucurie, ce plăcere!
Florea Boboc (zis Floaredecolț): (puțin iritat) Noroc Fefeloi! Rahat cu apă rece este!? Sau cu perje!? Eu nu sunt maior ci major… sergent major rezervist… ‘nțeles, soldat!
Florentin Floroiu (zis Fefe): Înțeles să trăiți! Și scuze! (se întoarce spre coleg, bătându-l pe spinare) Vi-l prezint pe Narcisică, amicul și colegul meu, profesor de liceu, pe care de fapt în cheamă…
Narcisus Treskayetzký: (grav și foarte serios) Narcisus… Trescayetzký. Profesor de botanică și zoologie!
Florică Boboc (zis Bâlbâitul): Flo-flo-ricel Bo-bo-boc…
Narcisus Treskayetzký: Încântat de cunoştinţă! Vai, domnule Floricel, dumneavoastră sunteţi rudă cumva cu primarul Boc?
Florică Boboc (zis Bâlbâitul): Nu-nu-nu! Eu ssssunt Bo-bo-boc! El e doar Bo-bo… ptiu fir-ar să fi-fie! El e doa-doar Ieeeeeeeeemil Bo-boc. Boc! (şi zâmbeşte uşurat!)
Florin Boboc (zis Trandafir): (sarcastic) Auzi dom’le, noi nu suntem rude cu primarul Boc și nici nu aș vrea să fim! Am făcul parte din partide adverse! El prim-ministru la democrați, eu senator la țărăniști! Cu mândrie o spun că toți bărbații din familia noastră sunt ță-ră-niști! Punctum! Adică, nu punctum! Dumneata de unde îți tragi originile!? Ai un nume tare ciudat! De Narcis am mai auzit. Tânarul din mitologie care s-a îndrăgostit de propriul său chip… dar de Treiscaieți aud prima dată în viață! Și, deh, am și eu o vârstă…
Narcisus Treskayetzký: (se îndreaptă de spinare și se uită intrigat la dl. Trandafir căutând totuși să fie politicos) Distinse domn senator, în primul rând, numele meu de botez este Narcisus, nu Narcis… apoi cel de familie este Treskayetzký… cu accent pe ultima literă, adică Tres-ka-yetzk-igrec, adică pronunțat „i” mai pe românește! Acest nume vechi și sonor nu are cu nimic de-a face cu românescul „Trei scaieți”. Originile mele paterne sunt austriece, chiar dacă au accente nobile poloneze! Poate ați auzit de Contele Johann Josef Wenzel Radetzky feldmareșalul reginei Maria Terezia, cel căruia compozitorul Johann Straus a compus în cinstea sa celebrul „Radetzkymarsch”, piesă cu care se încheie în fiecare an concertul de Crăciun al Filarmonicii din Viena. Acest mare personagiu era văr cu străbunicul meu, baronul Treskayetzký, căsătorit cu o printesă ungară din familia lui Francisc Rákóczi al II-lea, fără igrec la sfârșit, principe regent al Ungariei și principe al Transilvaniei… Datorită stră-străbunicului a ajuns familia noastră pe meleagurile transilvane! Și acestuia din urmă, compozitorul Frantz Liszt i-a dedicat… tot un marș! Marșul lui Rákóczi! Sper că ați auzit de dânsul! Așa era pe vremuri, eroilor li se dedicau imnuri… (cu mâna la inimă, cu o privire nostalgică, începe să fredoneze Marșul lui Rákóczi)
Florin Boboc (zis Trandafir): (râzând, se apleacă sub scaun dând din mâini, de parcă ar alunga un cațel și strigă) Marș, marș… (Fredonează începutul marșului lui Radetzky după care începe să chiue): (ostentativ) Domnule dragă, cred că nici românii nu s-au lăsat mai prejos și v-au făcut și ei o cântare: (începe să cânte cu glas tare) „Foaie verde trei scaieţi. Hai la horă măi băieţi! Hop-așa, zi-i așa, zi-i așa nu te lăsa! Trăiască Austria…”
Florentin Floroiu (zis Fefe): (sculându-se în picioare) După câte am auzit, nu maghiarul Franz List ci fracezul Hector Berlioz a fost primul care a prelucrat marșul lui Rákóczi! Această frumoasă și profundă melodie, cu un puternic impact revoluționar, a ajuns la un moment dat imnul neoficial al Ungariei! Prima versiune a fost compusă pe la 1730 de unul sau mai mulți compozitori anonimi sub forma unui cântec de jale și revoltă împotriva oprimării maghiarilor de către habsburgi… Pe la 1810, Berlioz a ascultat melodia într-o formă primară cântată de violinistul de origine romă János Bihari, prelucrând-o mai apoi și întroducând-o în lucrarea sa „Damnarea lui Faust”… după cum ne dezvăluie filologul Lazăr Șăineanu în valorosul său dicționar universal al limbii române, edițiunea a șasea din 1926, apărută la editura „Scrisul Românesc” din Craiova! La puțin timp după aceea și Franz Liszt se ambiționează și compune și dânsul o serie de aranjamente muzicale pe aceeași temă în „Rapsodia Ungară nr. 15”. Ba… colac peste pupăză, pianistul ucrainiano-american, Vladimir Horowitz, a compus și dânsul o variantă a „Marșului lui Rákóczi” cu elemente din ambele versiuni… Liszt și Berlioz.
(toată lumea strigă „Bravo, bravo, bravo” și bate din palme, începând cu cel mic!)
Narcisus Treskayetzký: (îl sărută pe amândoi ograjii pe Florentin Floroiu) Dragă Fefe, dragă colega, dragă profesore! Ești o adevărată enciclopedie! Mă copleșești cu atâtea amănunte, cu atâtea informații interesante din care unele s-au contopit și cu viața străbuneilor mei! Nu degeaba ești profesor de istorie! Emerit… te declar! Honoris Causa! Te felicit și îti mulțumesc din suflet! Dau o bere! Ospătar… !
O voce din culise: Din lipsă de personal comenzile se iau doar înăuntru, la casă!
Narcisus Treskayetzký: Din poveștile lui o’papa, adică bunicul, cunoșteam doar episodul cu Liszt… Acum mă simt și mai împlinit!
Florin Boboc (zis Trandafir): (Semeț și ostentativ, se apropie și îi oferă necunoscutului o frumoasă carte de vizită pe care este imprimată o floare galbenă pe fond negru): Florin-Trandafir Boboc – fost senator, actualmente cântăreţ la baluri şi petreceri!
Narcisus Treskayetzký: (încercând să fie galant, dar totuși răutăcios pentru a-și plăti polițele către fostul senator) O carte de vizită mi-nu-na-tă! Iar floarea… imi aduce aminte de exotica… Tagetes Erecta! Unii zic că îşi trage numele de la geţi? Eu zic că nu! Consider că este vorba de o floare nativă din Mexic unde se numeşte „Cempasúchil” sau „Flor de muertos” adică pe româneşte “Floarea morţii”! Scuzaţi vă rog, dar pe 1 Noiembrie, de Ziua Morților, veți găsi multe buchete pe mormintele din cimitir!
Florin Boboc (zis Trandafir): (roşu la faţă de furie): Auzi, dom-le Narciseală… Nu-ți permit! Ce fel de profesor de botanică eşti matale dacă nu poţi deosebi o tagetă de o calendulă!?
Narcisus Treskayetzký: Distinse domn, s-avem pardon! Narcisus Treskayetzký mă cheamă, nu Narciseală! Narcisus e numele meu de botez! Cât despre calendulă pot să vă informez din studii extrem de profunde că are petalele mult mai dese! (scoate din geantă un ditamai cărțoi, îl deschide la o pagină oarecare și începe să citească cu glas sacadat) Această floare a fost înregistrată cu denumirea latină de „Calendula officinalis” şi face parte din familia Asteraceae! În popor i se mai spune şi gălbenea, cărăgea, calinică, caldaruşă, cilimică, coconiţă, crăiţă, fetişcă, filimică, floare galbenă, hilimică, ochi galben, ruginea, rujuliţă, roşioară, ruşculiţă, salomie, salunie, sinilie, stancuţă, tătăiaş, văzdoagă… (punctează cu degetul și îî arată lui Trandafir apoi continuă) Se foloseşte la preparea unor medicamente precum creme sau tincturi. Pentru uz intern… la tratamentul gastritelor hiperacide, ulcerului gastric, ulcerului duodenal, colecistitei, icterului infecţios, bolilor de ficat, cicatrizant intern, dismenoree, osteoporozei, ulceraţiilor canceroase, inflamaţii ale colonului, hemoroizi şi nu în ultimul rând ca vermifug… impotriva limbricilor, teniei, oxiurilor! (Faţa lui Florin Trandafir Boboc a devenit stacojie. Din ochi îi ţâşnesc flăcări! Se ia cu mâinile de cap) Pentru uz extern la tratamentul acneei, arsurilor, degerăturilor, a rănilor purulente, a cancerul pielii, a leziunilor ulceroase ale sânilor, a cancerului mamar… bolilor tegumentare, micozelor, trichomoniazei, şi leucoreei… Trichomonas vaginalis! (Trandafir duce mâna la inimă şi dă ochii peste cap căzând pe scaun! ) Ia uitați-va, sunt și câteva fotografii pentru conformitate! Seamană leit cu floarea de pe această carte de vizită. (toți se uită cu atenție si compară imaginile. Unii murmură „Da, da!” Trandafir uitându-se supărat la Treskayetzký se așează la masa alăturată și se palpează pe inimă…)
Florea Boboc (zis Floaredecolț): (ridică bastonul amenințător in sus) Gata soldat! Smirna! Tăcere totală! Executarea! Dumneata vrei să îmi omori copilul!? (se apropie de Trandafir și scuipând în palme începe să îl maseze pe la tâmple…) Dragul tati, nu fi supărat… Cărțile astea mai mint și ele din când în când…
Florentin Floroiu (zis Fefe): (îl trage de mânecă pe Treskayetzký încercând să salveze situaţia) Dragă colega, să facem pace! Trebuia să ți-l prezint mai întâi şi pe domnul străbunicu’ Florea Boboc. Un om de factură înaltă! Avem multe de învățat de la dânsul! În cel de-al doilea război mondial a fost sergent-maior… la vânătorii de munte! Veşnic în căutarea „Florii de colţ”! Dați-vă mâna! Veți avea numai de căștigat dacă deveniți prieteni! Deci… domnia sa, Florea Boboc… veteranul familiei…!
Florea Boboc (zis Floaredecolț): (duce mâna la spate evitând să dea mâna cu Narcisus. Apoi ţanţoş, bătând milităreşte din călcâie, scoate cu mâna stângă o carte de vizită din buzunarul de la piept, i-o întinde dar se răzgândeşte şi o pune înapoi… uitându-se cu milă la băiatul său…): Fefe dragă, se vede că nu ai făcut armata. Dar nu mă supăr pe matale! Eu sunt sergent-major, nu maior. În rezervă! Florea Boboc-Floaredecolț… că așa sunt trecut și în Biroul Populației! (vesel) Ha, ha, ha! Scriitor, memorialst şi rezervist deci! Flori de colţ” am cules cu sutele când eram mai tănăr! Ha, ha, ha! Din „flori” s-a născut și băiatul meu… De-acolo i se trage numele, Florin și Trandafir… Bobocel și el, mânca-l-ar tata! Să-ți spună nevastă-mea, Florica… cum o mai alergam prin munți și văi! Ha, ha, ha! Mai ceva ca în cântecul ăla cu „pușca și cureaua lată”! Acum nu mă mai ţin mădularele să bântui pe coclaurile muntelui, aşa că în timpul liber… cultiv roze pe balcon! E o meserie mai de câmpie!!! Ha, ha, ha, ha! (râde tare!)
Narcisus Treskayetzký: Am înțeles! Roze… Ce romantic sună! Înseamnă că melodia preferată a dumneavoastră și a domnului Trandafir Boboc (se uită șugubăț spre masa unde acesta este așezat) ar trebui să fie ori melodia lui Florin Bogardo „Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii” sau „Rose rosse” cantată de italianul Massimo Ranieri. (Şi începe să fedoneze: „Rose rosse per te, ho comprato stasera, e il tuo cuore lo sa.. cosa voglio da te. D’amore non si muore…”) iar a dumneavoastră, distinse domn Floaredecolț, precum ziceți că vă cheamă la „biroul populației”, sau în buletinul de i-den-ti-ta-te, ar mai trebui să fie și melodia „Edelweis” care în limba buneilor mei înseamnă „Floare de colț”. Ați văzut filmul „Sunetul muzicii”? (începe sa mimeze cântatul la chitară și să fredoneze „edelweis-edelweis…!)
Florea Boboc (zis Floaredecolț): (cu un glas iritat! Îi pune mâna pe gură!) Pardon monşer! Melodia preferată a fiului meu este „Trandafir de la Móldova”! Am impresia că dumneata eşti cam snob… Tot o dai pe austriacă, pe latineşte şi pe italieneşte… Nu prea îţi place bre… florile româneşti! De melodia „Maglavais”, de care povestești, nu am auzit și nici nu mă interesează! Ai înțeles coane!?
Florin Boboc (zis Trandafir) (nervos): Corect, tăticule dragă! (cântă cu voce tare, aproape țipând): Trandafiiiir de la Modova… Te-am iubit, dar nu-ți știu vorba! Eu știu in germană doar atât: „Meine liebe katze/ Suferă de mațe/ după constipație/ Are dilatație!//” (se intoarce spre taică-său) I-am zis-o! (toti râd zgomotos, Bobocii seniori, față-n față, bat din pumni imitați de cel mic și repetă versurile chiuind)
Florentin Floroiu (zis Fefe) (bate din palme frenetic și încearcă din nou să salveze situaţia): Iar ăsta micu… este mugurelul familiei… are trei anișori și trei lunișoare neîmplinite! Floricel îl cheamă, ca pe bunica lui… Floricica! Floricel-Mugurel-băiețel-nepoțel-strănepoțel! Bobocul familiei Boboc! Ați înțeles!?
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel) (alintat): Pe mine mă cheamă Flolicel! Pe tata îl cheamă Flolică! Lică! Lică-iepulică!
Florică Boboc (zis Bâlbâitul): Pe-pe mi-mine mă cheama Flo-Flo-Flo-rică şi nu-numai mă-mă-mica ta îmi zice Ri-Rrrrică… Să-să-să nu mai sssssssspui aia cu ie-ie-iepurrraşu’ că-că-că e urrrrât – urât tarrrre!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel) (cu o mutricică obraznică): Lică, Liiică… Lică-iepulică! (Bate din pumni și scoate limba la tăticul cel bâlbâit)
Florică Boboc (zis Bâlbâitul) (suparat): Sssssă-ţi fi-fie rrrrrrruşine! (şi îi plesneşte o palmă peste posteriorul cu scutec… Că, deh, unde dă tata creşte!)
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel) (plângând în hohote): Să nu mai dai în cutecul meu că mă doale… Eşti lău! Lău de tot! Un tată lăăăău! Tatălăule!
Florea Boboc-Trandafir (Străbunicul): (îl ia de-o ureche pe Florică-Bujorel): Nepoate Floricăăăă… ai făcut un gest nesăbuit! Ai dat într-un suflet nevinovat! Se zice că… copiii nu trebe să-i atingi nici măcar c-o floare! Ruşiiiiine să-ți fie! Mama ta de tată agresiv…
Florin Boboc (zis Trandafir) (îl ia de cealalta ureche): Ru-şi-ne găliganule! Ru-și-ne! Când ajungem acasă te învăț eu minte! îți aplic pedeapsa „Florii de Colț” pe care o știu de la tata! Te pun la colț în genunchi pe coji de nuci! Schimbăm noi foaia! Ai să vezi tu cum se ajunge Floricel… la Floarea din Colț! Mă-ga-ru-le!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel) (plângâd şi mai tare): Luşine! Luşine! Lușine măgalule! Pentlu că m-ai bătut, o să te spun la mama că faci pipi în chiuveta de la bucătălie! Batăcuşule! (Toate generaţiile se uită întrebător la bâlbâitul tată care se ia cu mâinile de cap!)
Florică Boboc (zis Bâlbâitul): (cu ochii ieșiți din orbite, frecându-se la urechi de durere): Mi-mi-minte! Mi-mi-minte!
Florentin Floroiu (zis Fefe) (încercând să salveze a treia oară situaţia): Nu mai plânge Florică mic! Dacă nu mai plângi te ia nenea Florentin la grădina botanică să-ţi arate florile.
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel) (smiorcăindu-se): Dal futuli sunt pe acolo? De ăia cale zboală din floale în floale? Dal păsălele…? Vleau-vleau la futuli şi la păsălele! (Cu toţi încep să zâmbească uitându-se cu subînţeles la tăticul bâlbâit care era verde la faţă!)
Florentin Floroiu (zis Fefe): Sunt, sunt! Promit că te duc, dar numai dacă îmi spui o poezea?
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel) (işi şterge ultima lacrimă şi începe să recite): „Întl-un coş cu violele/ Şade două păsălele/ Amândouă ţilipesc/ Eu pe… tine te iubesc!//” Nene Folentin, acuma mă duci la flutuli şi la păsălici?
Florentin Floroiu (zis Fefe) (făcând cu ochiul către cumnatul său, tăticul copilului) Îți cumpără nenea Florentin și vată pe băț… și un iepuraș…
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Iepulaș nu vleau, că ial mă bate tata lău…
Narcisus Treskayetzký: Oooo! Sper că mă luați și pe mine la Gradina Botanică!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Pe tine te luăm numai dacă îmi cumpeli vată pe băț!
Narcis Treiscaietzi-Țeposu: Cumpără nenea! Doar dacă îmi spui si mie o poezie…
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Spun! „Când glădinile-nflolesc, Eu pe tine te iubesc”! Gata! Ba mai am una pentru tati:
Lică. nu știa să zică
Lâu, lâțușcă, lămulică,
Dar de când copilu-nvață
Poezia desple lață,
Tati a-nvățat să zică…
Lâ-lâu, lâ-lă-țu-țușcă, lă-lă-mu-mu-lică !
(Toată lumea râde și se îmbrățișează! Singurul supărat e Florică-Bujorel-Bâlbâitul care stă de-o parte și se calcă pe bombeul pantofului din piciorul stâng și invers.. și își întoarce buzunarele de la pantaloni pe dos…)
(Cortina cade)
SFÂRȘITUL ACTULUI ÎNTÂI
ACTUL II
O margine de stradă. O stație de autobuz, doua bănci pentru așteptarea autovehicului. Între cele doua bănci un stâlp cu două săgeți de afișaj. Pe cea care indică stânga scrie „GRADINA BOTANICA” iar pe cea dinspre dreapta scrie „FLORESTI CENTRU”. În prelungirea stâlpului, în partea de sus o pancartă pe care scrie „STATIA DE AUTOBUZ NR. 14 BARAT”. Din culise, dinspre „Grădina botanică”, se aud voci… Apare căruciorul cu copilul, Floricel Mugurel Boboc, care se strambă la public, impins de catre tăticul său Florică Boboc (zis Bâlbâitul). Se indreaptă spre băncile din stația de autobuz și se așează în colțul din dreapta a băncii din dreapta. Floricel continuă sa se maimuțărească spre public. După ei apare bunicul, Florin-Trandafir Boboc, care se așează pe aceeași bancă, scoate un ziar din buzunar și începe să citească silabisind… După scurt timp apar, braț la braț străbunicul, Florea Boboc-Floaredecolț, cu Narcisus Treskayetzý, profesorul de botanică și amicul său, Florentin Floroiu (zis Fefe), cumnat cu Florea Boboc. Cei trei discută foarte foarte aprins despre plantele și florile din Gradina Botanică, proaspăt vizitată. Se așează toți trei pe banca din stânga.
Florea Boboc (zis Floaredecolț): Distinse domn profesor, Treiscăieți, m-ai dat gata cu cultura dumitale. Încep să te iubesc! Știi atâtea despre plante că nici Enciclopedia Britanicus nu știe atâtea!
Florentin Floroiu (zis Fefe): Britanica, străbunicule, Britanica… nu Britanicus! Britannicus, cu doi de „n” a fost un baiețel roman care a murit la 13 ani… Era fiul imparatului Claudius și al Messalinei…
Florea Boboc (zis Floaredecolț): (supărat) Auzi guralivule, eu vorbeam cu domnul profesor, nu cu tine… Nu îmi da lecții cu ce se mănâncă brexiștii britanici! Despre ce copil de treișpe ani vorbești matale căci în marea Enciclopedie Britani… (evita sa pronunțe sfârșitul cuvăntului), nu am găsit nimic despre Britanicus, cu toate ca am citit-o din doască-n doască de vreo șapte ori! Am dat doar de Titanicus… la una din pagini! Ala care a scufundat vaporul prin 1912 primăvara…
Florică Boboc (zis Bâlbâitul): Poa-poate nu iți pu-pu-se-seși ooooochelarii, sau era scri-scrisul prea mi-mic! Ha, ha! Cu-cum-na-tu-tul Flo-flo-ren-tin-tin știe, că d-aia e pro-pro-fe-fe-sor de issssto-to-rie!
Florea Boboc (zis Floaredecolț): Tu să taci măgarule, că nu te-a întrebat nimeni! Mușcă-ți li-limba, poate nu te mai bâlbâi! Ia zi-i dom’ profesór de historie cum a murit copilul cela englez de 14 ani!?
Florentin Floroiu (zis Fefe): Vă rog… istorie, nu historie! Britannicus nu era englez, ci roman de la Roma. Taică-său era împăratul Tiberius Claudius Caesar Augustus Germanicus…
Florea Boboc (zis Floaredecolț): M-ai înebunit domnule profesor de istorie. Ba e britanic, ba e german! Ce naiba, aștia parcă ar fi strămoșii Uniunii Europene… Continuă totuși… că mi se pare interesant!
Florentin Floroiu (zis Fefe): Deci împăratul Claudiu, a fost insurat cu Messalina, care a fost a treia sa nevasta! Cu dânsa l-a avut pe Britannicus. L-a numit așa în cinstea victoriei cuceriri Insulelor Britanice. După despărțirea de Messalina, Claudius împărat s-a recăsătorit cu a patra sa nevastă, numită Agrippina, care a venit și ea cu un plod în familie. Acesta era Lucius Domitius, mai bine cunoscut în istorie sub porecla de „Nero”! Nero a devenit gelos pe fratele vitreg, adică pe copilul Britanicus și l-a otravit, așa ca acesta a murit la fragedă pruncie și nu a mai ajuns imperator. Locul lui l-a luat deci sângerosul Nero, cel care a dat foc Romei!
(Florin Boboc-Trandafir începe să caște plictisit și dezinteresat de prelegere… și se ascunde după ziar)
Florea Boboc (zis Floaredecolț): Auleo! Mi se face pielea de găină de asemenea povestiri… Iar nu o să dorm bine la noapte… Nu mai vreau să aud asemenea chestii! (își face cruce li scuipă-n sân) Doamne ferește-ne de romani!
Florică Boboc (zis Bâlbâitul): (râzând cu gura până la urechi, se scoală în picioare si recită) Pâ-până și-mpă-pă-ratul Ne-nero se-se spăla la fu-fund cu De-dero!
Florea Boboc (zis Floaredecolț): (ridicând vocea) Băi, nepoate, tu de mic ai fost obraznic. Să îți fie rușine…
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): (scoțând limba la străbunic se dă și el în spectacol) Nu mai țipa la tăticul meu, te log! Mai bine să taci, că volbești foalte tale și mult! La popa, la poaltă/ Șade-o mâță moaltă/ Cine o lâde și o volbi/ S-o mănânce coaptă/ Cu mălal și pătlungel/ Cu fliptulă de cățel//!…
Florea Boboc (zis Floaredecolț): (țipă) Vă mănânc pe amandoi… Cum e turcu-i și pistolu’! Semeni cu taică-tău leit! Unul se bâlbâie altul se lălăie! Doi obraznici… Vă rup eu urechile la amândoi! (se repede suparat cu bastonul spre nepot și strănepot! Florică-bâlbâitul se ridică în picioare și deschide brațele să-l apere pe cel mic)
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): (Speriat începe să plângă) Nu da stlăbunelule, că te spun la mama că tu ai fulat sticla de vișinată din cămală!
Florea Boboc (zis Floaredecolț): Nu eu piticule! Bunicul tău, Trandafir! Asta cu ziarul, care tace mâlc și se face că nici gura nu-i pute și nici vișinată n-a băut!
Florin Boboc (zis Trandafir): (Se ridica de pe scaun și se postează în fața celor doi. Își împacheteaza tacticos ziarul, deschide larg brațele) Tata! Dacă dai în copiii mei mă supăr tare-tare! Sticla de vișinată am băut-o împreună! Și care e problema? Sa ne fie de bine! Stai te rog pe banca matale și mai consultă-te cu ilustrii noștri profesori despre plante exotice și istoria Romei… Ai înțeles!? (Străbunicul se intoarce necăjit la bancă și se așează între cei doi)
Florea Boboc (zis Floaredecolț): Domnilor profesóri, despre ce să mai vorbim!? Cum a zis Cezar către fii-su Brutus!? Alea jacheta est! (face cu ochiul către Narcisus!)
Florentin Floroiu (zis Fefe): (mieros) Ha, ha, ha! Ce simpatic sunteți domnule Floaredecolț! Cred că ați glumit! Caius Julius Caesar a zis către Marcus Junius Brutus, care de fapt nu era fiul ci asasinul său: „Et tu, Brute?„, adică „Și tu, Brutus?” Unii care nu știu istorie sau limba latină redau fraza: „Tu quoque, Brute, fili mi” adică „Și tu, Brutus, fiul meu”…
Florea Boboc (zis Floaredecolț): Auzi coane latinule! Mai termină odată cu istoria asta de doi lei… până nu îți trag un baston peste spinare. Ma faci pe mine mincinos!? Eu așa am învățat la școală că Brutus a fost copilul lui Cezar! Și gata! Încheiem discuția! Altfel ajungem la duel! (și începe să miste bastonul precum o sabie prin aer)
Florentin Floroiu (zis Fefe): Va rog să mă scuzați dar ăsta e adevarul istoric! Eu așa am învățat la facultate… Așa a enunțat si distinsul istoric german Theodor Mommsen, laureat al Premiului Nobel, cel care a fost cel mai mare maestru în viață al timpului nostru în arta redării istoriei, luând în considerație mai cu seamă monumentala sa lucrare despre istoria Romei…
Florea Boboc (zis Floaredecolț): (Dă. ochii peste cap, ținundu-se cu mâna de inimă. Apoi sare in picioare și îndreaptă bastonul ca o sabie spre Florentin Floroiu (zis Fefe)) Musca Fefe! Dacă nu aud doar musca, te provoc la duel! Un cuvânt sa nu mai aud! Ai înțeles soldat!? În război am omorât o duzină de guralivi ca dumneata! Musca! Executarea!
Florin Boboc (zis Trandafir): (se ridică de la locul lui si se interpune între cei doi) Draga tată, liniștește-te. Uite aici o pastiluță de valeriană! (apoi îi șoptește ceva la ureche lui Florentin Floroiu. Bagă mana in buzunar și scoate pe ascuns o bancnotă pe care i-o da acestuia spunând…) V-aș ruga mult… și vă rămân dator!
Florentin Floroiu (zis Fefe): Da, desigur! Fără nicio problemă! Doar a fost ideea mea! Dar nu prea știu de unde se ia…
Florin Boboc (zis Trandafir): Nu-i nimic, o să vă însoțească Florică-Bujorel, căci doar sunteți cumnați! Vă descurcați dumneavoastră… Sunt mai multe chioșcuri la intrare…
Florică Boboc (zis Bâlbâitul): Ta-ta-ta… Uuuunde vrrrrei să merg! Eu su-sunt de se-serviciu cu ala micu! Tre-rebe să-să am gri-grijă de el!
Florin Boboc (zis Trandafir): Nu-ți face probleme! Am eu grijă de pitic! Las că o să îți spună cumnatul Florentin…
(cei doi o iau în direcția Grădinii Botanice și ies din scenă)
Florea Boboc (zis Floaredecolț): Așa copil am eu! Iar mă trădezi, Brutúsule! Îmi vine să îți dau și ție un baston peste spinare! Magarule! Am văzut că i-ai dat bani la latinist! L-ai trimis cu fii-tu pe la cine știe ce locuri rele!
Florin Boboc (zis Trandafir): Tată, dragule, te rog să te linistești, Nu i-am trimis la niciun loc rău! Le-am spus să dea o fugă până la chioșcul de lângă intrarea Grădinii Botanice și să îi cumpere lui Floricel niște vată pe băț căci doar tot i-a promis…
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Ula. Ula! De când aștept! Mulțumesc bunicule! Ești un bunic de vată de zahăl!
Narcisus Treskayetzký: Domnule Floaredecolț, ce bine e când totul se termină cu bine! Nu vreți să jucăm un șah sau table? Am în geantă o cutiuță de voiaj…
Florea Boboc (zis Floaredecolț): Table nu joc din principiu! Fac prea mult zgomot! Numai pătura proletară de la blocuri și maneliștii joacă așa ceva! Șah, daaa! Sunt pregătit de bătaie. Eu joc cu negrele! Domnule Narcisică, sunteți o bomboană!
Narcisus Treskayetzký: Da, o bomboană! O bomboană pe colivă! (râd cu toții. Cei doi încep să joace șah tăcuți, uitând de cei din jur)
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Bunicule, vleau și eu o bomboană de pe colibă!
Florin Boboc (zis Trandafir): Colivă se zice, nu colibă! Cu bomboana de pe colivă e o poveste mai lungă! Ți-o povestesc eu altădata!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Buuuuuniculeeee, eu vleau o bomboană de pe colibă! Acuuuum! (și începe să plângă)
Florin Boboc (zis Trandafir): Măi copile, măi! Nu mai plânge, că acușica vine tacă-tău cu nenea Florentin și îți aduc un nor de vată pe băț!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Eu nu vleau niciun nol de vată pe băț! Eu vleau bomboana de pe colivă! Toți mă pcăliți dacă mă vedeți mai mic! Nu mi-ați alătat nici futuli și nici păsălele la glădina botanică. Numai niște copaci foalte mali! Ni măcal o păsălea… (și plânge și mai tare!)
Florin Boboc (zis Trandafir): Măi copilaș – drăgălaș! Din păcate nu au fost păsărele prin copaci… Sunt plecate toate în țările calde. Doar ciori! Acum e vremea ciorilor! Păsările acelea negre care croncăne! Știi cum croncăne cioara?
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Nu știu! Ni nu vleau să știu! (se smiorcăie, dă din picioare,dar după o mică pauză întreabă): Cum cloncăne cioala?
Florin Boboc (zis Trandafir): Crrrra, crrrra!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Vai ce ulât cloncăne! Cla-cla! Și unde stau aceste cioli cale fac cla-cla?
Florin Boboc (zis Trandafir): Păi unde să stea!? În copaci…
(atașăm o prelucrare după sceneta „Pomul care face ciori” de Octav Pancu-Iași)
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Bunicule, cum se numește copacul cale face cioli?
Florin Boboc (zis Trandafir): Hehe.. păi nu există așa ceva, dragul moșului!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Păi nu mi-ai spus că ciolile stau in copac! Ial mă păcălești cu „dlagul moșului”…
Florin Boboc (zis Trandafir): Așa este! Ciorile stau în copac… dar nu sunt făcute de copac…
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Păi cum să nu fie făcute de copac dacă sunt acolo… multe-multe! Copacul care face mele, se numește măl?
Florin Boboc (zis Trandafir): Mda! Corect! De fapt ăla e pom…
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Pomul e tot un fel de copac!?
Florin Boboc (zis Trandafir): Da! Tot un fel de copac…
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Pomul-copac care face plune, se numește plun?
Florin Boboc (zis Trandafir): Sigur ca da! Așa e! Pomul care face prune se numeste prun!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Pomul care face poltocale, se numeste poltocal?
Florin Boboc (zis Trandafir): Corect!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Atunci cum se numeste pomul-copac care face cioli?
Florin Boboc (zis Trandafir): Mugurel, ți-am mai zis o dată că nu există așa ceva!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Ezigstă, bunicule! Am văzut eu un copac plin de cioli pe lămulele! Aproape că se aplecau de atâtea cioli câte avea pe el!
Florin Boboc (zis Trandafir): Ei bine, ciorile veneau numai la copac și se așezau pe crengile lui să se odihnească… Ai înțeles?
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Da. Și când se coc, cad?
Florin Boboc (zis Trandafir): Cine?
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Ele, ciolile…când se coc, cad din copac?
Florin Boboc (zis Trandafir): Ciorile nu se coc!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Lămân velzi?
Florin Boboc (zis Trandafir): Cum o să rămână verzi, dacă ele sunt negre?
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Cât de negle, bunicule?
Florin Boboc (zis Trandafir): Negre, negre!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Negle… de tot, de tot?
Florin Boboc (zis Trandafir): Negre-negre… de tot, de tot!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): De tot?
Florin Boboc (zis Trandafir): (ridicănd vocea) Da, negre așa, ca o locomotivă care trece noaptea prin tunel! Ai ințeles?
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Am… am ințeles bunicule! Nu țipa la mine te log! Am înțeles!
Florin Boboc (zis Trandafir): Așa…
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Un singul luclu n-am înțeles!
Florin Boboc (zis Trandafir): Hmm? Spune!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Cum se numește copacul-pom cale face cioli?
Florin Boboc (zis Trandafir): Puiule, copacul nu face ciori! Una-i copacul și alta-s ciorile! Ciorile vin numai așa, în vizită, la copac!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Aha… Atunci și melele vin în vizită la copacul măl?
Florin Boboc (zis Trandafir): Merele nu vin in vizită la copacul măr! Nici la pomul măr! Merele chiar cresc în pomul numit măr!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Și după ce clesc, zboală?
Florin Boboc (zis Trandafir): Nu zboară! Merele cad!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Păi de unde cad, dacă nu zboală?
Florin Boboc (zis Trandafir): Din măr!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Bunicule, ce fac ele în măl?
Florin Boboc (zis Trandafir): Fac ce fac și ciorile: stau!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Am înțeles bunicule… Deci fac și ele „cla-cla” ca ciolile! Am înțeles tot acum!
Florin Boboc (zis Trandafir): Așa… Bravo! Adică, nu…
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Am înțeles tot-tot-tot!
Florin Boboc (zis Trandafir): Nuuu… N-ai înțeles nimic!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Mi-ai explicat foalte bine, să știi!
Florin Boboc (zis Trandafir): Nu! Nu foarte bine…Dar…
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Bunicule, vleau și eu să te mai log ceva… Îmi spui și mie cum se numește copacul ăla care face cioli?
Florin Boboc (zis Trandafir): Înebunesc măi copile, măi!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Hai bunelule, fii sincel. Tu n-ai mâncat cioli niciodată!? Ol fi mai bune la gust ca melele?
Narcisus Treskayetzký: (se scoală în picioare și spune triumfal, cu voce tare) Șah, domnule Floaredecolț! Șah!
Florea Boboc (zis Floaredecolț): Ba, pardon! Mat! (se ridică de pe bancă și dă cu bastonul în tabla de șah răsturnând-o pe jos!) Mat am zis, mat este!
(din culise se aud voci… Fefe și Bâlbâitul beți-criță, apar din culise clătinându-se, ținându-se de după umăr. Fiecare are în mână câte o sticla de țuică. Se opresc lângă arlerchin.)
Florentin Floroiu (zis Fefe): Cumnate, cântă după mine: „C-așa beu oamenii buni, de sâmbătă până luni”
Florică Boboc (zis Bâlbâitul): Ca-ca-șa be-beu oaaaameniii bu-bu-ni (râd tare..)
Florentin Floroiu (zis Fefe): Drepți! Strofa a doua soldat!
Florică Boboc (zis Bâlbâitul): Ca-ca-șa be-beu oaaaameniii bu-bu-ni… (se prăpădesc de râs și mai trag câte o gură de țuică. Amândoi se clatină)
Florentin Floroiu (zis Fefe): Am zis drepți, soldat! Strofa a treia! Exe-cu ta-rea! Cu cântec înainte marș…
Florică Boboc (zis Bâlbâitul): Ca-ca-șa be-beu oaaaameniii bu-bu-ni… Stro-stro-fa aaa pa-pa-tra to-tot așa… Aaa-uzi Fe-fe-loa-loanță, vrrrrrei să-să îîîîîți spu-pun un ba-banc cu-cu-cu so-so-sol-da-dați?!
Florentin Floroiu (zis Fefe): Nuuuu, că la tine durează prea mult (hîc… sughiță) și mi se duce conbustibilul până termini! (hîc! ridică sticla la ochi sa vada daca mai e ceva prin ea!) Mai bine (hîc) îți spun eu unul… repede-repede!
Florică Boboc (zis Bâlbâitul): (uitându-se si el in sticlă, apoi trage o duscă plescăind de plăcere) Bi-bi-ne, ssssss-pu-pu-ne… tu-tu!
Florentin Floroiu (zis Fefe): Stătea Ion pe deal (hîc!) cu un bumerang în mână (hîc!) și cu fața plină de sânge. (hîc!). Se apropie prietenul Vasile, care îl întreabă: „Ce faci Ioane?” (hîc!) „Stau…” răspunde Ion. (hîc!) „ Da’ ce ții în mână?” întreabă Vasile… (hîc!) „Nu știu măi Vasile…” (hîc!) „Păi și de ce îl ții? Aruncă-l!” zice Vasile! (hîc!) Ion supărat i-l pune în brațe: „Aruncă-l tu, că eu m-am săturat…” (hîc! Râde singur. Florică nu schițează nici măcar un zâmbet) Ți-a plăcut, cu-cumnate!? (hîc!)
Florică Boboc (zis Bâlbâitul): Nuuuu! Ce-ce-ce-i aaaa-ce-cela bu-bu-bu-me-me-ra-rang!?
(ajung în dreptul stației de autobuz. Cei de acolo se uită la ei încremeniți)
Florin Boboc (zis Trandafir): Măi copii nenorociți, unde v-am trimis eu!? Măi bețivilor… unde-i vata…?
Florică Boboc (zis Bâlbâitul): (uitându-se direct în ochii lui taică-său, fredonează) Zi-i uuu-na ma-mai să-săl-tă-tă-rea-ță-ță… pân la pa-pa-tru di-di-mi-nea-nea-ță… U-unde-i va-va-ta, nu nu e va-vata! (îi face cu ochiul lui Fefe)
Florea Boboc (zis Floaredecolț): (îi croiește lui Florică un baston peste spinare) Unde ați fost măgarilor? Unde-i vata pe băț a copilului!?
Florică Boboc (zis Bâlbâitul): Nu-nu ma-mai da ta-taie că-că îmi pi-pierd echi-chi-li-brul! Să vă spu-spun uuuna bu-bu-nă! Aaazi pe-pe aaaici nu-nu ma-mai ci-cir-cu-cu-lă auuuu…to-to-bu-bu-zul pa-paiș-pe ba-ba-rat. Aaa-șa vrea-vrea mu-mu-șchii pri-pri-ma-ma-rului Bo-Boc! Nu-nu ma-mai au cu-cu-rent! Că-că aaaa-stea me-merg pe-pe-pe ele-lec-tri-tri-ci-ci-ta-ta-te!
Florin Boboc (zis Trandafir): Mama lor de moderniști! Asta ne trebuia… tichie de margaritar. (și-și trece mâna prin păr) Autobuze electrice! Căci alea pe benzină nu erau bune! (se intoarce spre cei doi bețivi și îi ia de câte-o ureche) Fefe, unde-s banii? Floricele, te mai întreb odată, unde-i vata copilului!?
Florentin Floroiu (zis Fefe): Nu mai trage nene Trandafir că doare! (hîc!) Chioșcul pe vată de băț era închis de tot… (hîc) Se programase terminalul! (hîc) Se terminase programalul… Închis total… chișcu! (hîc!) Scuzați! (hîc!) Mi se limbă plimba-n gură… (hîc!)
Florică Boboc (zis Bâlbâitul): Co-co-re-rect! Și-și aaaa-de-de-vă-rat!
Florin Boboc (zis Trandafir): (strângându-i și mai tare de urechi) Scoate-ți banii bețivilor!
Florică Boboc (zis Bâlbâitul): Pă-pă-păi tă-tă-ticule… Aaam cu-cum-pă-pă-rat uuuu-dă-dă-tu-tu-ră de la alt chio-chio-șșșșc că ee-ra ie-ief-ti-ti-nă…
Florentin Floroiu (zis Fefe): Și… acolo era deschis! (hîc!) Am pus și eu de la mine (hîc!) ceva bănuți! (hîc!) A pus și cumnatul Florică… (hîc!) și-am luat palincă! Căci Florică cu palincă rimează! (hîc!) Nu vreți să trageți și dumneavoastră un gât…(hîc!) E bună rău! (hîc!)
Florin Boboc (zis Trandafir): Scoateți banii bețivanilor! Scoateți banii pe care vi i-am dat!
Florentin Floroiu (zis Fefe): O să vi-i dau când iau chenzina. Acum nu mai am un sfanț, nici dacă fac abracadabra!
Florică Boboc (zis Bâlbâitul): aa-bra-bra-ca-ca-da-da-bra!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Tăticule, ce-i aia „abracadabra”?
Florin Boboc (zis Trandafir): (îi „eliberează” pe cei doi bețivi și se repede la Floricel pe care il ia il brațe și îl pupă) Cum ai zis, dragul bunicului?
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Abracadabra! Bunelule, ce-i aia „abracadabra”?
Florin Boboc (zis Trandafir): Ura! Copilașul asta știe să pronunțe litera „r”. Spune repede poezeaua aceea cu Rică!
Floricel Mugurel Boboc (Copil, nepoţel-strănepoţel): Rică, nu știa să zică/ Râu, rățușcă, rămurică/ Dar de când copilu-nvață/ poezeaua despre rață/ Rică a învățat să zică/ Râu, rățușcă, rămurică//.Abracadabra!
(toată lumea aplaudă, se îmbrățisează uitând de disensiuni și strigă „bravo”!)
Florică Boboc (zis Bâlbâitul): Bra-bra-vo Flo-flo-ri-celll! Ac-ac-ac-ac-to-to-tor te-te fa-fa-ce ta-ta-ta! (și mai trage o dușcă de palincă)
(Cade cortina)
SFÂRȘIT