DORURI TÂRZII
Cad frunze din arbori, bătute de vânt,
se-adună buimace în lungi rotocoale
prin parcul ce-mi plânge năvalnic în gând
cu toate iubirile scoase în cale.
De unde veniți ? – ce visuri vă cheamă
să-mi bateți cu doruri târzii la fereastră
când umbrele serii cuprinse de teamă
vestesc printre frunze întoarcerea voastră?
Aș vrea să vă chem pe toate în casă,
povești să vă spun despre inimi furate
la margini de timp când uitarea apasă
pe mii de regrete în urmă lăsate.
S-aprindem și focul în soba nebună
cu-amnare și iască din anii pierduți,
aduse-ntr-o seară de iarnă din lună
cu caii-n galop printre norii căzuți.
Să stăm împreună aproape de sobă
sorbind în tăcere prea dulci amintiri
întinse prin timp ca o antică robă
cu falduri din visuri și false iubiri.
Când ceasul va bate la ora uitării
lăsați-mi doar somnul pe dorul sedus,
plecați nevăzute spre marginea zării
plutind în derivă spre veacul apus.
———————————————–
Corneliu NEAGU
5 octombrie, 2018