La Editura Siono, din București a apărut un nou volum semnat de Cosmisian, scriitor care se află deja în posesia unei tonalități proprii, recognoscibilă dacă citești fie și fragmentar vreuna dintre cărțile sale. Ar fi vorba de mlădierea metaforei, după cum impune inspirația. Desfășurarea epică a celor trei volume ale sale, Mouelle Roucher, Lucette-Viața dincolo de imunitatea zero, respectiv acum, Mariette, muza și inspirația lui Jules Verne, se sprijină pe sentimentul iubirii, eterna lege a firii. Întâmplările din volumele sale au totdeauna o aură ușor enigmatică, problemele grave sunt îmbrăcate în metafore așa cum sunt și trăirile care strălucesc sau, faptele neprevăzute.
Să ne imaginăm că ne propunem a fi cititorul acestui volum care, firește, a fost gândit să intre mai întâi în competiția vizuală cu numeroasele apariții editoriale care ne încântă și ne atrag privirile oriunde ar fi expuse. Așadar, condiția grafică nu trebuie neglijată. Ca urmare, se arată excelentă. Nu o poți trece cu vederea între celelalte exponate livre-ești de pe rafturile unei librării. Atractivitatea copertei și-o asumă Claudia Feti.
Prefața cărții, prin autoarea sa, Petruța Petre ne avertizează că vom avea de-a face cu o poveste plină de surprize. Imprevizibilul se ivește din metafore, dar, nu numai. Acestea fac nota particulară despre care pomeneam la început. Ușurința cu care manevrează iluzia că universul epic își are veridicitate, că este chiar așa cum ni-l prezină metaforele, am mai subliniat și cu alte ocazii, și repet, este remarcabilă. Cunoscând acestea, iată-ne oarecum pregătiți să purcedem la lectura acestui volum cu titlu atât de incitant.
Prima surpriză este că, ne învăluie un parfum imprimat în fiecare pagină. Ar fi, să spunem, o discretă invitație la o lectură plăcută. Astfel, se confirmă faptul că autorul este un perfecționist, un foarte atent la detaliile care pot stabili o relaționare cu cititorul.
Mă feresc a povesti în detaliu subiectul. Ar fi ciuntită curiozitatea stârnită de subiectul care, trebuie spus de la bun început, se clasează în trei părți și un Epilog. Pentru a nu răpi plăcerea descoperirii noului, a evoluției epice, mi se pare absolut firesc să mă refer la particularitatea artistică a textului. La valențele sale stilistice în structura epicului.
Remarc de la bun început inventivitatea autorului. El însuși devenind personaj, recunoscut în Naratorul, (vocea auctorială). Foarte interesantă această poziție a celui care creează povestea.
Textul ne atrage într-un vertij de întâmplări care, ne-ar putea depărta de realitatea imediată. Dar, nu se întâmplă asta întrucât Cosmisian știe să echilibreze balanța visare-imaginar–realitate, la momentul potrivit. Exact când trebuie. În acest carusel, adevărat carusel dirijat între enigmatic și explicit, Jules Verne este absolut firesc să apară. Legătura dintre Mariette și Jules Verne este o altă dovadă de inventivitate artistică. Într-un angrenaj al visării, gestionat de Fetița cu Codițe, Jules Verne devine și el într-un anume fel, personaj implicit. Precum Fetița cu Codițe, Mariette, precum părinții, precum obiectele fermecate, tabla de șah, sentimentele atât de diverse. Punctul care susține caruselul este în mișcare, sub forma unui pandant mobil între vis și realitate. Luând în atenție și relaționarea dintre personaje și tehnica folosită, înaintând pe firul epic, ne întâlnim cu Firul Narațiunii, care, uneori se implică explicit în mersul poveștii sau, rămâne doar spectator. Desigur, nu putem să nu remarcăm această altă…. inventivitate scriitoricească:
”M-am abținut cu greu să nu intervin. Cu toții știm dacă Naratorul îi permite Firului Narațiunii să intervină pentru a-și salva personajele, doar pentru c-ar putea să le schimbe destinul”. (pag16)
Putem conchide că avem a cunoaște un demers epic plin de dinamism, o derulare a faptelor trăite la rang de vis ardent sau, nu, de realitate ambiguă uneori tristă, oricum, caruselul se învârte între magie și realitate. Vom accepta să ne imaginăm o tablă de șah misterioasă, o călimară, la fel, o bogată lume de vise pe care o duce cu sine Mariette și, ca element de rotunjire al acestui univers magic, intervine realitatea cât se poate de palpabilă.
Putem conchide că întreaga derulare a epicului poate fi asemuită cu o călătorie fascinantă între cei doi poli numiți deja: real și imaginar legați prin metaforă, (o forță magică de asemeni).
În același registru al metaforei, a surprizelor narative, intră în scenă personaje simbol: Destinul, Timpul, Manuscrisul 66 în forma unei Neașteptări, (ca un colier care sugera chiar pe Fetița cu două Codițe) sau, Joji, rugat să o îndrume pe fetiță într-o aventură de la un capăt la altul al lumii… De remarcat felul în care Cosmisian, și în acest roman ca și în celelalte semnate anterior, îmbracă faptele dramatice în metaforă și tandrețe discretă. Coloratura aventuroasă a viselor, tristețea, un anume dat dramatic, care ține de destin, legat de fetița cu sindrom Down, totul este prezentat cu o admirabilă finețe sentimentală.
Călătoria dinspre realitate spre zona fascinantă a visării, a imaginarului și invers, redă un anume fel de-a trăi. Subliniez acest pandant foarte bine strunit. Când ai impresia că Fetița cu Codițe, personajul principal, Mariette, ne va atrage în labirinticele spații ale imaginației sale, unde ne-am putea pierde, la moment, se restabilește un echilibru și intrăm într-o realitate cât se poate de obișnuită.
Veronica BALAJ
