Zoltan TERNER: Note de lectură – Roni Căciularu, bogăția unei lumi sculpturale

Roni Căciularu ne-a oferit, în decursul anilor, excelente volume de reportaje artistice. De data aceasta, volumul recent publicat sub titlul „Reporter – angajatul nimănui”, și-l deschide cu un amplu interviu acordat publicistului și scriitorului George Roca, în care ne surprinde cu o dimensiune creativă pe care nu i-o știam: narator memorialist plin de vervă și vivacitate. În prezentarea anilor săi de tinerețe manipulează dezinvolt ironia benignă, zâmbetul condescendent. Sau satira jucăușă la adresa  „automatismelor vremii”.

Dinamica vioaie a scriiturii lui Roni Căciularu ne cucerește de la început. Ritmarea cuvintelor e mereu  acroșantă. Iată-l student: „Scriam. Citeam. Învățam. Hoinăream.” Memorialist meticulos al orașului său de baștină, Bacău, Roni Căciularu definește o atmosferă, o epocă, o vârstă, o lume: „Bacăul natal, cu atmosfera lui de respect față de cultură, de literatură mai ales, de omenie, de bine și de frumos, cu siguranță că m-a influențat. Aici am respirat aerul de Bistrița și de Siret, de burg dezvoltat, cu burghezie de decentă ținută (evreiască și românească, laolaltă) aici am simțit aerul acela de împletire a orașului  cu satul, cu periferia și mahalaua, cu liniște patrirhală  și zvon industrial.” Autoportretul ca student e de o candidă sinceritate: „Nici prea înalt nu eram, nici prea îndrăzneț nu mă știam, și mai erau atâtea lucruri la care nu ajungeam…Vroiam atât de mult, puteam atât de puțin!…   Încât uneori eram trist și singur și timid.” Portrete, chipuri, priviri, gesturi: „Paula, cea cu obrajii roșii și rotunjimi ce miroseau a mezeluri!!!…Mi-a zâmbit cald și m-a strâns lângă șoldurile ei. Parfumul de mezeluri devenise poezie.”

Un capitol cu deosebire original al cărții îl constituie „secvențele” telaviviene redate prin câte un singur cuvânt sau chiar fragment de cuvânt, ca în telegramele de odinioară, ca în „La Moși” al lui Caragiale. E o cvazi-infinitate de  detalii care compun mega-spectacolul pe care îl prezintă megalopolisul numit Tel Aviv. Fiecare cuvânt, fiecare silabă aduce o mișcare, o culoare, un lucru, o ființă, un sunet, o imagine.

Roni Căciularu are vocația spațiilor largi pe care după ce le divizează în detalii, se joacă cu acestea, aparent haotic, recombină subtil, jucăuș, spațialitatea amplă.  E o tehnică, e o artă, e un joc prin care scriitorul își satură foamea de detalii, de mișcări, de stări, de chipuri, de substantive și adjective. E lumea lui Roni: „Yaffo. Lume. Locuri. De. Parcare. Pline. Chioșcuri. Cadouri. Restaurante. Picturi. Chilipiruri. Haine vechi. Buticuri….Mașinile opresc. O mână. Întinsă.Un pahar.Gol. Din plastic. Alb”.

Portretele „desenate” prin cuvinte au formă, culoare și pitoresc, dar și contur spiritual. Iată, de pildă: „Doamna L, cam lătuță, scundă, cu părul aranjat într-un fel de devastare ușor rebelă, are un chip blajin, ridat dar blajin.Împăcată cu sine și cu orice.” De o deosebită forță și amplitudine a metaforei este capitolul dedicat unui director de bancă devenit „homeless”, purtând numele Om Om (Adam Adam). Iată trama dramei, prezentată de scriitor: „Mister Adam Adam a fost în urmă cu niște zeci de ani, Directorul Băncii Locale dintr-un important cartier metropolitan. Uneori, se așeza la masa lui de director, și-n loc de coloane cu cifre (acesta-i secretul) scria versuri. Astăzi el este un unicat al Tel Avivului, e singurul „poet stradal” al metropolei israeliene. E un poet adevărat! Profund. Serios. Original.”

Parada deponenților la banca lui Adam Adam este  transfigurată halucinant, alunecând spre un fel de suprarealism sau având, parcă, ceva din dramaturgia absurdului ionescian:

„Oamenii morți înainte de a muri cu adevărat, vin să-și depună sau să-și controleze valorile. O doamnă, de pildă, „a închis” aici niște mărgele prețioase: printre ele se află adevărate perle, precum Cinstea, Cultura, Frumusețea fizică. Domnul următor „închide”, în seiful venerabil, Adevărul lui și Frumusețea lui sufletească. Cât privește tipul înalt, numai  piele și os, care vine la rând în fața Marelui Seif, el pune la păstrare aici niște creativitate – a lui însuși – pentru care a trudit o mulțime…El mai lasă spre păstrare în siguranță și Faima ce și-a câștigat-o, numai el știe cum.”

Jocul între realitate și ficțiune dă povestirii moralizatoare un farmec frisonant: „Morții vii, deși se cunosc după atâtea repetiții și așteptări pe la ghișee, nu-și vorbesc. Fiecare pe contul său! Așteaptă și-acum la rând.” Într-o extraordinară laudatio, reporterul-dramaturg se adresează direct personajului său, defunct: „Ai fost un rebel, domnule Adam, un revoltat  care a detestat instituțiile și convențiile sociale. Ai iubit strada, oamenii, viața. Ai îndrăgit trăirile esențiale și simțirea aleasă, te-ai ridicat peste viață și suferință cât s-a putut, ai suferit și ai sfidat, ai rămas tu însuți, bun și rău, inteligent și trist, căutându-ți împlinirea.”

Scriitura lui Roni Căciularu întrunește două virtuți de bază ale literaturii beletristice de nivel superior: forma frumoasă și conținutul substanțial, interesant: „Iar dacă treci prin cimitirul orașului, nu-i exclus să auzi vântul, șoptind versurile lui Adam Adam..” Iată-l pe „reporter” adresându-ni-se convivial, patetic, scenic: „Fraților și lume, a murit Poetul străzilor telaviviene ! Orașul și-a pus o eșarfă neagră…Un câine plânge prelung către luna care o să fie la noapte. Cei prezenți și vii trec pe lângă lada mortuară, unii spun câteva cuvinte, de regulă – bune.” Nu știm exact ce este realitate și ce este ficțiune în povestirea despre Adam Adam. E, însă, în orice caz, o parabolă impunătoare, de o sumbră măreție omenească.  Iată și o ars poetica atribuită unui nenumit scriitor, dar perfect potrivită și pentru măiastra scriitură a lui Roni Căciularu: „El și fantezia lui umblă mult mai departe prin trăirile acestor oameni, el știind să umple golurile, spațiile albe documentare… înlocuindu-le cu adevăruri posibile, plauzibile și edificatoare”  Nu este aceasta calea de a îmbina realul cu ficțiunea, reportajul cu reportajul literar?

În reportajul dedicat New York-ului mărturisește el însuși, nu odată, imixtiunea sa afectivă, ca reporter, la întreg materialul documentar: „Toată această ambianță te pătrunde până și în suflet”sau „Sunt subiectiv, desigur, dar acum, în aceste clipe, așa văd eu  lumea.” Scrisului practicat de Roni Căciularu îi este propriu modul strălucit în care se împletește epicul cu liricul, povestirea cu poezia, realitatea cu irealitatea. Toate acestea ne dau îndrituirea de  a conchide că Roni este, în varii măsuri, de la un text la altul, prozator, poet, memorialist, autor de reportaje literare, jurnalist, pe scurt, scriitor total. Toate acestea la un nivel de o admirabilă excelență stilistică.

Roni Căciularu este un stilist redutabil, recognoscibil. Și în privința asta aș îndrăzni să-l situez în capul listei condeierilor de limbă română din Israel.

–––––––-

Zoltan TERNER 

Tel Aviv, Israel

Ianuarie, 2019

 

Dr. Viorel ROMAN: Teocrația ortodoxă moldo-valahă (80-81)

… Biserica nationala, ritul, Statul, Partidul unic, glia … si Securitatea …

Securitatea-i de vină, bat-o vina! Eugen Matzota în dialog cu Viorel Roman

Am scris în editorialul din ultimul număr pe 2018 al revistei ALTculture despre influența pe care o are Securitatea lui Ceaușescu chiar și în zilele noastre asupra României, asupra vieții cotidiene, asupra culturii, că acesta ar fi domeniul care ne interesează pe noi aici.

Ideea de a scrie azi despre Securitate e ciudată, ”weird”, cum se spune, mai ales în domeniul culturii și, eventual, al educației. Pe vremea comunismului, da, avea un Dumnezeu, dar acum?

Mi s-a spus, discret, aluziv, doar, să-mi văd de treaba mea. Ei, s-a nimerit ca acela care era ușor mai insistent să fie unul dintre cei suficient de bine plasați încât să ia o fabrică pe datorie, plătind-o din vânzările pe o zi sau o săptămână, ce mai, pomană, ceva oripilant de mizerabil față de ceilalți români amărâți. Și, atunci, i-am zis că, așa cum nu toți apeviștii sunt proști, cum spune trupa, nici toți civilii nu sunt proștii lor. Plus c-am plecat, așa cum n-o face câinele de la abator, din Palatul Victoria datorită unora ca el, fără dragoste de țară, ci doar de banii lor. 

Dintr-un punct de vedere, al lor, desigur, ce rost ar avea să mai scoți de la naftalină ceva ce nici nu se dorește scos, nici nu e interesant, așa cum ar fi, de exemplu, o nuntă de țigani care îi calcă-n picioare pe cei ce muncesc în țara asta. Lumea are alte priorități spre care este silită a se îndrepta, tot felul de țoape devenite subiect de emisiuni TV, bucătari care parcă plutesc, ca niște Arsenie Boca ai bucătăriei, orice, doar să li se adoarmă creierașul din ce în ce mai mic și mai docil…

E clar că Securitatea nu mai trebuie și nici nu mai e în vogă. Azi, lumea nici nu știe ce e aia, acum, pentru că nu e nici ”cool”, nici ”trendy”, atunci, din prea mare aplecare sub jugul purtat ca românul, prin întoarcerea celui de-al doilea obraz, și iar de la-nceput, hai, stângul, dreptul… Redau mai jos câteva fragmente din acest text, urmat de comentariul pe care a binevoit Viorel Roman a-l face, privind dinspre Occident, care-mi spunea, la un moment dat, văzând ce tablou descriu eu de pe aceste meleaguri atât de mioritice: 

”N-am înțeles încă fobia antisecuristă. Ce-i rău să-ți  servești statul? Eu, care am trăit mai mult în Occident decât în țară, am cam pierdut sensibilitatea, ingeniozitatea, fantezia de la Porțile Orientului.”

Prietenul plecat de mult timp din România nu înțelegea de ce unii dintre noi mai văd norul Securității pe cerul aparent liber al Patriei. Desigur că Securitatea n-a dispărut că așa a ordonat Iulian Vlad. Spiritul ei, cu atât mai puțin.

Ceaușescu n-a luat cu el spiritul partidului unic. Nu i-a luat cu el în mormânt nici pe agitatori, pe atotputernicii activiști de partid, sau pe șmecherii lideri de sindicat, cei care o duc și azi la fel de bine ca pe atunci.

Românul nou, spălat din nou pe creieraș, prea ușor de îmbiat cu o pungă de mălai sau cu 10 lei la pensia plătită de cei care chiar muncesc, comunist sau nu, este prezent parcă mai rău azi decât pe vremea lui.

Unii se vor indigna că și acești votanți au muncit. Da, așa este, conform vechii vorbe de pe atunci: ”Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc.”

În fine, să trecem la securiști și la cultura de azi, care, cum spunea Cațavencu ”e admirabilă, e sublimă putem zice, dar lipsește cu desăvârșire.”

Cei mai în putere în 1989 au trecut dintr-o parte într-alta, și-au schimbat blana, ca lupul, s-au dat la fund, punându-și odraslele la masa cu bucate, folosind vechiul Sistem. Copiii, educați de cine altcineva decât de părinții îndoctrinați de la locul de muncă, adică de la Securitate, au învățat cum să preia Puterea, la început cea economică.

Ca să păstreze această putere, ca să se legitimeze prin vot sau nu, aveau nevoie de manipularea maselor. Era nevoie de prostirea lor.

Cum se poate face asta mai bine decât prin distrugerea sistemului educațional? Ei, la asta se adaugă promovarea unor false valori, pentru ca omul să nu mai vrea să știe mai mult, ci să vrea să fie mai șmecher decât fraierii care cred în valorile străbunilor.  

Au mai adăugat la toate astea iertarea păcatelor, ale lor, desigur, că toți eram de vină pentru ceea ce făcea Securitatea împotriva poporului român, zic ei. Că ei toți ar fi lucrat pentru Patrie, nu contra oamenilor, ca să vezi… Că or fi fost și unii răi, dar doi-trei, acolo, restul niște floricele, nu alta! Chiar așa, ce-o fi rău la securiștii buni, la urma urmei?

Viorel Roman comentează de departe, de unde de multe ori se vede mai bine: 

„Nu Securitatea, ci Partidul unic în simfonie cu Biserica națională, e cuiul lui Prepelea. 

Mihai Seplecan, fost președinte al Consiliului Județean Cluj, demonstrează din interior, că devălmășia, teocrația ortodoxă moldo-valahă se bazează pe pile, cunoștințe, relații, P.C.R., și e în lanțurile grele ale duhovniciei și soborniciei moscovite și constantinopolitane. vezi Cătălin Augustin Stoica „România continuă. Schimbare și adaptare în comunism și postcomunism“;  Lucian Davidescu „De ce este România un stat feudal“; Marius Iosif „România feudală și România occidentală“, îl confirmă pe Seplecan sociologic, politologic, științific. 

Nu securiștii au fost sau sunt responsabili, ci conducerea superioară de Partid și de Stat, din 1938 la putere, in simfonie cu Biserica, care dupa 1989, cu președinții Iliescu, Năstase, Ponta, Dragnea se bucură de o largă adeziune a maselor largi populare, aceleasi care în trecut erau prea supuse Imperiului turc sau rus, dinastiei germane si nu in ultimul rand lui Ceausescu.

La Moscova, Putin, KGB-ul înlătură PCUS. La București, Iliescu, FSN, cu sprijinul Moscovei, sunt și azi la putere, iar securiștii sunt vinovați de mai toate relele. Nu bate la ochi? 

Președinte de trei ori, Iliescu îl condamnă pe gen.Vlad la 25 de ani de pușcărie si Securitatea e demonizată. O victorie în „munca de lămurire“ a Secției de Propagandă a PCR?

In 1991 am publicat „Securistii si intelectualii“, in: „Puterea Azi“, saptaminal al Frontului Salvarii Nationale, FSN, anul 2, Nr. 18, Bukarest, 1.-7.03.1991, in: „Capitalism ortodox“, ed. Augusta Timisoara 1999, S.150-161, apoi in saptaminalul „Romania Mare“, “Eu sunt de partea securistilor, militienilor pentru ca sunt copii de oameni saraci“, nu de partea aristocratiei kominterniste ca Brucan, Iliescu, Petre Roman, Adrian Severin, Vadimir Tismaneanu,

Chestiunea e poate mai clară, dacă trecem de la micro la macro, de la perspectiva broaștei, la orizontul berzei. Asta am încercat în articolul de mai jos“.

ISLAMUL ŞI ORTODOXIA ANTE PORTAS

Integrarea greco-ortodocșilor în UE/NATO și tratarea Rusiei ca o țară secularizată, quasi occidentală cu stat de drept, economie de piață și democrație de tip Westminster sunt acuma greșeli evidente pentru toată lumea, cu consecințe negative, mai ales după falimentul Greciei și războaiele hibride din Georgia și Ucraina. Crimeea la rusi si Patriarhatul ortodox autocefal al Ucrainei.

După 1964, războiul rece religios dintre ortodocși și occidentali a intrat într-o fază de destindere după ridicarea anatemei la Ierusalim, de către patriarhul ecumenic din Constantinopol, Athenagoras și Papa Paul VI, în vremea generosului Conciliu de la Vatican II. 

Un Sinod Panortodox, similar, n-a avut loc în același timp din cauza Lagărului marxist-leninist cu consecinte previzibile, disonanțe dintre Est și Vest, eșecul perioadei de tranziție spre vest a țărilor ortodox-comuniste sunt consecințele.

Oricum, dorința refacerii unității creștine era la fel de mare de ambele părți ale Cortinei de Fier. Primăvara de la Praga, Solidaritatea din Polonia și înțelepciunea șefului Statului și Bisericii ruse, Mihail Gorbaciov, au creat condițiile terminării pașnice (cu excepția României cu o mie de morti), într-o euforie generală, a războiul rece.

În Occident, teologia inclusivistă, la fel de utopică și euforică ca elanul din Răsăritul Europei, îi vede pe toți pământenii, creștini, pentru că Mântuitorul s-a jertfit pentru toată lumea și, oricum, necreștinii își îndreptau speranța, mai ales la acea vreme, spre o lumea creștină unitară de la Vancouver la Vladivostok.

Karl Rahner, SJ, era purtătorul de cuvânt al Inclusivismului, un fel de imperialism creștin după profesorul de teologie fundamentală Joseph Ratzinger (papa Benedict XVI), care atrăgea atenția asupra lipsei de respect pentru Celălalt și necesitatea unui dialog atât în vederea unirii creștinilor, cât și unul bazat pe egalitate și respect reciproc cu celelalte religii.

Islamul depășește iudaismul și creștinismul, de aceea mahomedanii nu numai că nu aspiră spre creștinism, ci sunt în stare să se arunce în aer pentru „ultima” religie, simplă și superioară celorlalte, care au elemente mistice și idolatrice. Ortodoxia are cam același sentiment de superioritate față de lumea occidentală în care individualitatea, scoala, rațiunea, contractul, statul de drept, sunt sanctificate, aparent în defavoarea Atotputernicului si a iubirii fraților.

Confruntarea ajunsă pe picior de război cu Islamul și Ortodoxia i-a pus în mare dificultate pe creștinii occidentali, care speră încă într-un inclusivism creștin sau modern, secularizat. Dificultatea încetării stării de război rece, a unei concordii cu Islamul este legată indisolubil mai ales de dihonia din lumea creștină, care va fi elementul crucial al Sfântului și Marele Sinod Panortodox – fixat pentru 2016.

Prof. Dr. Viorel ROMAN, Akademischer Rat a.D., Bremen la 3 martie 2015  

https://www.academia.edu/28173741/Viorel_Roman_Europa_Crestina.pdf

https://www.academia.edu/34504213/Semnele_vremii_complet.pdf

***

Teocratia ortodoxa moldo-valaha (81)

… Biserica nationala, ritul, Statul, Partidul unic, glia … si Securitatea … 

Securitatea-i de vină, bat-o vina! Eugen Matzota în dialog cu Viorel Roman (II.)

Eugen Matzota: Mă uit de fiecare dată la imaginile de atunci (de la Revolutia de Craciun 1989) și sunt șocat de cât de diferiți eram, naivi, aș zice, oricum mult mai puțin șmecheri decât azi, cinstiți în interior și, poate, și în societate.

Viorel Roman: Atunci era speranța refacerii unității creștine, a egalității ortodocșilor cu occidentalii. Nu a fost sa fie si acest serial ne ajuta sa înțelegem de ce si cum a ajuns tara la mana șmecherilor, tiganilor romanes romi si jumatate din forta de munca activa a fugit in occident.

http://www.gandaculdecolorado.com/tiganizarea-romanilor/

http://romaniamare.info/tiganizarea-romaniei/

Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA: Hrană pentru suflet, ianuarie 2019

La mulți ani!

          Vă rugăm să ne permiteți să vă prezentăm  lucrările pe care le avem disponibile în stocul parohiei noastre. Ne exprimăm, totodată, speranța,  că ele vor găsi ecoul cuvenit în sufletul Dvs. și ne veți face comenzi, atât pentru nevoile Dvs.  spirituale, cât și ale celor dragi.

         Parohia noastră pune la îndemână tuturor cărți ziditoare de suflet, de literatură, de istorie, filozofie și din alte domenii, tocmai în această perioadă, când, pe toate canalele de informație, suntem bombardați cu  tot felul de produse menite să ne îndepărteze de Dumnezeu. Cărțile propuse de parohia noastră pot fi hrană pentru sufletul Dvs., dar și un cadou fericit, pe care îl puteți oferi celor din jurul Dvs. Se cheltuiesc sume enorme pentru tot felul de daruri ce se fac celor dragi, deși multe sunt doar simbolice și de circumstanță. Noi vă punem la dispoziție cărți, care să fie un prieten de nădejde pe drumul către Dumnezeu, atât pentru Dvs., dar și pentru cel ce le primește ca dar din partea Dvs.  O scurtă privire asupra listei de mai jos v-ar convinge de seriozitatea ofertei noastre. Ele sunt achiziționate de la centrele eparhiale, de la diferite edituri, care s-au remarcat prin seriozitatea și competența publicațiilor în domeniile menționate mai sus.

        Înțelegem că această activitate de răspândire a publicațiilor religioase creștine ortodoxe face parte din însăși misiunea noastră de a răspândi, cu timp și fără timp, cuvântul lui Dumnezeu. Datorită acestei lucrări, putem să desfășurăm și o serie de activități misionar-pastorale în parohie, de ajutorare a unor familii și persoane aflate în dificultate, donații de cărți în parohie, gratuitatea serviciilor religioase și multe altele.

       Vă mulțumim cordial celor care ați comandat deja cărți. Vă mulțumim celor care ne-ați încurajat, celor care ne-ați îndrumat. Vă mulțumim și celor care nu ne-ați răspuns. Din toate am înțeles că doriți să avem lucrări cât mai bune, cât mai ziditoare de suflet și cât mai diverse. Ne străduim să împlinim această dorință a Dvs. Sperăm că prezenta ofertă să fie mult mai interesantă. Regretăm, însă, că stocurile sunt foarte mici, iar stocurile de la capitolul ,,Micul anticariat” se reduc în cele mai multe cazuri la câte un singur exemplar.

       Trimitem cărți și în străinătate, dacă ne sunt solicitate, cu precizarea că taxele poștale revin cumpărătorului. Pentru trimiterile în țară taxele poștale sunt suportate de parohie.

      Precizăm, de asemenea, că publicăm, de două ori pe lună, ,,Scrisoare pastorală”, pe care o trimitem gratuit tuturor familiilor din parohie, cât și la câteva sute de persoane din afara parohiei, prin poștă sau pe e-mail. Daca va interesează, comunicați-ne și vă putem trimite și Dvs. această publicație a noastră gratuit. Găsiți acolo multe lucruri care v-ar putea interesa.

               În cazul în care mesajul nostru nu vă interesează sau vă deranjează, vă rugăm să ne scuzaţi, eventual să ne daţi un semn, ca să ştergem pentru totdeauna adresa Dvs. din evidenţele noastre. Oricum, să dea Dumnezeu ca acesta să fie singurul necaz al Dvs., altele să nu mai aveți.

               Aşadar, avem disponibile următoarele lucrări:

 

  1. Cărți recent apărute:                 

  1. Amintiri despre Titani(Mitropoliții Antonie Plămădeală, Bartolomeu Anania și Nestor Vornicescu), ediție  îngrijită de Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, Bârda, 2017, 313 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 20 lei.

              Sunt amintiri culese de-a lungul a peste zece ani de la diferite personalități din țară și străinătate referitoare la Mitropoliții Antonie Plămădeală, Bartolomeu Anania și Nestor Vornicescu. Dintre semnatarii amintirilor cuprinse în volum cităm: Vasile ANDRU, Nicolae  Dabija, Stelian GOMBOȘ, Vasile MALANEŢCHI, Vasile MIRON,  Andrei ȚURCANU, Grigorie BĂBUȘ,  Nicolae BUD,  Gheorghe CALOTĂ,  Cornel COSTEA, Gheorghe DEACONU, Claudia DRĂGAN, Ștefan DUMITRESCU, Adina FACINA, Dumitru ICHIM, Emil ISTOCESCU, Ioan Șt. LAZĂR,  Gheorghe PANZA, Eugen PETRESCU, Ioana REVNIC,  Dorin-Cătălin SAS, Doina DRĂGUȚ, Gabi GABOR, Constantin MĂNESCU, Cristian MURARU, subsemnatul și mulți alții.  Sunt pagini de suflet, care vin să contureze încă o dată imaginea celor trei ierarhi.

               Într-o vreme în care Biserica și slujitorii ei, – foști și actuali -, sunt denigrați în mod sistematic, punându-li-se în seamă învinuiri grave, mai mult sau mai puțin fanteziste, în intenția diabolică de a submina unul din stâlpii de susținere ai edificiului național românesc, dăm la lumina tiparului această carte. Ea are și rolul de a demonstra contrariul celor afirmate de către detractori, pe lângă acela de a scoate la lumină încă o dată măreția unor personalități de prima mână ale Bisericii noastre.

  1. Unirea dintotdeauna, Bârda, Editura Cuget Românesc, 2018, 120 pag., tipar offset, hârtie offet, copertă policromă, 10 lei;

Lucrarea reunește mai mule articole și studii  dedicate Marii Uniri de la 1918. Ele reușesc să ne contureze evoluția ideii de realizare a României Mari din cele mai îndepărtate timpuri până la finalizarea acestui proces măreț din istoria românilor. Sunt urmărite documentele de arhivă, mențiunile presei din epocă, dar și realități concrete din viața de zi cu zi a celor ce au trăit marele eveniment.  Iese în evidență cu prisosință rolul major al Bisericii Ortodoxe Române întru realizarea României Mari.

  1. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Amintiri din paradis, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2014, 270 pag., 16 lei;

         Sunt cuprinse în carte o parte din amintirile autorului din copilărie, din școala primară, școala generală și seminarul teologic. Pentru fiecare dintre noi perioada copilăriei este cea mai frumoasă din viață, este raiul trecerii noastre prin lume, căruia îi purtăm nostalgia de-a lungul întregii vieți. Indiferent cât de tristă ar fi fost această perioadă, indiferent câte necazuri, lipsuri și suferințe am fi trăit, ea rămâne, totuși, plină de duioșie, de sinceritate, de curățenie sufletească. Atunci suntem cu adevărat apropiați de părinții noștri, iubim și suntem iubiți, suntem mai lipsiți de griji, de ambiții și patimi. Avem datoria să consemnăm astfel de fapte și trăiri, chiar dacă nu suntem de talia lui Creangă. Lucrarea de față vine să zugrăvească viața unui   copil de la țară în a doua jumătate a secolului trecut și, de ce nu, se constituie într-o adevărată frescă de epocă. Numeroase fotografii de familie din epoca respectivă însoțesc volumul.             

  1. I. Neacșu, Oastea pandurilor, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2017, 170 pag., 20 lei, tipar offset, gârtie offset, copertă policromă.

            Prof. Ioan Neacșu din Batoți(MH)(1889-1969), fost profesor la Liceul ,,Traian” din Tr. Severin, știe să strunească excelent cuvântul scris. Frazele sunt frumos rotunjite, mustind de informație; ideile se înșiruie cuminți, formând adevărate planuri citadine, cu bulevarde, străzi, intrări, cu parcuri și locuri de agrement, cum ar fi spus Nicolae Iorga. Cartea lui Ioan Neacșu se citește cu plăcere, curiozitatea stăpânind pe cititor de la un capăt la altul al său. Nu trebuie să fii istoric ca s-o lecturezi. Autorul știe să-i servească cititorului informațiile în mod gradat, fără a-l copleși, fără a-l plictisi. Când termini această carte, exclami cu admirație și convingere: iată cum un istoric adevărat ne învață ce-i dragostea de neam, de țară, de marii eroi; iată cum un  intelectual de provincie reușește să intre în rândul istoricilor consacrați prin muncă cinstită și asiduă, prin competență și prin dragoste de adevăr. Și în cazul de față, Istoria se dovedește a fi o adevărată ,,învățătoare a vieții”, cum ar fi spus Herodot. Cititorii vor fi cei care vor aprecia mai bine valoarea cărții și a autorului și, dacă aprecierile vor fi pozitive, mulțumirea editorului va fi deplină. A fost admirabilă strădania Doamnei Înv. Eugenia Bordeiașu, fiica autorului, de a nu lăsa uitarea să se aștearnă peste opera atât de valoroasă a tatălui său. Să tot ai așa copii! 

  1. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda,  Folclor din Mehedinți, Bârda, Editura Cuget Românesc 2017, 261 pag., 20 lei, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă.

          Am adunat, de la tinerețe până azi, ori de câte ori am avut prilejul, aceste nestemate ale sufletului românesc. În ele am găsit bucurie, durere, dragoste, mângâiere și speranță. Am cules folclor de la oameni școliți, dar și de la neștiutori de carte. Piesele cele mai pline de sens și frumusețe au fost cele culese de la oamenii simpli, neinfluențați de lecturi, dar și de la oamenii greu încercați în viață. Cântecul le-a fost acestora ca un înger păzitor, însoțitor cotidian la bine și la rău. Cu cântecul în suflet și pe buze, greul n-a mai fost atât de greu, durerea n-a mai fost atât de mare, bucuria a fost trăită cu mai multă intensitate. Cântecul a făcut legătura între oameni și între generații, a vorbit despre vremuri de vitejie și de mărire ale neamului, a proslăvit eroi, a descris în limbajul său dragostea, dorul, jalea, nădejdea de mai bine. Dacă Dumnezeu n-ar fi dat oamenilor și  muzica alături de hrană, de apă și de aer, de dragoste, de credință și speranță, lumea ar fi fost mult mai săracă, mai puțină, mai tristă, mai îndobitocită.

  1. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Stat și Biserică în Banat(1780-1886) în lumina unei arhive inedite, Craiova, Editura Sitech, 2017, 510 pag., 40 lei, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă.

            Lucrarea, la origine, a fost teză de doctorat. Ea valorifică, sub aspect istoric, juridic și canonic, bogata arhivă inedită a fostei Protoierii a Mehadiei din perioada menționată. Peste 1100 documente de epocă sunt descifrate și analizate cu minuțiozitate. Lucrarea se adresează oamenilor de cultură din Banat, dar și din țară. Limba accesibilă și informațiile deosebit de captivante o face interesantă și  pentru omul de rând, iubitor de Țară și de Neam.  Se conturează o frescă a societății bănățene dintr-un veac frământat, în care elementul românesc evoluează spectaculos, în ciuda opreliștilor de tot felul, – în primul rând legislative -, ce i se pun la tot pasul. Cartea în sine se constituie ca o cronică a luptei pentru supraviețuire și afirmare a poporului român. Publicarea acestei lucrări a fost o necesitate și în plan personal pentru autor. Constatăm cu tristețe că-n aproape trei decenii s-a compromis una dintre cele mai nobile și respectabile trepte ale învățământului românesc: doctoratul. Indivizi de toate rasele și culorile sunt demascați de mass-media că și-au copiat tezele de doctorat, că au furat ca-n codru. Ai uneori impresia că plagiatul a ajuns chiar un adevărat sport de performanță la români! Și, culmea, ciordeii și pațachinele prinse cu cioara vopsită, drept pedeapsă, rămân pe funcții, ori sunt avansați! Am realizat teza de doctorat din dragoste pentru Neamul meu și Biserica Ortodoxă. Sunt conștient că putea fi mult mai bună, dar atât am putut eu să fac, locuind într-un cătun, departe de centrele universitare, de biblioteci și arhive de renume. Am simțit nevoia s-o dau publicității, pentru că unii cunoscuți și prieteni mă priveau cu ironie, parcă ar fi vrut să-mi zică: ,,Nu cumva și tu ai făcut ca ăia?” Poate în felul acesta vor vedea că este vorba de o muncă cinstită, pusă în slujba culturii și istoriei românești. Cât privește avantajele, pot spune doar atât: îmi slujeam enoriașii, lucram și scriam, îmi păzeam caprele, făceam cele ce erau necesare în același mod, atât înainte, cât și după obținerea titlului de ,,doctor magna cum laude”.

  1. Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Studii și documente privind Istoria României. Vol. III. Banatul, Craiova, Editura Sitech, 2013, 631 pag., 50 lei;

            Cartea cuprinde 1073 documente inedite din perioada 1780-1886 privitoare la Banat, provenind din cancelariile bisericești, politice, militare și administrative din Vârșeț, Karloviț, Viena, Buda, Pesta, Sibiu, Timișoara, cât și un manuscris bănățean, – variantă locală din 1804 a lui Supllex Libellus Valachorum – , descoperit la Biblioteca Academiei Române din București. Primul volum din această serie a apărut în 2003 și în el au fost analizate aspectele istorice desprinse din aceste documente. Volumul al II-lea a apărut în  2010 și în el erau analizate aspectele juridice(drept internațional, administrativ, civil, penal, medicină legală etc.), cât și cele de drept canonic. Documentele în discuție prezintă însă aspecte mult mai variate, care ilustrează viața românilor bănățeni din perioada respectivă. Sunt pagini emoționante, care vorbesc despre Răscoala lui Horea, revoluția franceză, revoluția de la 1848, numeroasele războaie austro-turcești, austro-franceze, epidemiile de ciumă și de holeră, care au decimat populația Europei acelei vremi. În ele surprindem starea materială și spirituală a românilor, relațiile lor cu autoritățile politice, militare și bisericești, cu celelalte naționalități conlocuitoare. Nu lipsesc nici documentele care ne vorbesc de renașterea conștiinței naționale, de lupta românilor pentru  afirmare politică, bisericească, culturală și socială. Găsim aici o adevărată cronică a noutăților editoriale ale vremii, apariția și răspândirea publicațiilor românești din Banat și Transilvania, care și-au adus din plin aportul lor la progresul poporului român. Găsim aici figurile unor mari luptători pentru drepturile românilor, apariția și dezvoltarea școlilor, asitenței medicale și multe altele.

                  Astăzi, când apar tot mai puține volume de documente, cartea noastră este o noutate binevenită în spațiul cultural românesc și sperăm că ea va fi bine receptată de cititori, de cercetători, de toți iubitorii de cultură ți de istorie românească.

                   În cazul în care vor exista solicitări, vom reedita primele două volume. Raportat la prețurile actuale, primul volum ar costa 15, 00 lei, iar al doilea   aprox. 40 lei. Așadar, primim înscrieri și la acelea.

  1. Prof. C. Negreanu, Istoria proverbului românesc, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 160 pag., format A5, hărtie offset, copertă policromă,  16 lei.

Constantin Negreanu a inițiat o adevărată școală de paremiologie în Mehedinți. El însuși și-a luat doctoratul cu o teză despre proverbele românești, a editat câțiva ani o revistă de paremiologie, a organizat și condus patru simpozioane naționale de paremiologie, a reeditat vechi culegeri de proverbe românești, a publicat numeroase articole și studii în țară și străinătate despre proverbele românești și era pe punctul de a obține aprobările necesare pentru a înființa la Tr. Severin o secție a Academiei Române pentru studiul proverbelor. Suflul morții l-a smuls dintre noi și proiectele lui au rămas neîmplinite. Prin strădaniile şi generozitatea lui NEGREANU se realizase ceva în Mehedinţi. Ceva trainic, ceva ce trebuia să dureze! Dar aripile lui NEGREANU s-au frânt înainte de vreme şi, odată cu el, din păcate, s-au ruinat şi proiectele ce le iniţiase. Aripa morţii a bătut păstorul şi s-au risipit oile. Azi toate realizările, proiectele şi visele lui NEGREANU au rămas amintire, au devenit ele însele istorie. Au rămas exemplu şi au devenit reproş pentru cei ce nu au mai continuat opera începută. NEGREANU a pus temelia. Aceasta nu trebuia să rămână un zid părăsit, ci zidirea trebuie să continue. în această temelie NEGREANU a zidit însuşi sufletul şi tinereţea lui şi tocmai de aceea am convingerea că zidirea nu se va surpa. Publicarea cărţii de faţă sperăm să fie un semn în acest sens.

  1. D. Bălașa, Țara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei, Bârda, Editura ,,Cuget Romanesc”, 342 pag., format A5, hartie offset, tipar offset, coperta policroma, plastifiata, 25 lei.

             Părintele Bălașa scrie cu convingerea că dacii n-au pierit, ci, dimpotrivă, s-au dezvoltat de-a lungul istoriei ca un popor măreț, cu  notabile realizări în toate domeniile de activitate. Își susține tezele cu nenumărate dovezi documentare, arheologice, lingvistice, etnologice. Poate unele dintre ideile sale vor fi contestate de anumiți cercetători, dar, cu siguranță, de multe va trebui să se țină seamă în istoriografia românească viitoare. Bătrânul istoric nu se sfiește să răstoarne statui, să atace teze care păreau de neclintit până de curând și să ne dea un exemplu grăitor de ceea ce înseamnă a fi istoric și patriot. Când citești cărțile Părintelui Bălașa, -tu însuți fiind român-, te simți mai puternic, mai mândru, mai optimist, mai încrezător în viitorul nației tale, cu mai multă speranță în propriul tău viitor. Bătrânul istoric se dovedește a fi, cu prisosință, un bătrân al nației sale, un învățător, un dascăl. Scoate la lumină acele momente înălțătoare ale trecutului, care ne pun la loc de cinste în rândul marilor popoare ale Europei, ce-au reușit să-și cucerească demn drumul prin veacuri, convingându-ne că avem toate șansele să redevenim noi înșine; aduce în discuție situațiile critice ale istoriei noastre, poticnirile și insuccesele, felul cum am știut și am reușit să le depășim, convingându-ne că vom găsi întotdeauna resursele necesare să revenim pe linia de plutire, ne convinge, vorba poetului, că ,,românul are șapte vieți în pieptu-i de aramă”.  Nu mai este posibilă realizarea Daciei Mari ca entitate juridică, element de drept internațional, fiindcă contextul politic nu mai permite un asemenea fapt istoric. Totuși, în contextul europenizării și globalizării, daco-românii au datoria sfântă să întărească legăturile lor cu frații de aceeași origine de dincolo de fruntariile politice, să-i ajute să-și păstreze limba, credința, muzica, dansul și tradițiile, într-un cuvânt, să-i ajute să-și păstreze specificitatea etnică, lingvistică și spirituală. În sensul acesta, istoricul ne asigură că putem realiza Dacia Mare. O Dacia Mare în conștiințele noastre, în concertul spiritual de valori al lumii. Cărțile Părintelui Dumitru Bălașa nu se adresează numai istoricilor, cercetătorilor, specialiștilor, ci sunt scrise într-o limbă ușor accesibilă tuturor iubitorilor de istorie românească, de limbă și de țară românească. Astăzi, în contextul unei perioade critice, în care românii sunt atât de încercați pe plan intern sub toate aspectele și atât de discreditați pe plan extern, când sunt tratați de multe ori ca niște rude sărace și înapoiate ale europenilor, Părintele Bălașa ne aduce destule argumente, care ne fac să înțelegem că acestea sunt încercări și crize de moment și că valorile adevărate de care dispune poporul român sunt perene  și nu vor fi distruse, așa cum speră vrăjmașii lui. Părintele Dumitru Bălașa este un învingător, fiindcă a plecat dintre noi cu convingerea că a făcut ceea ce trebuia să facă în calitate de român, de creștin, de preot. Chiar dacă unele dintre tezele și ipotezele pe care le propune vor fi contestate, poate infirmate, despre autor se va vorbi mult de aici înainte, cărțile sale vor fi tipărite și retipărite, cititorii vor găsi în ele mereu prospețimea informațiilor documentate, iar dacii vor reveni mereu în conștiința acestora și datorită cărților Părintelui Bălașa. Cărțile Părintelui Bălaşa sunt  un act de autentic patriotism într-o vreme în care globalizarea şi înstrăinarea devine  crezul unor întregi generaţii. După ce le citeşti, nu poţi decât să exclami: ,,Într-adevăr, cine n-are bătrâni să-şi cumpere!”

  1. Gheorghe Duncea, Tudor Vladimirescu, aşa cum l-am cunoscut, Bârda, 2015, 150 pag., 6 lei;

          Gheorghe Duncea a fost căpitan al lui Tudor Vladimirescu. Este unul dintre prietenii cei mai apropiați ai lui Tudor Vladimirescu. Au fost împreună de la vârsta de cinci ani. Au fost colegi de școală, tovarăși în afaceri, în armată, în lupte. Lucrarea de față cuprinde însemnările scrise de autor la câteva zile după asasinarea lui Tudor, când Duncea însuși se aștepta să fie prins și executat. Este un text scris ,,cu limbă de moarte”, pentru a se ști de către urmași lucruri necunoscute din biografia marelui erou. Însemnările lui s-au păstrat ,,la căpriorul unei case” din Prejna, au fost transcrise de un urmaș al său, au fost publicate în reviste din perioada interbelică sub formă de serial  și văd acum pentru prima dată lumina tiparului sub formă de carte. Lucrarea este însoțită de un studiu introductiv semnat de Pr. Stănciulescu-Bârda.   Ne facem o datorie de conștiință din publicarea acestui manuscris și sperăm că el va intra în circuitul științific și-n atenția istoricilor și a marelui public.   

  1. Nicolae Iorga, așa cum l-au cunoscut, Bârda,  Editura Cuget, 2012, 272 pag., 20 lei;

                  Lucrarea este rodul unor căutări desfășurate în ultimii treizeci de ani. Nenumărate scrisori și mesaje am adresat de-a lungul celor trei decenii către toți cei ce l-au cunoscut pe marele savant. Am publicat anunțul în multe reviste și ziare și rezultatul s-a concretizat în această carte. Întâlnim aici  amintiri despre Nicolae Iorga semnate de foști studenți, secretari, prieteni, apropiați ai săi din țară și din străinătate, precum Nicolae Bocancea, Traian Cantemir, Alexandru Ciorănescu, Alexandru Ciurea, Ioan Cociu, Gheorghe Cunescu, Nicolae Fuiorea, Ieremia B. Ghita, Nicolae Grigoraș, Gheorghe Iliescu-Izvoare, Constantin Pavel, Alexandru Petrescu, M. Petrescu-Dâmbovița, Ion Larian Postolache, Alexandru Predescu, Ioan Rămureanu, Petru Rezuș, Constantin Robescu, I. I. Rusu, Stela  Serghie, Dan Simonescu, Ene Stanciu, Haralambie Teodoru, Gh. Vețeleanu, D. Bălașa, I. C. Chițimia, Rodica Ciocan-Ivănescu, Gheorghe  Hrușcă, Ioan T. Ionescu, I. Ionescu, C. Lodovescu, Gh. Ruscanu, Maria Schmidt, Ilie Grămadă, Aurel Bordenache, Emilia Comișel, Gunther Schuller, Alexandru Andronic, A. Mihăescu, Iosif E. Naghiu, Nicolae Petrescu, Gheorghe Șinca, Haralambie Teodoru,  Teodor Costescu, Gh. Dumitrescu-Bistrița,George Magherescu, Mircea Iosif, Gh. Paschia, Em. D. Petrescu, Gh. Popescu, Jozsi  Sandor, Virgil Medan, Antonie Plămădeală și mulți alții.         Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat ideea de a aduna aceste amintiri inedite, dar regret că ideea mi-a venit mult prea târziu. S-ar fi putut aduna mult mai mult material! Asta este!

  1. Pr. D. Bălașa, Marele atentat al Apusului papal împotriva poporului român, Bârda, Editura ,,Cuget Romanesc”, 150 pag., format A5, hartie offset, tipar offset, coperta policroma, plastifiata, 16 lei.

                 Editura noastră a publicat cartea regretatului părinte Dumitru Bălaşa, Marele atentat al Apusului papal împotriva poporului român. Ea reprezintă o noutate în domeniu, în sensul că urmăreşte contactele pe care le-a avut poporul român pe o perioadă de cea. două milenii cu Occidentul, cât şi implicaţiile pe care le-a avut scaunul papal, mai precis papa, cu aceste contacte româno-occidentale. În spatele unor evenimente cruciale din istoria românească s-au vehiculat interese ale papalităţii de expansiune şi prozelitism în spaţiul românesc. Părintele Dumitru Bălaşa apelează pentru justificarea susţinerilor sale la o bibliografie impresionantă şi la reinterpretarea unor documente şi cronici de epocă mai mult sau mai puţin cunoscute în lumea ştiinţifică românească. Autorul este conştient de importanţa filonului dacic în spiritualitatea românească şi tocmai de aceea tratează poporul român drept popor „daco-român”. Conştiinţa descendenţei româneşti din trunchiul traco-dacic îl aveau şi popoarele occidentale cu care românii au intrat în contact de-a lungul vremii şi acest lucru le-a făcut să aibă o politică în mare parte ostilă, menită să împiedice realizarea idealului românesc de „Dacia Mare”. Părintele Dumitru Bălaşa socoteşte că realizarea acestui ideal a constituit un adevărat fir roşu al întregii istorii româneşti bimilenare şi în sprijinul acestei teze aduce argumente documentare mai mult decât convingătoare. Părintele Dumitru Bălaşa se dovedeşte a fi, – şi în cazul de faţă –, ca preot şi istoric, un adevărat bătrân al naţiei sale. Repune în discuţie fapte şi evenimente istorice, documentează fiecare afirmaţie, ne prezintă lucruri, pe care le credeam arhicunoscute, ori altele mai puţin cunoscute şi ne face să cădem pe gânduri. Ne dă sfaturi cu discreţie, dar mai degrabă ne ajută să ajungem la concluzii. Nu îndeamnă la ură, la şovinism, ci doar la cumpătare, prudenţă şi obiectivitate. Papalitatea pentru el este elementul cheie, care a condus din umbră multe dintre evenimentele ce au adus atâta suferinţă strămoşilor şi moşilor noştri, care au provocat ură şi războaie între popoare. Neamurile au fost adevăraţi pioni de şah, pe care papa i-a folosit ca să-şi atingă scopurile, să-şi întindă stăpânirea. Dacă astăzi atâţia consideră legăturile ce se ţes vizibil între lumea ortodoxă şi cea catolică drept o binecuvântare, un dar al papalităţii, părintele Bălaşa ne îndeamnă la prudenţă şi la multă, multă atenţie. Calul troian prezintă multe surprize şi de aceea e bine să fim suficient de maturi în abordarea evenimentelor. Istoria stă mărturie în acest sens. Cine are urechi de auzit să audă! Aceştia ar trebui să fie cititorii de toate categoriile, diplomaţii, dar mai ales cei ce-şi iubesc cu adevărat ţara. Cartea părintelui Bălaşa este un act de autentic patriotism într-o vreme în care globalizarea şi înstrăinarea devine crezul unor întregi generaţii. După ce o citeşti, nu poţi decât să exclami: „într-adevăr, cine n-are bătrâni să-şi cumpere!”

  1. Pr. D. Bălaşa, Dacii de-a lungul mileniilor, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 286 pag., format A5, hărtie offset, copertă policromă,  20 lei.

           Parcurgând cărţile Părintelui Dumitru Bălaşa dedicate istoriei dacilor, sesizezi cu uşurinţă că sunt scrise de un mare patriot şi deţin ele însele o mare doză de patriotism, care te copleşeşte. Datorită cărţilor Părintelui Dumitru Bălaşa, dacii îşi regăsesc vadul în istorie, în ciuda celor ce-au făcut tot ce le-a stat în putinţă să-i facă să dispară de pe scena ei. Părintele Dumitru Bălaşa este un învingător, fiindcă a plecat dintre noi cu  convingerea că a făcut ceea ce trebuia să facă în calitate de român, de creştin şi de preot. Chiar dacă unele dintre tezele şi ipotezele pe care le propune vor fi contestate, poate infirmate, despre autor se va vorbi mult de aici înainte, cărţile sale vor fi tipărite şi retipărite, cititorii vor găsi în ele mereu prospeţimea informaţiilor documentate, iar dacii vor reveni mereu în conştiinţa acestora şi datorită istoricului Dumitru Bălaşa.

  1. Pr. Stelian Zoican, Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Oameni. Fapte. Întâmplări, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc, 2015, 224 pag., 16 lei, tipar offset, hartie offset, copertă policromă, plastifiată.

            Am adunat pe filele acestei cărți o mulțime de amintiri, de fapte și întâmplări petrecute în satele de la poalele Munților Mehedințiului de la începutul veacului al XIX-lea, până într-a doua parte a celui următor. Ele se constituie ca un document memorialistic, care încearcă să reînvie niște epoci demult apuse, să contureze mai ales portrete spirituale, momente din viața multora care au trecut pe tărâmul dorului, sau ale celor care continuă să urce sub crucea vieții. După ce le citești, nu poți decât să spui, șoptit, cu glas de rugăciune: ,,Doamne, cât de frumoasă este viața! Îți mulțumesc pentru fiecare clipă pe care mi-o dăruiești!”

  1. Pr. Gh. Paschia, Călăuză patristică, Malovăț, Editura Parohiei Malovăț, 2018, 314 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 30 lei.

            Fiecare părinte dă copiilor săi cele mai bune sfaturi pentru viață, cu toată sinceritatea, dragostea și dăruirea. Le împărtășește propriile sale cunoștințe, observații, gânduri, experiențe, cu dorința cea mai fierbinte ca acestea să-i fie ca o zestre pentru viață. Din acest tezaur  izvorât din  propria ,,școală  a vieții”, pe care îl împărtășesc părinții copiilor, aceștia  se vor  alimenta de câte ori vor fi la cumpănă, la strâmtoare, la răscruci ale vieții. Cele mai multe dintre sfaturile părinților trupești sunt hrană și călăuză privind realizarea copiilor în lumea aceasta: cum să câștige avere, putere, cum să-și facă viața mai plăcută și mai suportabilă. Din păcate, puține sunt cele care privesc pregătirea lor pentru a câștiga împărăția lui Dumnezeu și fericirea în lumea de dincolo. Sfinții Părinți vin să completeze această merinde a sufletului nostru, oferindu-ne cele mai potrivite sfaturi și îndemnuri privind călătoria noastră prin lumea aceasta către Dumnezeu. Alăturându-le pe acestea celor cuprinse în Sfânta Scriptură și ghidându-ne viața după ele, putem să ne numim cu adevărat copiii lui Dumnezeu. Cartea de față încearcă să ne ajute în acest sens!

  1. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. IX, 2018, 641 pag., 40 lei, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă.

În lucrare sun cuprinse numerele 320-360 din ,,Scrisoare pastorală”, publicația Parohiei Malovăț. O primă parte din articolele cuprinse în carte conţin, cum era şi firesc, teme religios-morale, menite să contribuie la întărirea credinţei enoriaşilor noştri, respectiv a cititorilor, la repunerea în viaţă a virtuţilor morale, la familiarizarea cu valorile învăţăturii şi vieţii noastre creştine. O altă parte a materialelor cuprinse în cele ce urmează abordează cele mai ,,fierbinţi” probleme ale actualităţii cu implicaţii religios-morale din parohie, din ţară, dar chiar şi din lume. Sunt puse în discuţie fapte, întâmplări şi probleme, care sunt uneori capăt de afiş în rândul ştirilor zilei, sunt analizate, sunt scoase în evidenţă aspectele pozitive, demne de urmat şi aspectele negative, menite să trezească cititorilor noştri repulsie şi să-i determine să nu repete astfel de fapte.  O altă categorie de materiale priveşte viaţa parohiei. E vorba de tot felul de evenimente, de activitate pastoral-misionară, culturală, administrativă şi gospodărească. Prin materialele de acest fel, publicaţia noastră şi, în cazul de faţă, cartea, devine o adevărată cronică a unei parohii, a unei localităţi, dar şi un adevărat manual de Pastorală, în care, cu obiectivitate  şi transparenţă, se scot în evidenţă ,,secretele”  care au contribuit la realizarea unei parohii prospere  în lumea de azi atât de debusolată şi secularizată.

  1. Pr. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. II, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2017, 567 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 40 lei.

 Domnul Prof. Univ. Dr. Wolfgang Mieder este considerat  cel mai competent paremiolog din lume, datorită studiilor sale și prestigioasei reviste internaționale de paremiologie ,,Proverbium”, pe care o editează.  De mai bine de trei decenii, între noi s-a legat o adevărată prietenie, reprezentată prin numeroase scrisori, schimburi de cărți și colaborări la ,,Proverbium”.  Domnul Prof. Univ. Dr. Wolfgang Mieder  a luat act cu mult interes de strădaniile subsemnatului de a realiza Dicționarul proverbelor religioase românești, iar când a răsfoit primul volum, a exclamat că ,,nu cunoaște un alt popor, care să aibă o zestre paremiologică cu profil religios atât de bogată.  Numai un popor cu existență milenară putea să creeze un asemenea tezaur.”  Iată un adevăr incontestabil. Aducem drept argument și prezentul volum.

  1. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, vol. VIII, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2016, 624 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, format A5, 40 lei;

Volumul cuprinde numerele 280-320 din ,,Scrisoare pastorală”, publicația bilunară a parohiei Malovăț. Dacă a fost de folos sau nu, Dumneavoastră, cititorii, puteți aprecia. Personal, regret că nu am putut s-o  fac mai bună, mai de folos sufletesc. Cu siguranță, că ar fi trebuit mult mai mult material religios. Am ținut seamă de preferințele celor mulți și am căutat s-o fac cât mai accesibilă și cât mai plăcută, pentru a atrage cititorii. Am fugit de limbajul de lemn, specific atâtor publicații de acest gen; am introdus rubrici de larg interes, cum ar fi cele legate de aspectele sociale, culturale, de folclor, de istorie, pagini memorialistice, numeroase știri legate de viața parohiei și de activitatea preotului. Am publicat pagini de zidire sufletească, de întărire în credință, materiale în care am luat atitudine față de prozelitismul sectar. Am analizat, pe cât ne-a stat în putință, numeroase aspecte sociale, politice și religioase din țară și din străinătate, trecându-le prin filtrul de gândire al omului de la țară, nepoluat de ideologii politice și de partid. Am avut mereu în centrul atenției interesele țării, ale Bisericii, ale neamului românesc, ale comunității locale. Am valorificat, pe cât ne-a stat în putință, comoara folclorului mehedințean, scoțând la lumină, pentru prima dată, culegeri pe care le-am făcut pe teren în urmă cu peste 40 de ani. Prin paginile memorialistice am conturat adevărate fresce de epocă, am readus în actualitate oameni, fapte, întâmplări de altădată, zugrăvind astfel personalitatea oamenilor din aceste părți, concepția lor despre lume și viață, contextul politico-social prin care au trecut, greutățile, necazurile și bucuriile lor. Multe dintre materialele publicate în ,,Scrisoare pastorală” au alcătuit cărți tematice. ,,Scrisoarea pastorală” rămâne o mărturie, că Biserica are și azi un rol important în peisajul religios, cultural și social al satului românesc în special și al societății în general, că se poate realiza ceva chiar și la nivelul unui sat, dacă vrea Dumnezeu și oamenii depun un pic de strădanie. Regretăm că nu am putut să-i oferim o altă haină, un aspect de revistă propriu-zisă, dar aceasta a fost formula cea mai potrivită și mai ieftină pentru ca să rezistăm.

 

  1. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. I, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2016, 630 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 45 lei;

Ideea realizării unei asemenea lucrări o port de mulți ani în suflet, ca pe o povară scumpă. După 1989, am început publicarea unui serial de articole menite să explice și să comenteze proverbe și expresii românești cu conținut religios. Articolele s-au bucurat de un ecou foarte favorabil din partea presei și a publicului cititor. Asta m-a încurajat și am continuat cercetările în această direcție, ceea ce a făcut ca să public asemenea materiale și în niște volume speciale. Descopeream în acele crâmpeie de gândire profunzimi nebănuite, care dovedeau nu numai cunoașterea învățăturii creștine, ci și puterea de creație, de sinteză și de exprimare a autorului anonim. Două mii de ani de creștinism pe pământul românesc își spuneau cuvântul cu prisosință și în această specie folclorică: proverbul. Alături de alte specii folclorice, precum colindele și legendele, alături de complexul de tradiții și obiceiuri religioase, care încununează curgerea anului sau a vieții omenești, proverbele religioase formează o bază documentară solidă pentru alcătuirea unei etnoteologii românești. Câteva studii pertinente în acest sens s-au realizat, dar e prea puțin față de volumul imens de material existent.

La realizarea volumelor de față, am avut în vedere câteva teme mari, pe care le-am ilustrat cât am putut mai bine cu material corespunzător, astfel: I. Proverbe și expresii cu caracter dogmatic: cele privitoare la Dumnezeu(creator, conducător, mântuitor și judecător), creația lumii, om(trup, suflet, mântuire), Maica Domnului, biserică, cruce, sfinți, icoane, Sfintele Taine, viață, moarte, judecată, rai, iad, diavol etc.; II. Proverbe și expresii cu caracter moral: cele privitoare la virtuți(credință, nădejde, dragoste, curaj, dreptate, cumpătare, înțelepciune etc.), păcate și vicii (alcoolism, hoție, crimă, corupție, mită, desfrâu, dușmănie, invidie etc.); III. Proverbe și expresii cu caracter canonic: cele privitoare la comportamentul episcopului, preotului, călugărului, la Sfintele Taine(în special căsătoria, familia) etc.; IV. Proverbe și expresii religioase cu caracter liturgic: cele privitoare la sărbători, slujbe, materiale și obiecte liturgice, la comportamentul credinciosului    în biserică, la Sfintele Taine etc.; V. Proverbe și expresii religioase necreștine: cele privitoare la soartă, superstiții de tot felul, farmece, descântece, personaje mitologice ș.a.,  socotind că acestea, în mare parte, sunt reminiscențe ale unor vechi religii precreștine din spațiul românesc sau ale unor religii ale altor popoare cu care românii au intrat în contact de-a lungul timpului.  Am însoțit o bună parte din aceste proverbe de note de subsol, în care am făcut comentariile și precizările ce le-am socotit necesare pentru înțelegerea mai bună a unităților paremiologice citate. Sperăm că într-un timp foarte scurt vor vedea lumina tiparului și celelalte volume. Realizarea acestor volume constituie un pas important spre realizarea unor studii mai profunde de etnoteologie românească, bazată și pe proverbe. Aceasta este o necesitate, fiindcă teologii, în special, când au abordat teme de acest gen s-au bazat mai ales pe genul liric, respectiv pe colinde.

Lucrarea noastră era necesară în peisajul cultural românesc actual, pentru a dovedi, încă o dată, dacă mai era cazul, câteva adevăruri fundamentale: 1. Poporul român are o vechime milenară în spațiul carpato-danubian; 2. Poporul român are o continuitate neîntreruptă pe acest teritoriu, elemente din vechile religii precreștine regăsindu-se atât în proverbe, cât și în alte genuri folclorice; 3. Poporul român s-a născut creștin, ceea ce a făcut ca să-și însușească deplin învățătura creștină nealterată, s-o păstreze cu sfințenie ca pe un dascăl de cuget și simțire, ca pe o călăuză  sfântă a vieții, ca pe o pavăză și un reazim la vremuri de nevoie; 4. Poporul român a avut capacitatea să recepteze învățătura creștină în nuanțele ei cele mai subtile încă înainte de apariția culturii scrise. Am putea spune, fără teama de a greși, că poporul român a fost cel mai mare teolog al românilor dintotdeauna; 5. Limba română s-a dovedit a fi capabilă la 1688 să recepteze și să redea cu fidelitate Biblia, fiindcă ideile și terminologia specifică se plămădiseră îndelung în creuzetul gândirii și vorbirii populare, proverbele și colindele fiind dovezi incontestabile în acest sens.

Sperăm că lucrarea noastră să fie de un real folos cercetătorilor și cititorilor.

  1. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, vol, VII, Bârda, Editura  Cuget Românesc, 2015, 674 pag., tipar offset, hârtie offset, copertă policoloră, plastifiată, 40 lei.

   Volumul acesta cuprinde ,,scrisorile” nr. 141-180, apărute în perioada 1 nov 2011-30 iun. 2014. Este o perioadă destul de agitată în viața lumii, a țării, a parohiei, dar și a preotului-autor al ,,scrisorilor”. Această stare tensionată se poate surprinde în mai multe materiale publicate. ,,Scrisorile” devin astfel nu numai oglindă a problemelor mari cu care se confruntă omenirea sau țara, ci și problemele locale și chiar personale. Am inclus materiale menite să îndemne la viață creștinească; am criticat de multe ori prostia, aroganța, nedreptatea, păcatul de tot felul. Nu ne-a fost străină gluma, ironia, știind că aceasta este foarte gustată și are un mare rol educativ. Am mijlocit la cunoașterea și ajutorarea  oamenilor de aici și de departe. Prin ,,Scrisoare pastorală” am reușit să creăm o atmosferă familială, o relație de adevărată prietenie între preot și credincioșii lui din parohie și nu numai. Preotul nu a mai fost străin de enoriașii lui. Tocmai datorită sincerității și francheții cu care a spus lucrurilor pe nume, oamenii au simțit că este unul de-al lor, că nu este un privilegiat al sorții. Prin ,,Scrisoare pastorală” fii de departe ai parohiei noastre s-au simțit mai aproape de casă, de cei dragi ai lor.

  1. Viețile Sfinților, vol. V, Malovăț, Editura Parohiei Malovăț, 2014, 432 pag., 25 lei;     

            Acest volum conține viețile sfinților sărbătoriți în lunile noiembrie și decembrie.   Nu putem vorbi de sfinții dintr-o anumită perioadă a istoriei creștine, ci de o epocă foarte extinsă, dacă este să ne gândim că cei dintâi sfinți căzuți pentru Hristos și credința creștină au fost chiar dintre Sfinții Apostoli și ucenicii lor, iar ultimii menționați în prezentul volum au trăit în secolul al XIX-lea. Nu putem vorbi nici de sfinți dintr-o anumită parte a lumii. Unii dintre ei au trăit în Imperiul Roman și au suportat persecuțiile greu de înțeles pentru omul zilelor noastre, alții în Imperiul Bizantin și au luptat pentru apărarea valorilor majore ale învățăturii creștine, prin sinoadele ecumenice, prin scrierile lor, prin predica lor, dar mai ales prin însăși jertfa vieții lor. Alții au trăit în Europa Occidentală, alții în Rusia țaristă sau în Principatele Române.  Viețile Sfinților nu sunt povești, ci fapte de viață, scrise cel mai adesea cu sânge și lacrimi, dar și cu speranță nestrămutată. Cu ani în urmă, răsfoiam la Biblioteca Academiei din București câteva din cele peste 40 de volume din Vitae Sanctorum(Viețile Sfinților), care cuprindeau hotărârile judecătorești ale instanțelor romane privitoare la creștinii care  nu voiau să jertfească idolilor sau să mănânce din cele jertfite acestora, care nu voiau să ia parte la manifestările și sărbătorile dedicate împăratului, care era socotit zeu sau semizeu(sec. I-IV). Romanii nu ucideau pe creștini de dragul de a ucide, ci îi condamnau în urma unei judecăți oficiale, desfășurată după toate regulile procedurale, în conformitate cu legislația imperială în vigoare de la acea dată. Colecția menționată mai sus conținea, așadar, sentințele judecătorești, prin care erau condamnați la moarte pentru nerespectarea legilor imperiului. Volumul de față nu ne prezintă documente judecătorești, ci povestirea multora din acele procese. Vedem oameni simpli, oameni cu diferite ocupații, cu diferite pregătiri intelectuale, cu diferite poziții sociale, care manifestă credința și apartenența lor la Biserica lui Hristos cu un curaj impresionant. Nu se înfricoșează de judecată, de bătăi, de închisoare, de maltratări, de moarte. Mărturisesc credința lor și suportă cu un eroism cutremurător metodele sălbatice prin care li se storcea și ultima picătură de viață din trupul vlăguit și terciuit. Când pui astfel de oameni alături de unii dintre creștinii noștri de azi, care-și leapădă nepăsători credința și se duc la diferite secte pentru simplul motiv că acolo li se oferă o strachină de linte sau câțiva biscuiți, poți să realizezi cât de departe suntem de sfințenia celor de atunci! Întâlnim în acest volum creștini învățați, care-și dedică viața studiului Sfintei Scripturi și adâncirii învățăturilor ei. Luptă cu vorba și  cu condeiul  pentru apărarea învățăturilor fundamentale ale credinței creștine: Sfânta Treime, Maica Domnului, Sfintele Taine, Sfintele Icoane și multe altele. Pentru curajul lor suferă alungări din funcții, confiscări de averi, exiluri, bătăi și chiar moartea. Aceștia sunt stâlpii teologiei creștine, pe care se sprijină Biserica de două mii de ani. Astfel de modele de credință și de viață oferim enoriașilor și cititorilor noștri, într-o vreme în care mass-media, pe toate canalele sale, oferă cu totul alte modele.  

 

  1. Viețile Sfinților, vol. IV, 608 pag., 40 lei;

               Vol. IV cuprinde viețile sfinților din lunile august, septembrie și octombrie. Este imposibil ca cititorul acestei cărți să nu trăiască adevărate clipe de înălţare sufletească şi întărire în credinţă. Sfântul prezentat în carte devine un contemporan al nostru, indiferent de epoca în care a trăit, indiferent de contextul în care a luptat pentru credinţă. Sfântul devine un exemplu demn de urmat, un îndemn şi un prieten care ne încurajează pe fiecare dintre noi să nu ne dăm bătuţi în lupta contra răului. Cel ce citeşte şi meditează asupra Viețile Sfinților încearcă să păşească şi el pe urmele sfinţilor. Le înţelege gândurile, faptele şi vorbele; înţelege idealurile sacre care i-au animat până la jertfa supremă pentru Domnul Hristos şi nu se mai dă atât de uşor bătut în strădania lui de mântuire. Sfinţii sunt semenii noştri, oameni ca şi noi, supuşi slăbiciunilor şi ispitelor vieţii, care au devenit adevăraţi campioni ai spiritului. Sfinţii s-au apropiat de Dumnezeu au devenit mai mult sau mai puţin asemenea Lui prin sfinţenia vieţii lor. Viețile Sfinților  ne dovedesc cu prisosinţă că noi cei ce suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu putem atinge nivelul superior al asemănării cu El. Dacă cititorii noştri vor experimenta o asemenea performanţă în urma lecturii acestor volume, strădania noastră va fi răsplătită cu prisosinţă.  

  1. Călăuză biblică,  426 pag., 30 lei;

    Cartea este o antologie de cugetări și sfaturi înțelepte selectate din Sfânta Scriptură, organizate pe teme și probleme, cu indici și note de subsol. Lucrarea nu este o concordanță biblică, ci ea se vrea chiar o călăuză în viața duhovnicească a cititorilor. Numeroase texte cuprinse în această lucrare sunt însoțite de comentarii, care ajută pe cititor în înțelegerea mai adâncă a sensurilor mesajului biblic. Cel care a selectate aceste texte, a făcut cuvenitele comentarii și explicații, prefața și indicii, a îngrijit ediția, este Pr. Al. Stănciulescu-Bârda.

  1. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Lumini și umbre, 124 pag.,  8 lei.

            Cartea cuprinde un buchet de meditații, scrisori imaginare către diverse personalități ale culturii române (M. Eminescu, C. Brâncuși), povestiri culese din viață, unele comice, altele dramatice, pline de învățături moral-religioase pentru cititori. Autorul mărturisește: ,,Cuvântul mi-a fost cale către oameni şi către Dumnezeu. Prin el mi-am spus bucuriile şi necazurile, durerile şi speranţele; el mi-a fost lacrimă şi zâmbet, armă de apărare şi scară spre înălţimi; cu el am învăţat şi-am liturghisit, cu el am iubit, cu el am trăit; el mi-a fost început şi tot el îmi va fi sfârşit, iar când m-oi călători pe celălalt tărâm, el mă va pomeni de pe o cruce, dintr-o inimă, ori de pe fila unei cărţi. Prin el am fost mai mult decât o vieţuitoare pe pământ; el mi-a fost binecuvântare şi uneori blestem, el mi-a fost însuşi sensul de a fi. Dacă cea dintâi grijă a creştinului este de a se mântui, cea dintâi grijă a omului este de a se zidi şi a zidi prin cuvânt.”.

  1. Viețile Sfinților, vol. III,  730 pag., 35 lei;

 Vol. III cuprinde  viețile sfinților din lunile mai, iunie și iulie. Antologia oferă modele de viață creștină, de creștini adevărați, de oameni care au trăit în spiritul învățăturii Mântuitorului Iisus Hristos. Sfinții nu sunt extratereștrii, ci au fost oameni ca fiecare dintre noi, din diferite medii sociale, cu diferite pregătiri intelectuale, cu probleme personale, care au trăit într-un context social mai favorabil sau mai defavorabil decât al nostru. Urmărim pagină de pagină, la fiecare personaj în parte, cum a reușit să lupte cu ispitele și cu păcatele și cum le-a biruit; cum s-a desăvârșit în practicarea virtuților creștine, ajungând adevărați campioni ai credinței și trăirii creștine. Se știe doar că sfinții sunt prietenii și apropiații lui Dumnezeu, omenii care au trăit deplin convinși de adevărul credinței lor, l-au apărat cu prețul vieții dacă a fost cazul, și-au sacrificat bunuri materiale și bucurii pământești, pentru ca să placă lui Dumnezeu.  Lucrarea oferă crâmpeie de gândire profund creștină a acestor corifei sau ale altor semeni ai lor, pentru a le înțelege mai bine concepția lor de viață, de conduită moral-religioasă. Numai niște oameni convinși până în măduva oaselor de adevărul învățăturilor Mântuitorului puteau fi în stare să lupte până la sacrificiu pentru apărarea lor, pentru a nu renunța la ele. Majoritatea sfinților din aceste volume au trăit în primele trei veacuri creștine, veacuri foarte frământate sub aspect politic, social, filozofic și religios, veacuri în care au avut loc zece persecuții crunte împotriva creștinilor, când a curs mult sânge nevinovat, când au căzut mii de oameni învinovățiți că sunt creștini. Astfel de cugetări i-au întărit, le-au alungat teama, le-au întărit speranța. Continue reading „Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA: Hrană pentru suflet, ianuarie 2019”