Alexandru Ioan POPA: Delectează-ți sufletul și inima…

Delectează-ți sufletul și inima
… scriindu-mi o poezie pe ecranul laptopului …

 

Dragul meu, delectează-ți sufletul,
scriindu-mi o poezie pe ecranul laptopului,
sau și mai bine
gravează iubirea ta într-o formă gând,
prin care
să-ți transcenzi sărutul tău pe buzele mele,
spunându-mi că mă iubești,
Sau și mult mai bine,
lasă-ți focul de lumină al dragostei tale
să-mi trezească inima … la viață,
promițându-mi toată iubirea din lume.
Sau poate mai bine,
zâmbește-mi puțin trist din colțul buzelor,
când ne împăcăm plini de dragoste
… după o ceartă grea !…
Eu îmi doresc,
să fiu sufletul tău pereche,
și să parcurgem ținându-ne de mână,
o singură clipă de eternitate,
clipa magică a eternului acum și aici.
Aș fi o proastă să-mi mărturisesc iubirea
doar în cuvintele frumoase,
pe care ți le închin zi de zi,
dar aș fi și mai nebună
să nu fac dragoste cu tine,
dăruidu-ți toată plăcerea din lume,
și să fac tot ce-mi ceri când facem dragoste,
pentru a-ți sorbi imaginea sublimă a ta,
Continue reading „Alexandru Ioan POPA: Delectează-ți sufletul și inima…”

Dunia PĂLĂNGEANU: Invocaţie

Invocaţie

 

Muza mea vino,
până când nu se stinge
acest fremătător astru
care mi-a ars sufletul
în nopţile de veghe
răscolind pustiul din mine.
Te caut disperată
brazde răsar
prin tenebrele înmiresmate
din care vreau să ies
ca dintr-o carapace
în care nisipul luminează
de trupurile licuricilor
pierduţi prin marea
de nelinişti.

———————————-

Dunia  PĂLĂNGEANU

(Din vol. “Miniaturi dunărene”, autoare Dunia Palangeanu)

Mariana Zorița PURICE: Îți scriu…cu pană din aripa rănită !

Îți scriu …cu pană din aripa rănită !

 

Mi-ai dat un umăr …
ca să plâng!
Îți mulțumesc
s-aș vrea…
Ca-n brațe să te strâng,
Să vreau să nu mai plâng
Și să-mi adun din cioburi
Al meu gând
Tăcând !
Nu-mi spui,
Dar eu te simt,
Că ești în noapte
Suspinând …
Fără să spui,
Fără să ceri
Un gest ,
Un semn ,
Ca să-ți alini
Sufletul frânt,
De nicăieri !

 

Aș vrea să-mi spui…
Ce rană azi te doare
Câți nori s-abat
De-asupra ta
Și care este starea ta
Când …
pe cerul vieții tale…
Bântuie furtuna !
Să-ți amintești că sunt aici
Și de-am greșit …
Mă iartă !
Tu ești mereu
în al meu gând
Deși eu sunt departe !
Îți scriu…
Pe coala cerul senin
Cu pana …
smulsă…
Din aripa rănită,
De viața care a trecut
Și care o să vină !
Tu spune-mi
dacă ai un of
nu răbda-n tăcere,
Că știu să ascult…
și știu s-alin
o rană care doare !

–––––––––––-

Mariana Zorița PURICE

17 iunie 2018     

 

Anna-Nora ROTARU: Poesis

ÎNTÂLNIRE CA-NTRE PRIETENI…

 

Ce soră credincioasă, mi-ai rămas, tu, Singurătate…
La braţ ne luăm adesea, noi şi cu Tăcerea colindând…
În parc tomnatic şi pustiu, pe bănci goale şi uitate,
Ne lăsăm numele, cu briceagul Timpului crestate,
Careva, citindu-le, să-i rămână-ntiparite-n gând,
Găsindu-ne de vrea, oricând…

 

Sub ploi de frunze moarte, venit-a şi-Amintirea,
Să-mi cunoască pe nedespărţita-i prietenă, Tristeţea…
Îmi ridic încet spre ea, înlăcrimata mea, privirea,
Trezand în minte-mi dureros Dezamăgirea, Rătăcirea,
Ce mi-au alungat odată, nepreţuita-mi mie, Tinereţea,
La zar pierzând cu Bătrâneţea…

 

Şi, când se stinge seara, cu-a lumii falsă Veselie,
La răscrucea drumurilor pustii, apare pe furiş şi Teama…
Braţ la braţ cu Durerea, Ţipătul şi de-amar Melancolie,
Aducându-mi pe Speranţa ponosită, cu gust acid de glie
De prin fruze şi, din Amurguri, cuţitul roşietic, ca arama,
Să mângâie carotida mea cu lama…

 

În turnul meu, cu visele ucise, venit-a zdrenţuit Trecutul,
Cu ani de-a valma, dosiţi prin mucegăitele de vremi cotloane…
La uşa ferecată, îmi bate cu pumnii lui de oţel Necunoscutul,
Ca să mă-nveţe, chipurile, cum să lupt ţinând în mână scutul,
Cum să-mi găsesc Dorinţa, Iubirea, ascuse-n ani după coloane,
Şi, Apa Vie a vieţii din filoane…

 

CARE-I PREȚUL ?

De multe ori m-am întrebat…
Ce rost avem pe-această lume ?
Dintre cărări, aleg una să străbat,
Îndepărtând scaieții și ciulinii să răzbat,
S-ating un țel, ce mi-am propus anume…
Dar, care-i prețul la mezat ?

 

Ne naștem și ne pun în față un program,
Pe care trebuie să-l urmăm fără cuvinte…
Cum, înțelepciune n-avem nici un dram,
Adăugăm în fiecare zi câte un gram,
Mai filozofi să fim, să luăm aminte…
Dar… care-i prețul pentru minte ?

 

La rândul nostru, copii facem fiecare,
Ne lăsăm amprenta existenței ce tânjim…
Palate, temple construim, de ferecare,
Ne războim, eroi, carne de sfârtecare,
Chipurile, toate pentru un scop sublim…
Dar… care-i prețul ce plătim ?

 

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poesis”

Nina TĂRCHILĂ: Te-aş fi oprit …

Te-aş fi oprit…

 

te-aş fi oprit dacă-ai fi vrut să-mi fii
timp fără capăt, pernă căpătâi –
te-aş fi ţinut în braţe înc-un ceas
chiar de-ar fi fost tot ce mi-a mai rămas.
te-aş fi privit în ochi şi ţi-aş fi spus
că niciun vis nu-mi poate fi de-ajuns
până nu vii, până nu curgi în mine
întrun limbaj reinventat de tine,
întro pulsare-a tâmplei dezgolite
sub palma ta, sub ochii tăi, iubite!
sub foşnetul luminii ţi-aş fi prins
inima-n palme, ochiul tău desprins
dintr-o durere-a vieţii fără sens,
de lacrimi şi regrete l-aş fi şters –
sub pasul tău prelung m-aş fi făcut
cărări cu flori şi soare, de-ai fi vrut,
din aşteptări ţi-aş fi ţesut poveşti
să-ţi fie felinar spre căi cereşti
întrun vârtej ireversibil, infinit.

te-aş fi oprit … dacă m-ai fi iubit.

–––––––––––-

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

17 iunie, 2018

Anatol COVALI: Catrene albe

CATRENE ALBE

1

Bătrân şi singur
îmi car în spate anii .
Câteva vreascuri,
umezite de lacrimi.

2

Greierul cântă.
Furnica se opreşte
câteva clipe
ca să îşi şteargă fruntea.

3

Lumina lunii,
delicată maramă
pusă pe stele
ca iar să ne vrăjască.

4

Aprilie trist.
Florile de pe ramuri
înzăpezite
şi speriate de moarte.

5

O adiere
a trecut pe aproape
înmiresmată
şi cu rouă pe gene.

6

În cânt de păsări
se sărută-n poiană
flori şi albine
şi razele de soare.

7

Ploaie de vară.
Fete ce se cred nimfe
râd şi dansează
cu tinereţea-n sânge.

8

O magnolie
ne înfrumuseţează
clipa iubirii,
care de-abia începe.

 

9

Un brad pe culme.
În jurul său numai stânci.
Singurătate
în mine şi-n natură.

10

Ieri primăvară.
Când a fost vară, toamnă,
că azi e iarnă,
e ger şi-ntruna ninge…

11

Octombrie… Iar
îşi şterge de pădure
mii de peneluri
cu culori diferite.

12

Continue reading „Anatol COVALI: Catrene albe”

Maria HOTEA: Iubirea

Iubirea

Eu te iubesc cu patimă și dor
Cu sufletu-mi înlăcrimat adeseori,
Când cu-n cuvânt tu mă rănești
Eu tac chiar dacă îmi greșești.

 

Am învățat că în iubire
Nu poți avea doar fericire,
Dar când pui suflet dăruiești
Iar pe cel drag îl prețuiești…

 

Iubirea-i dulce, amăruie
Doar inima din piept o știe,
Ea vine când nu te-aștepți
Fără să vrei tu o accepți.

 

Iubirea nu are hotare
În calea ei nu-s stăvilare,
Ea te-îmbată, te-amețește
Spunându-ti :- Suflete iubește!

 

Iubirea sufletul înnobilează
Ea niciodată nu trădează,
E lacrima din cer căzută
Şi sufletelor dăruită.

–––––––––––

Maria HOTEA

18 iunie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Versuri

Paradisul clipelor

 

Clipoceşte clipa, apele se zbat,
Munții dau în clocot Tâmpa s-a trezit
Norii bat din aripi umbrele străbat
Sabia din ceruri, un timp a muțit.

 

Clipă după clipă şi îmi uit de mine
Vuietul din ape în bucăți mă rupe
Să plutesc aiurea, din bucăți îmi vine
Norul într-o rână, vreau să mă astupe.

 

Doina dintre ape, în auz îmi cântă
Cad în relaxare, uit și unde sunt
Verdele padurii din brazi mă sărută
Mă despoi de versuri, până şi cuvânt.

 

Soarele adie , numai cât îmi place
Vântul prins în baieri astăzi a tăcut
Apele țâşnite rup din timp ,în pace
Din rutina vremii iute m-am trecut.

 

Clipa se așează , peste altă clipă
În mojarul vieții doar să mă adune,
Îmi caut prin minte frânturi din risipă
Note-n portativul, atârnat de strune.

 

Paradisul apelor

 

Este dimineață și mă-ntorc la viață
La fereastra sumbră, fac o încercare
Cerul e ca plumbul îmbrăcat în ceață
Visele din noapte, triste și amare.

 

Într-un ochi ce doarme, caut amintirea
Verde și vorace care nu-mi dă pace
Cu mâna agale , îmi feresc privirea
Cum o rază suplă loc din nori îşi face.

 

Vine de la soare prinsă-n dezlegare
Tristă și pustie și-a pierdut cărarea
Altele timide, ne privesc amare
Și cu capu-n ceață, dorm pe întrebare.

 

Cu priviri aiurea, deretic prin clipe
Vreau sa găsesc una, prinsă de iubire
Ca la mine-n suflet, să se înfiripe
Să mă poarte astăzi, peste nemurire.

 

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Versuri”

Diana CIUGUREANU-ZLATAN: Fântânarul cu boema

Fântânarul cu boema

 

Sapă fântâni, iubire…
Poate că oferind, ești apă tămăduitoare.
Am întâlnit mulțumind pentru potolire de sete,
O privire ascunsă cândva,
De ochii celor ce scuipară în fântână…
Te-am invitat în cântecul meu
Despre eternitatea prin simțire.
Știu că ești înger și atunci când mă rog
Din inima pietrelor montane,
Să îți topească mierea împietrită.

 

Te presăram cu dor în balada nevăzutelor,
Te cunoșteam cum vei fi avut apă
Fără a mă fi cusut cu ea din fântâna Dealului…

 

Și mă întâlnesc frați cu același cântec
Din povestea libertății fântânarilor boemi…

 

Se împletiră deal basarabean cu munți gorjeni
În ecoul lacrimii românești,
Pur precum era laptele Râului Galben
Și inimos prin mușchii malurilor de pâine
Revărsat pe iarbă îngrijită de Zâna Trezirilor.

 

Ne prinde în brațe din clipele
Când îmi fac semnul crucii
La gândul că ne vom fi
În cerul din pământ,
Fântânarii însetați…

–––––––––––

Diana CIUGUREANU-ZLATAN

Chișinău

17 iunie, 2018

Simina PĂUN-MOISE: 15 iunie

15 iunie

 

Deşi de domnul Eminescu
Se cade să vorbim acum,
Nu poți să spui ceva de dânsul!
Prostimea îl declară nul!

 

Cine-a mai fost şi Eminescu?!
Şi omu-acesta ce-a făcut?
A stat cu bani lipiți pe frunte?!
Atunci, noi îi vom da un vot cu „Nu” !

 

Şi cât a câştigat la nunți?
Şi câți pe el au mai dansat?
Dacă la toate spuneți „nu”,
Atunci, nu face parte din magnați.

 

Şi nici nu a avut palate?!
Nu a avut decât un tei?!
S-a „coborât în jos” cu un Luceafăr?!
Deci, nu s-a înrudit cu derbedei!

 

S-a mai plimbat şi seara pe un deal, îmi spuneţi?!
La bucium spui că a cântat?!
Degeaba-i sună buciumul a jale,
Dacă manele n-a cântat.

 

Îl mai vedeți astăzi prin „almanahe”?
De el ne mai vorbeşte cineva?
Parcă ceva, prin cartea de română,
Parcă mai auzim din când în când, ceva.

 

Offf, ne iartă domnule Eminescu,
Noi, care încă te iubim!
Prostimea însă este mare,
Am încercat…dar nu o dovedim!

 

Ne iartă azi că nu răsuna din boxele cu decibeli,
Poveşti cu Feți-Frumoşi din lacrimi,
O strofă din Luceafăr
Sau cel puțin povestea unui tei!

 

Rămânem an de an ce trece,
Tot mai puțini şi tu eşti tot mai supărat.
Că 15 iunie nu se petrece,
Aşa cum tu ai merita, ca împărat!

–––––––––

Simina PĂUN-MOISE

15 iunie, 2018