Germeni de dor la plus infinit
Îmi cântă iubirea spre largul zenit
Zboară fiorul cu-o iute săgeată
Spre culmi neștiute vreodată .
Prin cântul de noapte muzele vin
În cupă își poartă vinul pelin
Îndeamnă la visul greu de atins
Să meargă iubirea pe drum necuprins.
Potecă de rouă cu frunzele crude
Sclipesc luminițe prin firele ude
Răcoarea se simte în zorii legați
Cu fir de arginți prin pașii purtați.
Umblă și cată-n pribeagul pustiu
Numărând gânduri cât poate nu știu
Întinde o mâna spre raza de stea
Iubirea să aibă lumină când vrea.
Leagănă visul purtând nemurirea
Răsare din dor ca vrăjită iubirea
S-aline păcatul din suflet iubit
În firul ce deapănă ghem aurit .
Timpul o pânză întinsă să-i fie
Albul iubirii cu dor să-i mângâie
În clocotul mare pașii s-adune
Stele mărunte depuse in dune.
La capăt de drum din atâta umblat
Slobozind iubirea din dorul purtat
Spre zarea senină s-alunge furtuna
Să rămână prin vreme întodeauna .
—————————–
Zamfira CIOBANU