În seara aceea urma să fie un mare bal organizat de Petrică cu participarea extraordinară a lui Fane, acordionistul. După ce și-a călcat cămașa lui favorită cea de culoarea coniacului, cu care dădea moarte în gagici când ieșea pe uliță, și-a tras pantalonii aceea de velur, galbeni ca paiul, s-a încălțat cu pantofii cei noi de o sută treisprezece lei și a plecat spre Luncă să o ia pe Elena.
– Nu e acasă Lenuța, a ieșit maică-sa la poartă să îi dea vestea îngozitoare. Am trimis-o la sora ei cea mare la Frimu să aibă grijă de ăia mici. Mi-a zis să îți spun că o găsești acolo dacă vrei să o cauți.
– Am înțeles, a răspuns el sufocat de ciudă și de emoție că a dat peste mama ei.
– Să stai și tu cu ea să o ajuți, dar să fiți cuminți că dă boala în voi dacă aud că s-a întâmplat ceva, ai înțeles? Mama Elenei era o femeie dintr-o bucată, îți zicea una și atât îți trebuia dacă făceai altfel.
-Am înțeles, a plecat el împleticindu-se să iasă mai repede din raza vizuală a viitoarei lui soacre.
Când a ajuns, Elena se juca în curte cu ăia mici. Alergau toți după pui și speriau toate orătăniile din ogradă. Pisoii fugeau și ei după pui și cățelul lătra de mama focului când l-a zărit pe intrus.
Elena era îmbrăcată într-o rochiță trandafirie cu flori de toate culorile, așa de transparentă că ziceai că nu are nimic pe ea. Când l-a văzut pe prietenul ei a alergat spre el așa de tare că sânii îi săreau din rochiță răzvrătindu-se ca două țepușe de care el s-a lovit fără a avea timp să se ferească. Și-au tras un pupuic repede, fugitiv în timp ce se strângeau în brațe cu atâta foc sugrumându-se unul pe altul.
– Ce frumos miroși, i-a zis el privindu-i chipul luminat de soarele verii.
– M-am jucat cu ăștia mici, ne-am tăvălit prin iarbă, pe sub pomi, ne-am jucat cu pisoi, cu eduțul acela zăpăcit și cu puiuții. Sunt scumpi rău și mie-drag să am grijă de ei. Ce bine că ai venit, mai pupă-mă că doar m-ai atins, vreau să mă pupi mai bine cum știi tu, îi zicea Elena prinsă într-o exuberanță copilărească.
-Stai cuminte că ne văd ăștia mici și ne spun la ai tăi, încerca el timid să scape de pupături amintindu-și de ce i-a zis mama ei.
– Și ce dacă ne spun, ești băiatul meu cel drag și mama știe de noi, i-a zis Elena și i-a tras ea un pupat de i s-au înmuiat genunchii, nu alta. În momentele acelea simțea că nu mai are niciun echilibru, că se topește tot în gura ei și începea să tremure necontrolat când sânii ei îl înțepau prin cămașa lui de culoarea coniacului.
Mai stăm un pic și îi băgăm la culcare pe ăștia mici și apoi noi facem ce vrem. Sora mea și cumnatul vin pe la ora nouă, mâine dimineață, au zis, așa că avem timp să mergem și la bal.
Cei mici au adormit ca două păpușele după zbenguiala la care i-a supus Elena cu dragostea ei pentru copii. Îi priveau amândoi minunându-se de ce înseamnă copiii la vârsta când sunt ei cei mai scumpi și încep să meargă în piciorușe, să alerge și să facă năzbâtîi drăgălașe. I-au învelit pe fiecare cu pătura lui și i-au lăsat să doarmă liniștiți după ce au închis ușa la dormitor.
-Mergem în sufragerie și dormim și noi să fim odihniți când mergem la bal, i-a zis Elena în timp ce îl lua de mână și îl trăgea după ea. S-au întins amândoi cu fața în sus pe canapeaua din sufragerie și priveau în tavan niciunul din ei neștiind ce să facă.
Elena s-a întors cu fața spre el și îl privea ținându-l strâns de mână. S-a întors și el spre ea și o privea așa speriat, așa timid, nu cumva să își închipuie ceva rău despre el. S-au apropiat unul de altul și stăteau așa cuminței îmbrățișați doar mângâindu-se încet sau strângându-se din când în când unul pe altul.
– Ești ca un fruct împârguit, ca o cireașă coaptă și așa te-aș culege, așa te-aș mânca toată, i-a zis el încet mângâindu-i obrazul cu palma lui tremurândă.
– Știu că sunt coaptă deja și eu simt, dar trebuie să fim cuminți că așa se cade. Doar să ne privim, să ne mângâiem și să ne sărutăm avem voie, altfel ai mei ne-ar omorâ pe amândoi dacă ar auzi ceva rău.
– Știu, vom fi cuminți și vom îndura, mama ta mi-a atras atenția când am venit să te cer. Mi-a zis să fim cuminți că dă boala în noi dacă aude ceva de rău, i-a zis el și amândoi au început să râdă pe înfundate, nu cumva să îi trezească pe cei mici.
Am să te respect până când intrăm și ieșim cununați din biserică, jur!!!!!!!!!!!!! Să ții minte ce am jurat acum, i-a zis Laur pe un ton cât se poate de solemn.
Un sân mai rebel se zărea ieșit un pic din rochița ei trandafirie, dar el nu avea curaj să îl atingă, să nu pățească ceva, să nu o sperie. Rochița era pe jumătae ridicată și i se vedeau pulpele goale, ispititoare dar nu ar fi pus mâna să le atingă nici dacă ea îl ruga. Când Elena s-a întors cu fața în sus suspinând de o durere ascunsă i se vedeau și chiloțeii ei de culoare albă. În mijlocul lor apăreau două dealuri mici. Își imagina ce se află acolo, dar a evitat să se uite să nu își facă rău privind comoara aceea femeiască.
– Nici să ne sărutăm nu e bine acum, a zis Elena oftând. Să fim cuminți și să îndurăm toate durerile pe care ni le producem singuri. Dar să mă ții strâns de mână, să îmi mângâi părul, chipul, obrajii și să mă privești în ochi mereu în timp ce mă atingi. Doar asta vreau. Îmbrățișează-mă și ține-mă strâns lipită de tine, să simt cum ne topim unul în altul contopindu-ne definitiv. Plângeau amândoi și așa tare se strângeau unul pe altul că ți s-ar fi făcut milă de ei de i-ai fi văzut.
– Sărută-mă, i-a zis ea la un moment dat. Măcar să nu mor ne sărutată toată de tine dacă de iubit cu adevărat nu avem voie. Sărută mă toată, așa să te țin minte și așa să îmi închipui că mereu ești și vom fi.
Timid el a început să îi sărute pulpele dezvelite. Ea tresărea la fiecare atingere a buzelor lui și el se speria mai tare când o vedea cum oftează. Să îl încurajeze Elena i-a luat capul în mâinile ei și l-a tras și mai aproape de pântec. Ochii lui injectați de o sperietură neînțeleasă s-au trezit drept în albul chiloțeilor ei. Nu știa ce să facă de frică și de dorință.
Fără să vrea și a apropiat buzele de delurețele ce se ridicau din chiloțeii ei și a început să le sărute apăsat. Așa de tare a gemut Elena că de frică a ieșit imediat dintre picioarele ei și s a așezat cuminte pe pat.
-Mai vreau, nu fugii ca un laș, nu mă lăsa așa neterminată, îi șoptea Elena cu un glas sugrumat de emoție. Și iar i a luat capul în mâinile ei și l-a tras lângă trupul ei aprins de dorință. Un lichid călduț se lipea de buzele lui în timp ce îi săruta chiloțeii și pierdut repeta întruna ceva ce doar el cred că înțelegea și credea
– Am să te respect până intrăm în biserică, altfel ne omoară ai tăi pe amândoi. Și eu te doresc dar mi e frică de mor, așa că mă abțin și îndurăm
– Hai să îndurăm amândoi, i-a zis Elena, dar să nu mă lași mult să aștept că atunci sigur o să mori de mâna mea dacă nu mă vei iubi cum simt eu acum că vreau a fi iubită. S-au mai strâns și pupat de câteva ori terminați și Elena a adormit ca o cocă mică în brațele lui.
Când sora și cumnatul ei au intrat în casă și i-au văzut dormind așa îmbrățișați s-au închinat. Nu i-au certat. Cumnatul i-a mișcat încet pe amândoi și așa speriați s-au trezit, așa rușinați că le venea să intre în pământ de jenă.
-V-ați odihnit, le-a zis el părintește, semn că îi înțelege și nu o să îi pârască. Sora ei a luat-o în brațe pe Elena și a încurajat-o cât a putut să o ajute să nu mai fie așa speriată.
——————————
ZAMFIR ANGHEL DAN
(Din volumul IUBIRI VIRTUALE)