Iuliu Stanciu este un scriitor extrem de prolific al literaturii române actuale, despre care s-a spus că este un Jules Verne al sec XXI. Are scrise peste 30 de romane, în care se dovedește un continuator serios al muncii de cercetare asupra lumii și Universului. Spunem aceasta deoarece, cu siguranță, cei peste 30 de ani în care lucrează ca cercetător fizician, descoperind și acționând pentru îmbunătățirea și funcționarea laserului la Institutul de Fizică Atomică din Turnu Măgurele, l-au determinat să continue, după ieșirea la pensie, activitatea de explorare a Universului, acum prin viziunea literaturii.
Dintre multele romane, „Clanului interlopilor”, apărut recent la cunoscuta editură ePublishers, mi-a stârnit curiozitatea. Acesta abordează o tematică vastă a României, surprinsă în ultimii ani de dictatură comunistă, cu descrierea revoluției din 1989, apoi a perioadei de tranziție, atât de bogată în schimbări, care au adus și la noi, practici, preocupări, activități necunoscute pe teritoriul țării, înainte de1989.
Naratorul este omniscient, cunoaște, prin urmare, fiecare aspect al întâmplărilor descrise. Fundalul acțiunii este construit ca un drapel tricolor fluturând în bătaia vântului, iar întâmplările sunt fixate lângă Câmpulung Muscel, unde s-au născut personajele și București, capitala țării. Sunt marcați câțiva ani din istoria poporului nostru, plecând de la sfârșitul epocii comuniste, de la 1983, 1984, 1985, 1989 și anii de tranziție, așadar, ai eliberării de sub „jugul comunist”, și descătușarea tuturor energiilor românilor către libertate. În sensul acesta, întâlnim descrieri de evenimente, de obiceiuri și tradiții ale României de dinainte și de după 1989.
Amintim doar câteva, excelente prin autenticitatea coloristică ce redă farmecul și pitorescul unor timpuri și locuri. Târgul din Sticleni, loc de întâlnire săptămânală a sătenilor, care se adunau cu mic cu mare să vândă, să cumpere sau, pur și simplu…să caște gura la alții. „Peste târg plutea o pâclâ acră și vineție, de la fumul grătarelor cu mici. Asistai la o hărmălaie generală , zgomot, freamătul mulțimii, care se adăugau dangătului tânguietor al clopotelor de la biserica satului, aflată în apropiere și la concurență cu târgul.” (pag. 36).
Cu aceeași măiestrie artistică, naratorul face ample descrieri ale Bucureștiului dinainte de 1989. Pagini întregi sunt destinate Revoluției, care este descrisă cu exactitatea unui adevărat cercetător ce cunoscuse foarte bine datele și desfășurarea evenimentelor. Ca pe o peliculă de film, cititorul poate să vadă haosul ce a stăpânit țara în vremea aceea, debusolarea românilor. Teama celor bogați pentru propriile agoniseli, fuga peste hotare, dar și libertățile fără noimă ce au pus stăpânire pe pământul patriei și care au făcut posibilă dezlănțuirea de nestăpânit a hoțiilor, a tâlhăriilor și a crimelor. Apariția și pe teritoriul țării noastre, a interlopilor, a mafiei, denumiri despre care românii au auzit, până acum, mai mult de la emisiunile TV (a „legii tăcerii” impuse de clanuri)
Dar…
Nu aceasta este esența romanului „Clanul interlopilor”!
Scopul cărții este mult mai profund și are un caracter psihologic, moralizator, sugerat chiar de motto-ul romanului: „A fi simplu, dar cinstit, e mai prețios decât a fi genial dar necinstit”. (Honore de Balzac)
Profunzimea sensurilor morale, psihologice, existențiale, surprinse pentru starea de cumpănă a României socialiste aflată în trecerea spre un capitalism sălbatic, este excepțional surprinsă de domnul Iulian Stanciu prin crearea tipologiilor a două personaje principale, Pompiliu și Babanu.
Trebuie să surprindem puterea psihologică a autorului, care se dovedește nu doar un cunoscător al realităților sociale, economice ale României și ale lumii, ci și un extraordinar analist al stărilor sufletești, psihologice ale personajelor, elemente mânuite extrem de bine prin tehnicile artei realiste și naturaliste.
Toată lupta socială, economică este ilustrată literar-artistic prin existența acestor personaje, care reprezintă embleme, simboluri ale acelor timpuri, dar și pilonii întregii acțiuni.
Apare astfel radiografiată structura socială a României din epoca comunistă, dar și imposibilitatea de a-ți depăși starea socială. În prim plan se află două familii bine cunoscute în satul Sticleni. Familia Herescu, formată din tatăl, Stelian Herescu- apreciat medic militar, soția Ioana, profesoară și fiul Pompiliu, deosebit de inteligent. Aceasta locuia într-o casă mare, tip conac, singura rămasă din averea părinților, confiscată de comuniști. Cealaltă familie, reprezentativă pentru epocă, se numea Baban. Tata era lăcătuș mecanic la Fabrica de Cherestea din comuna Sticleni, mama, croitoreasă. Familia avea doi copii, o fetiță și un fiu, Nelu Baban(u), tânăr extrem de agitat.
Copiii celor două familii vor fi protagoniștii întregii acțiuni, ei reușind să demonstreze pas cu pas, filă cu filă, scopul cărții.
Scriitorul este, nu doar un mare narator, stăpânind toate tehnicile narative pe care le folosește excelent, ci și un profund cunoscător al ființei umane. Tocmai de aceea, putem să susținem, cu drept cuvânt, că în centru romanului se află viața omului, familia, educația primită de copii, rolul mediului social în formarea personalității tinerilor.
Cei doi, Pompiliu și Nelu erau prieteni dintotdeauna. S-au născut în același an (1965), în același loc și, o vreme, au urmat aceeași școală. Deși din familii atât de diferite, copii și adolescenți, cei doi erau prieteni nedespărțiți, fiind legați de trăsături psihologice de care nici măcar nu își dădeau seama: ambiție, tendința de a se simți superior celorlalți, curajoși, dar și o abilitate de a obține tot ceea ce își doresc. Au ajuns până la a se face „frați de cruce” sub jurământul de a-și rămâne fideli și de a se ajuta toată viața! Sigur, aceste trăsături, deloc pozitive, au dat multă bătaie de cap familiilor. Hereștii l-au „tratat” pe Pompiliu cu dragoste, înțelegere și speranță. Nu o dată, mama spunea vecinilor: „E un băiat bun, dacă nu se află sub influența celor răi”. (pag. 21)
Alta era atmosfera de creștere și educare în familia Baban. Mereu nervos, tatăl nu doar îl certa pe Nelu ci, de fiecare dată când greșea, îl bătea rău, până la a -l maltrata fizic și psihic.
Cum este și normal, dezvoltarea celor doi copii, formarea caracterelor a depins mult de educația primită în familie. Nelu Baban nu termină liceul și fuge de acasă, nemaiputând îndura pedepsele tatălui. Gestul are, desigur, cauze ușor de înțeles. Traiectoria socială îl va ajuta să-și dezvolte spiritul liber, superioritatea față de cei din jur. Dar, evoluția lui, desfășurată într-o totală inconștiență, va fi una devastatoare atât pentru el, cât și pentru societate.
Cu totul altfel evoluează Pompiliu (și numele ajută la caracterizarea personajelor). Îndrumat îndeaproape de tată, ajuns medic în București, Pompiliu intră la Facultatea de Drept. Harnic, muncitor, termină Dreptul, urmând a alege între profesia de avocat, judecător sau procuror. A ales, până la urmă, profesia de procuror.
Extrem de abil, naratorul îndreaptă mereu acțiunea spre scopul vizat. Astfel, Pompiliu nu s-a schimbat întru totul, din punct de vedere moral. Din păcate, a rămas același tânăr viclean, cameleonic în relație cu ceilalți, pentru a-și atinge întotdeauna scopurile. Practic, plonjează în valurile vieții Bucureștiului dinainte și după Revoluție, absolut conștient, știind când să se avânte și când să nu intre în bătăliile vieții.
Prin aceste tactici ascunse, semenii nebănuindu-i cu adevărat gândurile, alege între femei, se folosește de bărbați, doar pentru a-și atinge scopul.
Și totuși…
Iuliu Stanciu lasă să strălucească mici scântei ale unui caracter încă frumos, atunci când mărturisește prietenului său, Marius, că, într-adevăr i-a iubit nevasta, care s-a sinucis din cauza lui. Se pare că s-a trezit din orgoliul înfipt adânc în suflet în perioada copilăriei. În final, se străduiește să lupte cinstit cu forțele vieții, alegând, precum tânărul Iorgovan din nuvela „Pădureanca” lui Ioan Slavici, între a fi, a putea și a vrea.
Deși se trezește la o realitate frumoasă, aceea a familiei, a propriului copil care trebuie educat, finalul va fi…imprevizibil.
Personajul este o dovadă că trecutul urmărește omul și chiar îi influențează destinul.
Dacă Pompiliu este un personaj complex, Nelu este unul liniar.
Evoluția lui este previzibilă și urmărește cu exactitate, felul în care s-au născut și la noi, în România, interlopii. Vom exemplifica punctat traiectoria sa.
- Ajunge în București unde se mută ai lui, fuge de acasă, deoarece tatăl vrea să-l angajeze cu el la fabrică.
- Se asociază cu doi confrați (Coni și Zazi), de același caracter ca și el, mutându-se în aceeași locuință din cartierul Ferentari. Nelu, zis Babanu se autointitulează șeful bandei, având toate calitățile necesare.
- Aceștia fură din mașini, vânzând clandestin lucrurile.
- Fură apoi mașini, începând cu Trabant, Skoda, Renault…pe care le vând la târgurile de mașini.
- Cumpără casa unde locuiesc pe chirie.
- Fură din locuințe.
- Sunt prinși de Milițe și arestați. Babanu pune la punct un plan de evadare.
- Ajung să înfăptuiască crime.
- Revoluția română îi ajută în situații excepționale, prin nepăsarea autorităților. Înființează propria lor firmă, omoară proprietarii unei vile, falsifică actele, făcându-se stăpânii acesteia. Viața lui Nelu Babanu stă sub semnul minciunilor…
- Ajuns la închisoare, se află sub semnul unei ample anchete.
Așadar, dincolo de situații, de momente istorice bine surprinse din istoria României, esența romanului lui Iuliu Stanciu este VIAȚA, OMUL, LUPTA ACESTUIA PENTRU EXISTENȚĂ!
Iar naratorul este un excepțional dirijor al întâmplărilor spre un final neașteptat, așa cum se întâmplă de atâtea ori în viață!
Cei doi protagoniști, se întâlnesc la vârsta maturității. Legătura strânsă din copilărie și adolescență și-a pus amprenta pe viețile lor.
Babanu își aduce aminte de jurământul de frați de cruce și îi cere lui Pompiliu să-l scape de închisoare (evident, mărturisirile lui sunt doar minciuni). Matur, trecut prin atâtea experiențe de viață care l-au domolit (inclusiv boli), Pompiliu este hotărât să își păstreze integritatea atât în fața sa, cât și în fața familiei și a societății!
Dar… uneori viața bate cărțile…
De aceea, finalul romanului devine unul dramatic, …deschis, însă, atât de multor interpretări…
Colegul de birou al lui Pompiliu, procurorul Jorj, îl avertizează: „Ziceai că dorești să-i exonerezi pe interlopi? Află dragul meu, că așa cum ți-am spus și eu, ar fi o gafă. ”(pag. 282)
Corina, soția lui Pompiliu îi spune la rândul ei, vizând legătura cu Babanu: „Dragul de tine, lumea ți-e potrivnică și din păcate nu o poți schimba tu.” (pag. 284)
Finalul cărții aduce cele două lumi față în față. Babanu se strecoară și ajunge acasă la Pompiliu căruia îi aduce aminte de jurământul tinereții, determinându-l să înțeleagă că este dator să-l scape de pușcărie. Pompiliu, rămâne însă, ferm: „Da, mă, dar nu spune niciun legământ că trebuie să te apăr, dacă acest lucru duce la încălcarea legii.” (pag. 301), după care pune mâna pe telefon spre „ a anunța organele de drept”.
Șeful celui mai de temut clan al Bucureștilor, nu se lasă intimidat: îl imobilizează, astfel că, soția Corina îl găsește „cu ochii ieșiți din orbite”, inert, precum un mort. Într-un registru sinistru, ce caracterizează existența lui Babanu, acesta spune depărtându-se de locuința prietenului și a fratelui său de cruce: „Plata trădării! Nu trebuia să îți încalci jurământul…”
Finalul este fascinant și ex abrupto. Corina își duce soțul la spital, dar cititorul este lăsat să intuiască dacă Pompiliu va mai avea scăpare.
Naratorul, cel care mereu aduce pentru cititor note proprii despre acțiune, își încheie astfel romanul: „Această caznă (a soției) va avea oare un final fericit? Lumea speră…”
Nu putem să părăsim lumea fascinantă a romanului domnului Iuliu Stanciu fără să remarcăm poziția și rolul celor trei femei: Antonela- Ofelia shakesperiană, prin suferința provocată de Pompiliu, Rița femeia liberă și libertină, care face ce vrea oricând, ajutând bărbații după voia ei și Corina, simbolul femeii cinstite, mamă și soție ideală.
Felicitări domnului Iuliu Stanciu pentru întregul orizont pe care ni-l derulează, atât de real, și în această carte!
——————————–
Voichița Tulcan Macovei
Interesantă cronică.Pe măsăura talentului doamnei Macovei.