Despre minciună
Doamne, învaţă-mă
ce este suferinţa
Doamne, uneşte te rog
piatra
jumătăţile
fă-le să nu mai existe
axa balanţei
eternul declin.
Doamne, prin piatră
redă-mi toată fiinţa
Doamne, învaţă-mă
smerit să te-ador
învaţă-mă
nu ştiu, te implor
să nu mai existe
axa
sentinţa.
Uneşte jumătăţile Doamne, te rog
văzîndu-le sparte
încotro să mă rog
dacă oglinda inimii
minte
şi aripile trag
într-o competiţie oarbă?
Doamne, în neîndurare
suferinţa este deşartă
amînare
zbor inutil
acelaşi ocol
îngenunchiat destin
van sacrificiu
ce nu poate schimba
lumea printr-o jertfă
visând acelaşi supliciu
pentru o fericire
trăindu-şi rebel
aripa efemeră
departe de adevăr
şi îndurare.
Doamne, în neîndurare
suferinţa este deşartă ardere
iraţională iubire
cel mai perfid infern.
Aş vrea să pot trece
prin întunericul
dintre cele două pietre
niciodată să nu mai dezbine
urmărindu-se pe furiş
prin falia despicatelor umbre-
logica strîmbă,
perfidia iubirii
să o cos .
Aş vrea Doamne,
smerit să te-ador!
Dar nu ştiu, te implor,
cum să nu mint
când sufăr cumplit
şi totuşi,
aleg strâmb o minciună,
un petic din mantia divină
imaginându-mi că am visat.
Uneşte jumătăţile Doamne, te rog
încotro să mă rog
dacă oglinda inimii minte
şi aripile trag
într-o competiţie oarbă?
——————————-
Vlada ADALVA
Bucureşti
23 septembrie, 2018