Antiintelectualismul protestant și ortodox au dominat recentele alegeri prezidențiale din SUA și cele parlamentare din România. Împotriva tuturor prognozelor, așteptărilor intelectualilor mondialiști aserviți politic corect establishment-ului, samsarul de case d-ul Donald Trump, d-ul si d-na Bombonica Dragnea au ieșit învingători. În America și România exista o veche tradiție antiintelectuală. Vezi Richard Hofstadter: Anti-intelectualism în American Life, NY 1970, 434 p. și anexat Anti-intelectualismul american și originile sale religioase, de Dan Ungureanu, în ,,Convorbiri literare” din 26 februarie 2018
Dictatura de dezvoltare ortodoxo-comunistă, 1949-1989, a proletariatului eliberat de exploatarea omului de către om, era prin definiție antiintelectuală. Această componentă a mai multor generații de oameni noi, toți cu origine sănătoasă, muncitorească, a partidei ortodoxe moldo-valahe – PMR, PCR, FSN, FDSR, PDSR, PSD – este susținută discret și de Biserica naționala ortodoxă, revoltată și ea de lipsa de unitate creștina, de incompatibilitatea cooperării și coordonării activității social-politice cu occidentul creștin, fără intermediari intelectuali evrei, masoni, catolici etc.
Mai ales preponderenta intelectualilor evrei în satul global, în economia fără granițe, pe care o slujesc în mod firesc încă din antichitate, printr-o inteligență colectivă, network, diaspora globalizată, omni prezentă și mult mai bine pregătită profesional, intelectual decât autohtonii, generează pe lângă antisemitismul religios unul antimodernizator și antiintelectual.
Dacă la protestanți există insa o simbioză de mare succes anglo-mozaică, anglo-saxonii provinciali și antiintelectuali se completează de minune cu evreii intelectuali și cosmopoliți (jumătate din familia Trump sunt israeliți, fiica si trei nepoți), la ortodocși antisemitismul este și o forma de antioccidentalism religios. Simbioza ortodocso-israelită e fragilă. Vezi acest experiment în Rusia și România. http://www.elefant.ro/carti/
Globalizarea, lumea modernă, dinamica, generează nesigurantă pentru masele largi populare marginalizate, care nu pot sau nu sunt ajutate să țină pasul cu schimbările tehnologice rapide ale inteligenței artificiale, roboticii, biotehnologiei, logisticii etc. Iar dacă modernitatea actuală, globalizarea, e numai în folosul unei minorități privelegiate, cosmopolite, rezultatul alegerilor populiste antiintelectualiste e o consecință cât se poate de firească.
Pentru cei fără multă școală, intelectualul e și el un slujbaș umil, care folosește mai multe cuvinte decât e necesar, ca sa spună mai mult decât știe. De aceea tendința alegerilor antiintelectuale, antiestablishment, anti politic corect, vor continua după Anglia, America și în Germania etc.
https://saltmin.com/2011/01/
http://melidonium.ro/2016/12/
http://www.viorel-roman.ro/
http://www.viorel-roman.ro/
http://www.viorel-roman.ro/
viorel-roman-bremen.over-blog.
Bangkok la 16 decembrie 2016
Anti-intelectualismul american și originile sale religioase
Dan UNGUREANU
Se împlinesc cinci secole în 2017 de cînd Luther şi-a afişat cele 95 de teze privind indulgenţele şi le-a propus dezbaterii publice. Tezele erau în latină, şi urmau a fi dezbătute după regulile scolasticii şi dogmele catolice. Ulterior, protestantismele şi neo-protestantismele renunţă la dogme şi la tradiţie, şi implicit la tradiţiile de interpretare ale Bibliei, renunţă la patristică şi la hermeneutică, şi declară că oricine poate fi creştin citind doar Biblia. Sola Biblia.
Pentru ortodocşi, Biblia, cartea, nu are nici un sens. Sensul ei e vădit doar de continuitatea interpretării, care aparţine episcopilor şi preoţilor. Biblia poate fi citită în mai multe chei exegetice. Pentru ortodocşi (şi catolici) sensul Bibliei nu e ÎN Biblie, şi nu e unic.
Pentru neo-protestanţi, oricine poate citi Biblia şi o poate înţelege. Semiotic, aceasta presupune premisa că (1) nu e necesară o grilă hermeneutică / exegetică în citirea Bibliei, şi (2) că ea nu are mai multe sensuri, latente, ci (3) are un sens, care e sensul literal, care se află la suprafaţă. Oricine citeşte Biblia, spun neo-protestanţii, înţelege sensul Bibliei, care e sensul literal, care e unul singur, şi care e transparent şi limpede. Pentru ei, Biblia nu conţine simboluri, fiindcă simbolurile unei pilde trebuie explicate printr-o grilă hermeneutică. Aici intervine prima sciziune semiotică şi simbolică majoră între neo-protestanţi şi catolici-ortodocşi. A doua sciziune vine prima: fiindcă nu mai e nevoie de o castă de hermeneuţi, teologi, preoţi, ierarhi – oricine poate citi şi înţelege, fără nici o pregătire prealabilă.
Aceasta este prima, şi cea mai importantă, sursă a anti-intelectualismului neo-protestant, a anti-intelectualismului american. Intelectualii sînt, în esenţă, o castă de hermeneuţi şi interpreţi, ca şi preoţii şi teologii de care tocmai se descotorosiseră. Americanii se percep pe ei înşişi ca pe nişte oameni practici, salesmen, self-made-men, iar pe intelectuali îi percep ca pe nişte nerds fără spirit practic. E jocks vs. nerds.
În SUA, liceenii învaţă că trebuie să fie populari şi sportivi, jocks, şi nu tocilari, nerds. Neîncrederea americanilor în intelectuali şi universităţi e generalizată. Cuvîntul „academic” ca în „discuţie academică” e peiorativ, ca şi „history”: „this is history !” înseamnă „am încheiat-o cu asta, s-a terminat”.
O digresiune: în 1990, intelectualii din România erau mai degrabă pro-europeni, liberali. Ultimii muncitori din ultimele fabrici încă ne-închise au manifestat strigînd „Noi muncim, nu gîndim”. În 1990, cel puţin, liberalismul, înţeles în sensul cel mai larg, de ideologie opusă social-democraţiei, era, în România, asociat cu intelectualii şi intelectualismul. În România, universitarii sînt, în cele trei decenii de după 1990, asociaţi cu liberalismul sau alte doctrine ne-social-democrate. În SUA e invers.
Nu trebuie să ne inducă în eroare gesticulaţia de suprafaţă: dispreţul americanului sportiv, independent, descurcăreţ, popular, care dispreţuieşte tocilarul ochelarist, firav şi prizărit, şoarece de bibliotecă, parazit social. Nici dispreţul americanilor faţă de şcoală în general şi admiraţia lor faţă de homeschooling. (Din 1965, copiii membrilor Klu-Klux-Klan sînt şcoliţi acasă, ca să nu audă la şcoală diverse nerozii, că negrii sînt şi ei oameni, că nazismul nu e bun, că armata americană a luptat contra lui Hitler, şi teoria evoluţionismului darwinist). Aceste explicaţii ale anti-intelectualismului american sînt relativ recente şi ad-hoc.
Istoria Americii
O a doua explicaţie vine din istoria Americii. Primii pelerini, puritanii de pe Mayflower, făceau parte dintr-o sectă recentă şi marginală. În secolul XIX li s-au adăugat săracii întregii Europe. Primo, timp de două secole imigranţii în America erau săraci, abia alfabetizaţi, (uneori analfabeţi) deci inculţi ; pe de altă parte, straturi succesive de emigranţi se contopeau încet în noua cultură americană, uitînd sistemele simbolice de acasă. Valurile permanente de noi imigranţi au împiedicat crearea unui sistem de simboluri american. Hofsteder vorbeşte despre familiile de pionieri care trăiau în cabane izolate la marginea zonei indienilor: în decurs de o generaţie, oamenii uitau să citească, se întorceau de la cultură la starea de natură, lipsită de simboluri.
Abia după războiul civil, după 1865, se extind SUA spre vest. Un număr imens de imigranţi vin în noile teritorii. SUA de azi apar abia după 1865, o ţară de zece ori mai mare decît la independenţă. SUA sînt o ţară mult mai recentă decît credem. Far Westul e o lume precară, de pistolari, urmată de o lume a abatoarelor şi a fabricilor de cîrnaţi. Terenul însuşi e nefavorabil intelectualilor. De la începerea războiului din Vietnam, David Horowitz i-a acuzat pe universitari că şubrezesc patriotismul neclintit şi devotamentul faţă de ţară atunci cînd iau în discuţie implicarea militară a SUA în America Centrală, Vietnam şi Iran. Intelectualii, spune Horowitz, creează neîncredere în autoritatea statului.
Americanii au o neîncredere generală şi profundă atît în guvern, cît şi în ştiinţă. Aşa cum teoriile conspiraţiei arată că guvernul nu e ales democratic şi nu funcţionează transparent, ci e tras de sfori invizibile, la fel, americanii nu au încredere în ştiinţă. „Nu poate fi adevărat, devreme ce eu nu înţeleg asta” spun ei. Americanii refuză vaccinurile, nu cred în încălzirea globală, cred că Pămîntul e în centrul sistemului solar, cred că Pămîntul e plat, şi are şase mii de ani. Din această cauză, abia jumătate din doctoranzii facultăţilor americane sînt americani, restul sînt străini – indieni şi chinezi. Intelectualii au fost denunţaţi ca elitişti, paraziţi, oameni cu idei ciudate, opuse „bunului-simţ” al omului de pe stradă.
Structura familiei americane
La 18 ani, tînărul american trebuie să plece de acasă şi să-şi caute de lucru. În condiţiile în care studiile universitare sînt tot mai costisitoare, o bună parte din adolescenţii americani pleacă să muncească. Americanii se mută mult, mai frecvent ca europenii. Legăturile sociale sînt şubrede şi superficiale. Chinezii, hinduşii, evreii în schimb susţin educaţia şi răspunderea familiei faţă de copiii care studiază, pînă la sfîrşitul studiilor: structura lor familială încurajează solidaritatea şi descurajează individualismul. Aceste trei etnii (sau religii) sînt şi cele mai prospere din SUA, fiindcă, antropologic, au structuri familiale opuse structurii americane. Şi familia hindusă, şi cea chineză sînt autoritare, ierarhizate, dar solidare. Fiul ştie că trebuie să se supună părinţilor, dar ştie că aceştia îl vor hrăni pînă la sfîrşitul studiilor sale de finanţe, sau de neurochirurgie.
Sciziunile permanente ale neo-protestantismului l-au fărîmiţat în mii de franşize non-denominaţionale, ministries iniţiate de şmecheri harismatici, unde nici conţinutul dogmatic nici cultura teologică nu mai contează. Fuziunea imigranţilor, care îşi pierd identităţile culturale şi simbolice în melting pot-ul american, şi structura familiei, cu separări bruşte între generaţii – toate acestea au creat o societate atomizată, din care orice cultură simbolică e eliminată.
Robert Hofstadter, în Anti-Intellectualism in American Life, consacră întreg capitolul III originilor religioase ale anti-intelectualismului american. Vorbitorul, cred americanii, fie pastor, fie salesman, comis-voiajor ambulant, trebuie să convingă. Intelectualul e cel care are dubii, nu convingeri. De la bun început, în protestantism, pastorul a predicat exact ceea ce comunitatea dorea să audă. Hofstader pare să recunoască (p. 65) că, atunci cînd protestantismul e scindat în patru, cinci curente, polemicile teologice şi dogmatice mai au sens ; nu şi atunci cînd el e scindat în zeci de secte. Scindarea grupurilor neo-protestante duce la dispariţia teologiei şi a facultăţilor de teologie, a gîndirii teologice.
Aruncarea la coş a istoriei şi respingerea tradiţiei
Am spus mai sus că americanii au un mare dispreţ pentru istorie. Istoria SUA însăşi e o lepădare de Marea Britanie, un abandon. Ocuparea Far Westului e haotică şi tardivă. Numeroase localităţi din Midwest sînt întemeiate de imigranţi care au uitat de unde vin şi n-au aflat nimic despre indienii care fuseseră alungaţi de acolo cu puţin timp înainte. Ranchul, ferma familială izolată, plecarea timpurie a copiilor de acasă, sciziunile religioase: nimic nu are continuitate în SUA. Obiectele, la rîndul lor, sînt jetabile. Această viaţă reciclată (am vizitat în SUA un orăşel care avea abia o sută de ani, şi probabil sînt multe) e indiferentă faţă de istorie. În cadrul ei e imposibilă crearea oricărui sistem de simboluri, adică a unei culturi. Cultura, istoria, interpretarea sînt legate inextricabil. Ideea de continuitate istorică a statului, de continuitate a familiei, a lucrurilor le e străină americanilor. Ideea de continuitate a religiei le e străină. Concepţia lor despre creştinism e una anistorică. Însuşi faptul că un sinod, trimişii unor comunităţi, s-a adunat ca să selecteze textele autentice, şi că Noul Testament există fiindcă anumite texte au fost recunoscute de toţi episcopii – le e o idee profund străină. Ideea de tradiţie (de orice fel, religioasă, hermeneutică, istorică) le repugnă. America nu e exact Lumea Nouă – e lumea în perpetuă înnoire.
În SUA, au loc în sec. XIX diverse revivals – cicluri de predici destinate re-convertirii populaţiei. Nu trebuie să le luăm ca pe nişte episoade fără consecinţe. Ele aduc cu sine o redistribuţie majoră de la luteranism, episcopalianism, de la presbiterianism, culte relativ calme cu pastori previzibili, la neo-protestantisme, euforice şi patetice.
Positive thinking şi intelectualii
În cele de mai sus am schiţat o critică semiotică a culturii americane. Intelectualii sînt străini Americii fiindcă ei reprezintă o cultură simbolică şi coduri de simboluri, profund străine americanilor. Pe de altă parte, există în SUA un optimism generalizat, un spirit constructiv, gîndirea pozitivă: gîndiţi pozitiv! Barbara Ehrenreich a scris o carte despre subiect, Bright-sided: How Positive Thinking Is Undermining America. Positive attitude e, în SUA, o industrie, care vinde cărţi de self-help, DVD-uri, şi dă de lucru la diverşi motivational speakers şi life coaches. E industria entuziasmului, comerţul cu euforie, tonus preambalat. Intelectualismul e analitic şi rece, e atitudinea opusă entuziasmului necondiţionat şi antrenului impulsiv. Intelectualii nu au elanul neşovăit al americanilor autentici.
Pentru americani, totul poate fi învăţat practic, în zece paşi, în şapte etape. Cum să ne facem prieteni/ să avem un business eficace/ cum să negociem cîştigător. Pentru intelectuali, asemenea cărţi sînt maculatură self-help fără nici o valoare. Există o tensiune permanentă între intelectuali, care refuză instrumentalizarea puerilă şi metodele „care nu dau greş” pe de o parte; şi pe de alta, americanii, care cred că, urmînd cei şapte paşi clari, vor ajunge la Nirvana/ vor cuceri o puicuţă/ vor cîştiga la negocieri şi vor semna un contract/ vor fi angajaţi la o multinaţională. Vom numi acest fenomen al manualelor practice reificare. Intelectualismul e opus reificării şi gîndirii pozitive. Intelectualii nu se străduiesc să rîdă cu rîsul Colgate, nici să fie successful. Crîcnesc atunci cînd SUA intervine militar în Vietnam (ce victorii!) sau în Irak (ce victorii!). Şi sînt deci, duşmanii Americii.
Un caz special de reificare e transformarea Bibliei în manual de mîntuire a sufletului, in five easy steps: dacă Biblia are un singur sens, şi ea e un manual de how to: how to save your soul. Cum să ne mîntuim sufletul ? Scrie acolo, limpede.
Mihai Neamţu şi Donald Trump
Mihai Neamţu, absolvent de teologie ortodoxă, doctor în teologie la Londra, autor a mai multor cărţi de eseuri politice conservatoare, dintre care primul a fost Cucuveaua din dărîmături, a publicat şi o carte despre proaspăt alesul Donald Trump, în primăvara lui 2017. Donald Trump şi-a manifestat dispreţul faţă de experţi în mai multe rînduri. În cărţile sale, de exemplu The Art of the Deal, îşi laudă instinctul, deciziile luate intuitiv, în opoziţie cu deciziile luate după discuţii cu specialişti. În discursurile politice şi interviuri îşi arată dispreţul faţă de experţi (ştiu mai mult despre războiul din Irak decît toţi generalii). Frazele sale generale „America e pe butuci!” fără detalii despre politica internaţională, economie ori finanţarea asigurărilor de sănătate, toate acestea arată că nu cunoaşte detalii despre aceste subiecte. Primul lui ghostwriter menţiona că Trump nu are nici o carte în casă. Trump, bun sau rău, e ignorant în majoritatea subiectelor de politică internă şi externă.
Mihai Neamţu şi majoritatea conservatorilor din România (Toader Paleologu, Adrian Papahagi, Teodor Bołkoński, Horia Roman Patapievici, Andrei Pleşu) sunt intelectuali, religioşi, cu diplome teologice sau cel puţin competenţe teologice reale şi profunde. Sunt elitişti, adică au părerea că viaţa politică trebuie condusă ori influenţată de un grup mic, închis, de intelectuali bine educaţi, şi că democraţia, lăsată plebei, e distrusă de populism şi demagogie. Plebea e manipulabilă.
Se acumulează aici numeroase incompatibilităţi, iar discursul lui Mihai Neamţu devine incoerent. Neamţu, declarat creştin ortodox, îi aduce un omagiu lui Trump, monden, hedonist, apărut pe coperta revistei Playboy. Neamţu, intelectual elitist, îl adulează pe Trump, afacerist pragmatic cu idei simpliste, demagog populist, declarat anti-elitist. Singurul punct comun e o vagă opoziţie faţă de stînga. Care e nespecifică lui Trump. De la Merkel la Junker la Emmanuel Macron lumea occidentală are numeroşi politicieni conservatori sau liberali care pot fi adulaţi, ale căror cariere pot fi rescrise ca exerciţii de admiraţie. Care sînt feromonii lui Trump? Cei opt ani în care a contestat, fără argumente, că Barack Obama nu e născut în SUA, fiindcă nu dorea ca un preşedinte negru să conducă SUA. Rasismul tacit al lui Trump, legionarismul camuflat al lui Neamţu se întîlnesc. „Omagiu conducătorului iubit, Trump” de Neamţu e prolixă, are două sute de pagini. Ceea ce declanşează admiraţia şi fidelitatea lui Neamţu rămîne ne-spus: e rasismul lui Trump.
„Dacă eşti aşa de deştept, de ce eşti aşa de sărac ?”
citează, sfidător şi pueril, Mihai Neamţu în cartea sa despre Trump (p. 43). Feynman, Dirac, Niles Bohr şi Heisenberg n-au reuşit să vîndă ceea ce au descoperit. Nici Gauss, Euler sau Grothendieck n-au reuşit să vîndă prea multe teoreme. Kolmogorov şi Erdős n-au fost mari afacerişti, Grigori Perelman a refuzat un premiu de un milion de dolari. Aş vrea să aflu, încă, de la Mihai Neamţu, cum ar putea fi retribuit Mario Molina, care a descoperit că clorofluorocarbonul distruge stratul de ozon. Sau cum şi-ar putea vinde Stephen Hawking teoriile despre Big Bang. Există o carte întreagă, Power and Privilege, de Gerhard Lenski, despre cum structura unei societăţi determină cine anume e retribuit şi pentru ce într-o structură socială. Şi despre cum categoriile cele mai bine retribuite se schimbă de la o societate la alta. (Hint: teologii, preţuiţi în Bizanţ, ar muri de foame în Statele Unite. Nu putem lăuda, în acelaşi paragraf, teologii Bizanţului şi afaceriştii americani). Societatea de consum, economia de piaţă, consumă rezultate ale unor ştiinţe, rezultate pe care nu le poate evalua şi răsplăti: matematici fundamentale, fizică fundamentală, chimie.
Americanii au preţuit iniţiativa individuală şi pragmatismul. Dar pragmatismul mercantil e incapabil de cercetare fundamentală. Nici guvernele SUA, nici opinia publică, nici media americane n-ar fi susţinut cercetarea fundamentală dacă ea n-ar fi fost concepută ca o „întrecere” cu URSS. Această susţinere publică şi generală maschează ostilitatea dinainte contra cercetării ştiinţifice. Există domenii ale cercetării care nu pot fi comercializabile. Şcoala de logică poloneză (interbelică) a revoluţionat logica, dar Tarski, Lukasiewicz, Banach, Sierpinski nu au avut contribuţii cuantificabile în brevete şi bani. Nici Riemann. Deşi am alunecat de la intelectuali la oameni de ştiinţă, îi uneşte aceeaşi ostilitate a negustorului: ceea ce nu se poate vinde nu e demn de interes. „Dacă eşti atît de inteligent, de ce nu eşti bogat ?” Fiindcă trăim într-o societate ale cărei mecanisme de distribuţie (comerţ, media, instituţii) valorizează mai mult şi recompensează mai rapid cei mai buni zece fotbalişti din ţară, mai degrabă decît cei mai buni zece geneticieni sau cei mai buni zece fizicieni sau chimişti. Or mecanismele de distribuţie ale unei societăţi nu sînt „naturale”, ci sînt rezultatul valorilor etice şi simbolice ale societăţii. Societăţii i-au trebuit trei decenii ca să confirme existenţa genelor dominante şi recesive, (şi să înţeleagă) descoperirea lui Gregor Mendel. Cum îşi putea Mendel vinde descoperirile ?
Pentru americani, orice idei care nu sînt imediat vandabile sînt definitiv sterile.
Coda
În Rusia, intellighentsia a fost singura rezistenţă în timpul absolutismului ţarist şi al totalitarismului comunist. Intelectualii au rezistat prin cultură. Intelectualitatea era clasa care făcea politică prin însuşi faptul că exista. Radişcev a fost condamnat la moarte pentru că s-a indignat că iobagii arau duminica, fiindcă toată săptămîna lucrau pentru boier.
Intelectualii sînt singura clasă care rămîne în picioare atunci cînd masa cade pradă îndobitocirii ţariste, furorii proletare sau hedonismului consumerist. America e o ţară fără rădăcini, Lumea nouă. Fărîmiţarea permanentă a sectelor, mercantilismul, consumerismul hedonist, atomizarea familiei, fuziunea imigranţilor şi ştergerea identităţii, separarea dintre generaţii, nomadismul au creat o societate atomizată şi lipsită de orice cod simbolic comun. Nu trebuie să importăm valorile americane. Există în viaţă şi alte valori care nu se pot evalua în bani.
Atacurile contra intelectualilor nu sînt foarte periculoase. Ele pot fi evitate sau parate. Periculoase sînt trădările interne. Un autor şi conferenţiar, Horia Roman Patapievici, afirmă că ortodoxia e compatibilă cu ideologia libertariană (nu sînt). Mihai Neamţu afirmă că Donald Trump e un preşedinte creştin (nu e) şi că ideologia lui Trump e bazată pe principii creştine (nu e). Neamţu se declară adeptul evangheliei prosperităţii, penticostale, şi se opune ortodoxiei ascetice.
„Convorbiri literare”,FEB 26, 2018
*
Antiintelectualismul protestant și ortodox / opinii
Anonimus: Evident, nu exista antiintelectualism catolic și uniat: Indexul și Inchiziția sunt printre cele mai intelectuale demersuri; “credo quia absurdum” este tot un principiu intelectual. Continui? Încearcă sa recitești “Numele trandafirului” sau măcar să vezi filmul. Nu-ți strică să vezi și filmul “Agora”. Sunt altceva decât „Palilula” sau alte filme de pe aici care nu au alt scop decât să intre sub pielea occidentului pentru bani și premii.
Viorel Roman: În sec. 11-13, în vremea Revoluției papale, cu sacralizarea dreptului roman, a eticii si moralei biblice, dar mai ales a rațiunii și școlii grecești, s-au pus bazele universitas magistrorum et scolariumuni, intelectualitatii occidentale. Firește că după poporul ales, al Vechiului Testament, pentru care scrisul si cititul sunt obligații religioase de trei mii de ani. În urma cu un secol, în România 80% erau analfabeți, în Germania 5% din creștini treceau clasele primare, evreii, peste 50%, în Austro-Ungaria 50% din studenți erau evrei. E surprinzător că au de zece ori mai mulți evreii, decât creștini, Premiul Nobel? Avem așadar, intelectuali israeliți mulți milenari, apoi catolici milenari, și restul de un secol, majoritatea de imitație, cu doctorate bune pentru orient, plagiate pana la nivel de acad. prof. univ. ing. Elena Ceaușescu sau prim-ministru după revoluție. Tarabe de diplome la Palilula. Și mandarinii chinezi erau intelectuali, dar de o sută de ani s-a desființat școala, tradiția lor.
—————————————-
Prof. dr. Viorel ROMAN
3 martie 2018
One thought on “Dr. Viorel ROMAN: Antiintelectualismul protestant și ortodox / opinii”