FIR DE FLOARE
azi cerul s-a despletit de valuri
cioburi de stele
curg, se scurg
din ochii tăi femeie
umblam descuț de gânduri, de păcate
mă cufundam tăcut în valuri
uneori împleteam din frunze șiraguri de șoapte
să le așez pe trupul tău în noapte
obosit mă înveleam în mantii de humă
sunt poetul ce plânge în umbră
tu pășeai tăcută în penumbră
căutam muza printre cioburi de speranță ucisă
trist, frământam în palme alte gânduri
să învelesc noaptea cu marea
mi-e dor să îmbrățișez văzduhul în lacrima cuvântului nescris
să urc spre cer, a visare
să-mi caut muza în zare
scriu, scriu
și-n dimineața crudă
o veste bate-n geamul sorții
să mă deschid într-o chemare
învață-mă Doamne, cuvântul din lacrima morții
învață-mă să te iubesc femeie
să-mi fii muză, dor și scânteie
să modelez cuvinte-n cer
ce tainic cântă astăzi marea
ce lungă-i este așteptarea
tu înflorești în zorii noi femeie din întunericul nestins
ești fir de floare, ești surâs
ești lacrima ca a topit apusul
DACĂ…
dacă tu n-ai mai fi, eu nu aș fi
decât o adieră tristă în vânt
diminețile vor fi tăcute și pustii
nu mă întreba femeie azi nimic
voi rătăci în gol pe țărmul tragic al unui suflet
ce a văzut odată, doar o dată
o ielă dezbrăcată în poiană
poiana dorului, tărâmul norilor
jucai, dansai în jocul firii
eu te priveam, visam, trăiam
pierdut sunt acum
nu am cale, nu am drum
tu ai plecat, ai trecut
azi nu mai strâng la piept privirea
în mine a rămas durerea
risipită în petale de gânduri
pe aici, pe undeva, prin triste rânduri
călcând prin tristeți, sufletul meu arde
mă apasă
tu azi ești tu
eu nu sunt eu
dacă tu n-ai mai fi
aș fi o frunză moartă într-o glastră spartă
te-aș căuta în pașii dorului târziu
prin crângul blestemat al sorții
am astupat ochii cu un munte
să nu plângă
am strâns în brațe marea
să nu curgă
căutam să ajung la tine
tu ai plecat
să aprinzi pe boltă stele
ce rece e noaptea și crud e destinul
eu mor la țărmul mării
mi-e atâta dor de tine
eu, barcă sfărâmată
legănată spre cer, de tragice valuri
soarele a apus obosit pe pământ
în mine acum niciun cânt
tu ești steaua iubirii, a visării, a trăirii
te voi aștepta pe țărm în fiecare noapte
să-ți simt atingerea divină pe strunele durerii
cuvântul e lacrimă, e blestem
dacă tu ai pleca, aș fi nălucă în cer
învăluit în ceață
privesc valurile ce țipă
cascade de gânduri
cad, se izbesc de mine
în ultima suflare a timpului rămas
strig, plâng
în obsesia unui vis ucis
plec la o întâlnire
ce nu va avea loc
în faţă o ușă
ce nu există
e doar o părere
atunci de ce mă aștepți dincolo…
răscolit de gânduri
te caut caut femeie în noapte
noaptea tăcerilor în lacrima durerilor
dacă tu ai pleca
zările vor fi moarte și pustii
iar cerul se va stinge în mare
dar marea va mai fi vreodată o mare
tu unde ești, eu cine azi mai sunt
în ziua în care vei legăna luceferi
mă voi așeza în palma ta
să simt atingerea luminii
visând la caii mei sălbatici
aici, în cer, nu pe pământ
ÎNGERUL
am deschis fereastra sufletului într-o zi
era târziu și era iarnă
te-ai cuibărit în palma mea
un fulg curat și pur
visam purtând zăpezile pe umăr
nu am văzut lumina cum a curs
ciopleam nebun din fulgi de nea o fată
o fată minunată,o fată preacurată
nu am simțit pe buze lacrima
plângea
azi trec pe aleile de tei
se scutură timpul
un singur pas a mai rămas
cioc-cioc
un ciocănit ușor-duios în viața mea
nu am zărit durerea din privirea ta
se așterneau stropi roșii pe câmpul din jur
scriam, scriam, cuvintele pe boltă
tocul s-a rupt
un înger a căzut
aici pe acest pământ
o lacrimă a plâns, s-a scurs din viața mea
în jur, totul e tăcere, liniște, durere
ating timpul în noaptea albă dintre lacrimi
suspin printre frunzele cerului
noaptea a trecut, cum a trecut
azi nu mai simt durerea cuvintelor ce mor
zorile m-au găsit rezemat de o cruce
—————————-
Viorel Birtu PÎRĂIANU
Constanța
2 august, 2018