Printre spini
ochii mei cădeau obosiți
eram ploaia ce spala cuvântul
mă ajungeau din urmă ultimii mei pași
fugise și ziua, noapte nu era
se uscau pe cer stropi efemeri
muream câte unul în iadul rămas
mai cădea o frunză în lumea de apoi
eu plângeam în poartă
ușa era închisă, poartă nu era
eu nu aveam chei
mă loveam de frunze, mă înțepam în spini
licărea un vis, rătăcit în lume, răstignit pe un gând
mai scriam pe o coală cu degete rupte, de vremuri trecute
se stingea o lume în flăcări arzând
în iadul primar a rămas o scară și un ultim rând
părăseam o lume, mă întorceam apoi
ploua iar în țara, oamenilor goi
era noaptea aceea când călcam pe flori
pe pământ o cruce
viața trece-trece, o lume se duce
se ciocneau în zbor fluturii din flori
stingeam țigara, lângă masa goală
crucifixul strigă,lumânarea arde
întru într-o lume cu fluturii morți
mă întorc acasă
tata mă așteaptă în prag
surâsul morții pe buze curgea la cel drag
mai arde un gând, lângă cel plecat
ascund un trup între patru porți
umblam pe cărări, căutând o stea
spitalul zăcea iar în dreapta mea
în stânga purtam o cruce pentru cel uitat
mă dureau spinii și cuiul plângea
pe masă ardea un fluture în gândul rămas
———————————–
Viorel Birtu PÎRĂIANU
Constanța
22 decembrie, 2018