Ora confuză
am venit tăcut pe drumul cu flori
frunze cădeau agonic în vale
pășeam în toiag pe o cărare
sprijinind un gând obosit și beteag
ploua aprig afară, era frig
episod festival
în decor boreal, ireal
cu tragic sfârșit la final
uneori ajungeam până la mare
pas de înger trecând
decantam amintiri
pe țărmuri uscate de timp
ploaia vuia pe stropi trecători
afară nu era nimeni
mă ascundeam prematur
ipotetic trecând în alt val
priveam printre geamuri destinul
era dureroasă absența și chinul
se întuneca în case, clipe se sting
nu știam unde sunt, de ce plâng
am scris poemul ăsta
pe o cârpă murdară de gânduri
nu aveam timp de cuvinte
mi’era teamă, fugeam pe un rând
brațul era frânt de întrebări eșuate
eu scriam pe limba mea
ca ieri, ca altădată
povestea ce nu a fost vreodată
secundele se scurgeau triste pe calendar
știam că pleci și n’ai să vii
era ora, trecuse și vremea
deci, vii, pleci…
———————————–
Viorel Birtu PÎRĂIANU
Constanța
23 decembrie, 2018