În clinchet de zurgălăi, cu nasul mai roșu decât al celui mai nărăvaș ren al său, Moș Gerilă se întorcea într-un târziu acasă, înțepenit de frig și cu radarul dereglat de turbulențe și de atâtea sticle scurse în taină prin locurile pe unde poposise, pentru că, nu-i așa, dar din bar se face trai. Fluiera vesel, foindu-se pe ritmul “Jingle Bells” în sania sa 4×4 reni, strângând tare de hățuri, mai mult din nevoia de a se sprijini de ceva înainte de aterizare.
-Ho, ho, hooo, că nu dau vikingii, Rudolfe! Unde te-oi grăbi așa? Că doar nu te-așteaptă nimeni acasă cu vin fiert. Pe mine sigur nu…, că n-oi fi nebun să cred în basme…
Cu barba plină de țurțuri și negru de funingine (de la câteva hornuri înfundate) ca după un sejur la Copșa Mică, venerabilul Moș lăsa în urmă un damf de băutură, dar și o auroră boreală diafană, pentru a fi întâmpinat de o altă minunată Auroră, dureros de reală. Aceasta din urmă stătea dincolo de prag, cu arsenalul pregătit: tocmai beneficiase de promoția la tigăi și voia să le încerce fiabilitatea, cât erau încă în garanție… Așadar, pe Moșul cel plin de magie îl aștepta acasă o realitate plinuță (cam 100 de kg neto) și plină de reproș, cu o tigaie goală în mână, deși ar fi fost de preferat o realitate goală cu o tigaie plină…
-La ora asta se vine? Pe unde-ai colindat pân-acuma?! Uite-n ce hal arăți!
-Dar, dragă, rosti ambiguu și oarecum inocent adoratul copiilor, știi bine că lucrez de noapte. Și… și noaptea polară ține ceva. În plus, n-am vrut să te trezesc…
Moșul invocă apoi, pe rând, o furtună de zăpadă, o haită de lupi de la sol ce-i stricase acustica provocând bruiaje, o încercare eșuată de deturnare de către pirații aerului, defecțiuni la sistemul spațial de poziționare și încă vreo câteva impedimente de zbor pe care, evident, nici copiii nu le-ar fi crezut. Văzând ochii din ce în ce mai mijiți ai consoartei, făcu o ultimă încercare:
-Adevărul e că mi s-a defectat pe drum servodirecția, na!… Știi doar cât de greu găsești un spiriduș la Service de sărbători, și ăla cârpaci. Nici sateliții mei nu mai sunt ce-au fost…
-…și nu puteai să faci vreo minune, ceva? Că doar faci numai minuni, mai ales când bei… Minți de-ngheață apele! -Firește c-au înghețat, că doar nu suntem la tropice.
-Aha, bine că vodka n-are cum să-nghețe…
-Uff, tu niciodată n-ai crezut în mine… Hai, mai bine dă-mi o țuică fiartă, și pregătește-mi sauna că simt așa, ca o răceală…
-Răceală?? Te pomenești c-ai vrea să fiu și tandră acuma! Cine știe pe unde ți-au mai strălucit ochii…
-Păi… am admirat podoabele din brad: luminițe, steluțe…
-Mhm, sigur, podoabe!… Luminița și Steluța de la raionul de artificii și alte focoase!
-Haide, măi fată… Hai la Moșu’ pe genunchi! Doar nu-l bănuiești tocmai pe el?? Uiți, oare, că nu trece niciodată pe la fetițe obraznice? Mmm?… (și, în gând: “Ce, crezi că mie nu mi-ar fi plăcut să fiu verificator de parașute, dar dac-așa cere etica profesională, ce să fac?”) Oricum, alea nu cred decât în moși cu dare de mână, nu într-un hodorog cu sacul umplut mână de la mână…
-Păi da, că la mine vii cu sacul gol, că nu-ți dă mâna altfel!
-Deh, greu cu sponsorii… Cât mai valorează în ziua de azi o strângere de mână?…
Într-un gest de lehamite și cu o strângere de inimă, nevasta Moșului se privi o clipă în tigaia nou-nouță și oftă din rărunchi, dezamăgită parcă de realitatea oglindită. Căutând s-o mai îmbuneze, Moșul, după ce fusese luat la depănat, începu să depene și el firul pățaniilor, mai mult încâlcindu-le…
-Uite, hai să-ți povestesc prin ce-am trecut. La un moment dat erau niște nori negri…
-Mda, și tu cu capul în nori. Nimic nou pân-aici.
-…Și simțeam așa o presiune…
-Presiune atmosferică, normal.
-Nuu, dragă… Eu aveam o presiune de nu mă mai puteam ține…
-.. nu te puteai ține pe picioare…
-…Și, prin norii ăia, cu chiu cu vai am zărit ceva, ca o casă…
-Și ți-ai dat drumul pe horn?!
-Eei, nuuu… Rudolf, care cam luase la bord, zbiera s-aștept să fac pe trecere. Zic: „eu nu mă mai pot ține și ție-ți arde de petrecere?!” Da’ el bâiguia ceva de trecerea de pietoni… În sfârșit, a trebuit să aterizez forțat într-o toaletă publică. Și s-a găsit un sceptic care să mă întrebe dacă am permis de zbor, că cică eram în spațiu aerian străin… Am pierdut ceva timp ca să-l conving pe nătărău că burta lui Moș Gerilă nu servește doar la aerodinamică. Ba chiar a trebuit să-l mituiesc cu niște jucării pentru adulți, să mă lase să decolez iar. După tărășenia asta, revenind în al nouălea cer, aud la un moment dat un sublim… subliminal “Îmbrobodește, mamă, bradul”…ăă…adică “ Împodobește...” Mă uit mai bine și văd în ceață un bordei slab luminat și înăuntru un amărât. Nici tu mamă, nici tu brad. Bineînțeles că mi s-a făcut milă de el: arăta ca un orfan. Pe urmă mi-a confirmat că-l părăsise soția.
-Și? I-ai ținut isonul?
-Păi nu prea se pupa refrenul cu situația din teren și atunci l-am preschimbat în Săniuță… pentru bărbați puternici. Adică… am cântat „Săniuța fuge”. Apoi ne-au dat lacrimile la Ciobănaș cu 300 de grame… ăă.. de oi. Avea nevoie de un staul.. ăăă.. un scaun… ăă, mă rog, avea nevoie de suport.
-Aha, l-ai sprijinit să nu cadă…
-Suport psihologic. M-a impresionat, să știi; a plâns când am plecat. Nu m-a lăsat până nu i-am promis că vin și la anul. Și vin…
-Și vin, și țuică… de băut să fie, nu? Și păpuși, dacă se poate…
-Ei, dragă, nu e în spiritul sărbătorilor să fii sarcastică. Înțelege și tu, mi se acrise de lapte cu turtă dulce… (iar acasă dau de răcituri și murături).
-.. Următorul, s-auzim!
-Stai, dragă, nu mă lua așa repede… Următorul primise o colecție de vinuri și m-a servit și pe mine. Eu, în calitate de curier, nu puteam să-l refuz. Acolo n-am stat mult, că nu erau decât vreo cinci sticle. Dar, pe drum, .. ăăă… pardon, Rudolf a avut gaze și i-am dat să-nghită un cărbune… luat de la un om de zăpadă, că-n trusa medicală nu mai aveam. Nu l-a mestecat bine, s-a înecat și am fost nevoit să mă descurc singur și să-i aplic metoda Hitler…
-Vrei să zici Heimlich.
-Așa…, că elful Alifie era plecat cu sorcova, în loc să fie pe fază.
-Mai ai și alte peripeții din zborul tău magic?
Sătul de contre, ba chiar și de bărbile și artificiile lui, Moșul explodă ca un dop de șampanie:
-Pe Icar și pe da Vinci, mă enervezi, femeie! Gata, de la anul schimb tactica: duc sania la dezmembrări, stau acasă cu damigeana sub brad, navighez pe Internet și livrez toate cadourile online! Primesc scrisorile pe e-mail și basta! Apropo, anul ăsta am dat de un bilet ciudat, un cârnat de produse… Şi anonim, culmea!
-Aia era lista mea de cumpărături, ramolitule! Iar le-ai încurcat!
-Păi… Uf, se putea să am și eu o noapte liniştită?!…
———————————-
Violeta Cuțurescu-Urdă
Decembrie 2019