„Omul este, ce e drept, destul de nesfânt, dar umanitatea în persoana lui trebuie să-i fie sfântă.” – Immanuel Kant
Ce este bunătatea? Este desăvârșire morală. Ce este răutatea? Este lipsa moralei. Dicționarele definesc bunătatea drept însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine, calitatea care te îndeamnă la acțiuni bune; răutatea – înclinarea omului spre a face rău altora, slăbiciune, păcat, atitudine instinctuală primară, universal răspândită. Să fii rău este ușor, să fii bun cere efort, gândire, simț și înțelegere. Nicolae Iorga spunea că omul bun este acela care „ar fi putut fi rău și n-a fost”.
A fi rău înseamnă a fi agresiv și a ucide calitățile bunătății, dragostea din suflet, a ucide credința sau a o perverti. Înseamnă a anula speranța, adică lumina vieții.
Omul bun face bine altora, celor din jurul său. Însă, pentru a ne bucura de pace, bunătate, și pentru a fi fericiți, avem nevoie de etalonul bunătății care ne este Dumnezeu. Și pentru a realiza acest etalon, avem nevoie de Credință. Ar trebui să mărturisim cu lacrimi în ochi, tulburătoarele și paradoxalele cuvinte ori de câte ori ne părăsește Credința: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”
La revelarea Domnului Isus din cer cu îngerii săi plini de putere, se spune că va fi adusă răzbunarea „asupra celor care nu-l cunosc pe Dumnezeu și a celor care nu ascultă de vestea bună, aceștia „vor suferi pedeapsa judecătorească a distrugerii veșnice”.
Bunătatea este, am mai scris undeva, o limbă pe care o înțelege oricine, pe care „surdul o poate auzi și orbul o poate vedea”, după spusele scriitorului Mark Twain. Bunătatea aparține oamenilor de caracter, oamenilor echilibrați, oamenilor puternici. Ea este o atitudine specific umană.
Există bunătate interioară și personală, precum și bunătate exterioară și socială. Omul bun se străduiește să realizeze în el însuși, dar și la alții, idealul cel mai înalt de inteligență, putere și dragoste care duce la fericire, chiar dacă fericirea, unora li se dovedește până la urmă a fi o îndelungă așteptare; „Fiți buni unii cu alții” ne învață Biblia.
Bunătății îi sunt asociate o serie de alte calități precum noblețea și echilibrul, prin aceste calități putând să ordoneze viața. Tot Biblia ne spune că ,,Domnul este bun și drept” și ,,Dreptatea și pacea se sărută”. Aceste învățături ar trebui să ne călăuzească în relațiile cu semenii, ca niciodată bunătatea să nu intre în dezacord cu dreptatea și cu datoria. Dar dreptatea se face uneori cu duritate, pentru pedepsirea răului, pentru instaurarea echilibrului, a păcii. Ea se face de către organele abilitate de a veghea asupra respectării legilor, a instrucțiunilor emise, a încălcării datoriei de cetățean, mai ales în situații grave. Kant scria: „Datorie! Tu, nume mare și sublim, care n-ai nimic plăcut în tine ce ar ispiti prin măgulire, ci care cere supunere, dar nici, spre a mișca voința, nu ameninți cu nimic ce ar trezi în suflet teamă firească li ce ar înfricoșa, ci statornicești numai o lege, care-și găsește de la sine intrarea în minte (…) Nu este asta decât personalitatea, adică libertatea și neatârnarea de mecanismul întregii naturi, considerată totodată ca facultate a unei ființe, care e supusă unor legi practice pure deosebite, date de propria sa rațiune?…”
Opus oamenilor buni există printre noi destui oameni egoiști, răi, isterici, oameni agresivi care ucid calitățile bunătății, dragostea din suflet, ucid credința sau a o pervertesc; anulează speranța, adică lumina vieții. A fi rău înseamnă a nu avea credință în Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu nu tolerează răutatea. Înseamnă a nu respecta conducătorii care se dăruiesc oamenilor în momentele grele ale vieții, a nu respecta legea morală care determină voința în judecata rațiunii. A fi rău înseamnă a nu acorda sprijin celor investiți pentru a face ordine în momentele de derută și a-i împiedica să acționeze prin vorbe ca acestea: „să-i trimitem la casa de nebuni” și multe alte ofense și răutăți, înseamnă a fi arogant, a dori să te răcorești prin a scoate o parte din veninul sufletului tău. Cui folosește? De folosit, nu folosește, dar întunecă mințile unora care acceptă cu ușurință ideile răului.
De ce trebuie să fim uniți, să manifestăm înțelegere, bunătate, în astfel de momente critice ca acestea, datorate Pandemiei instalate pe întreg globul?
Din Efeseni capitolul 5 rezum câteva îndrumări: „Urmați dar pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți.” (…) „Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi” (…) „Nimeni să nu vă înșele cu vorbe deșarte, căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.” (…) „Odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii.” (…) „Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire și în adevăr.” (…) „De aceea zice: „Deșteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morți, și Hristos te va lumina.” (…) „Luați seama deci să umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți.” (…) „Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile în Numele Domnului nostru Iisus Hristos.”
Măsurile drastice luate de guvernele țărilor ar trebui să ne unească, ci nu să dezbine. Să arătăm bunăvoință și considerație față de sentimentele celorlalți și să manifestăm căldură sufletească față de cei aflați la putere în aceste momente, fiindcă și ei sunt oameni ca noi, și ei au sentimente, rațiune și voința de a face bine.
Putem judeca și înțelege, pentru a ști ce avem de făcut pentru a ne salva? Comunitatea internațională nu e în fața primului său război antiviruși. Doar că acum „inamicul” e mai înfricoșător, așa spun experții virusologi.
Într-un final Dumnezeu va lumina mințile unor cercetători și se va putea stopa această boală, acest adevărat măcel împotriva omenirii, dar cu cât nu vom respecta măsurile luate, legile preconizate, cu cât vom blama și vom urî pe cei care conduc destinul nostru în aceste momente și le vom pune piedici în loc să contribuim cu sfaturi blânde și înțelepte, cu atât vom avea mai multe pierderi omenești, cu atât speranța nu ne va putea hrăni sufletele.
Ar trebui să manifestăm bunătatea, înțelegerea, să fim uniți în fața pericolului, să-i încurajăm în acest moment pe conducătorii care și-au asumat lupta contra răului, protejarea celor îmbolnăviți dar și a celor expuși îmbolnăvirii, iar noi facem exact ce nu trebuie, manifestându-ne neîncrederea, răutatea, dezbinarea. Unde vrem să ajungem? În loc să fim pe întreg globul buni, îngăduitori, iertători, am devenit, o parte dintre noi – răi, cinici, orgolioși, egoiști, mincinoși, trădători ai binelui, răzbunători și ucigători, răsturnând mersul cuvenit al istoriei.
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem acolo unde credea Părintele Arsenie Boca – mare îndrumător de suflete din secolul XX – că se poate ajunge: „Oamenii vor strânge așa de multe rele pe pământ, încât nu mai rămâne istoriei altă soluție decât sfârșitul ei”. Asta am ajuns să ne dorim?
Transcriu un Psalm al lui David, cel cu numărul 140 (Către mai-marele cântăreților): „Scapă-mă, Doamne, de oamenii cei răi!/ Păzește-mă de oamenii asupritori,/ care cugetă lucruri rele în inima lor/ și sunt totdeauna gata să ațâțe războiul!/ Ei își ascut limba ca un șarpe,/ au pe buze o otravă de năpârcă./ Păzește-mă, Doamne, de mâinile celui rău!”.
————————————-
Vavila POPOVICI
Carolina de Nord
21 martie 2020