Verdele pierdut în contemplare
Spre poalele dealului,
printre mesteceni,
aer proaspăt, dulce, plăcut,
însă răvăşit şi înfierbântat
de o atingere sfioasă,
delicată şi neliniştită.
Sub cerul albastru
cu nori alb-cenuşii
dăinuia cu ochi languroşi
mireasma încântătoare a ploii,
frumuseţea abandonării.
Din spatele unui luminiş
un vânt firav
ispitea creştetul copacilor,
iar lumina soarelui
arginta undele râului
şi poleia cu mirarea
inocenţei regăsite
mugurii proaspeţi.
Simplitate rustică,
debordare instinctivă,
verdele, atât de umil,
atât de lacom,
atât de pierdut
în contemplare,
pe tronul
trandafiriu al zorilor
descoperea fără tăgadă
înţelesul candid
al bucuriei lăuntrice.
–––––––
Vasilica GRIGORAȘ
3 mai, 2018