Vasilica Grigoraș – PANDEMIE MORALĂ
„Din punct de vedere estetic lumea pare un muzeu de caricaturi, din punct de vedere intelectual e casă de nebuni, iar din punct de vedere moral un han de tâlhari”. (Arthur Schopenhauer).
Oare aşa să fi fost şi la începutul secolului al XIX-lea, ori marele filosof german a fost un vizionar profund? Nu putem să nu recunoaştem că aserţiunile sale sunt emblemă a lumii de azi. Citesc relatările din presă, vizionez ori ascult varii emisiuni TV şi radio şi sunt oripilată de ştirile îngrozitoare prezentate.
Ne confruntăm cu o Pandemie provocată de virus, dar şi cu o gravă Pandemie morală, cu efecte nefaste asupra populaţiei. Pe zi ce trece se accentuează starea de alertă a unui cutremur pe toate planurile vieţii sociale din ţară. Mă nelinişteşte gravitatea şi asprimea timpului prezent, de azi. În ciuda timpului fizic scurtat pe zi ce trece (dovedit stiinţific), timpul pe care-l trăim se lungeşte şi se îngraşă precum prostia generalizată în strategii conform cărora se conduce ţara. Bravii pioni ai prostiei, pentru privilegii personale sau de grup se lasă mutaţi, manipulaţi de regi încoronaţi şi încornoraţi din ţară şi din străinătate. Ei sunt liniştiţi, parcă oarecum miraţi neînţelegând ce are lumea cu ei, de ce sunt criticaţi, înjuraţi, de ce sunt demonstraţii în stradă… pentru că „nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase”.
Mă cutremur văzând cum prostia se multiplică tot mai mult în „vip-uri” rostuite de demnitari, devenind ultima mândrie naţională, în timp ce inteligenţa şi cultura pălesc şi îngroaşă mereu rândul anonimatului. În acest context încărcat de mizerie şi prostie, minciună, sfidare, cât de multă sfidare, – e şi firesc să asistăm la un amplu proces de deghizare a nonvlorilor în valori, de excomunicare a inteligenţei şi bunei credinţe din sala de spectacole a bâlciului politic, jenant şi oneros, triumfaslist şi agresiv, găunos şi ţipător. Mai abitir mă îngrijorează discursurile unor „viteji” demnitari, ce-i drept aleşi de noi, ce s-au căţărat pe piedestalul puterii absolute până în vârful vârfului ierarhiei politice. Niciun soi de coerenţă, nicio logică a argumentaţiei, nici pe departe discurs oratoric gramatical corect. Mă înspăimânt până dincolo de toleranţa şi clemenţa cu care bunul simţ acceptă eroarea de limbaj şi chiar de rigoare logică. Dureros, cumplit de dureros este faptul că aceşti demnitari insignifianţi în discursurile şi apariţiile pe ecranele tuturor televiziunilor terfelesc limba română în fel şi chip. De multe ori sunt surprinşi folosind un limbaj suburban, trivial… Nu trebuie să ne mai mirăm, deoarece nu e vorba doar de ignoranţă crasă, ci numai şi numai de prostie ca unic şi neiertător fenomen natural.
Şi mă uit plină de durere, cum cuminţii noştri compatrioţi se arată smeriţi în faţa poporului doar în pragul alegerilor, în rest n-au nicio vagă inteligenţă de a se supune voinţei neamului din care se trag. Consideră patriotismul un sentiment învechit de care trebuie să dezbrăcăm şi să golim inima, să-l abandonăm şi să-l aruncăm la coşul de gunoi. Şi procesul este în plină ascensiune, văzând că oraşele sunt pline de gunoaie care sufocă locuitorii acestora sub privirea nepăsătoare a celor care sunt edili şi administrează bani publici. Decidenţii politici, pe zi ce trece se transformă în blânde insecte diogenice, „muşte de-o zi, pe-o lume mică, de se măsoară cu cotul…”, dar îşi construiesc propriile statui, la propriu, dar şi în cap şi bărbi şi epoleţi de mareşali în rezervă. Închipuindu-se cu valoare inestimabilă, pierd pentru totdeauna sensibilitatea şi responsabilitatea graiului şi faptei. Ajung la alienare sub toate aspectele, însă această stare a lor ne afectează pe noi, întreaga naţie. Pandemie morală cu efecte fatale…
O altă durere covârşitoare este marea spaimă culturală provocată de administratori, manageri ai unor instituţii de cultură, nişte minţi betege iau măsuri anticulturale şi promovează nonvalorile, dar stau bine proţopite în fotoliile (tronuri înalte) obţinute pe criterii politice, crezând că le va da şi lor înălţime. Ori, îşi construiesc singuri o înălţime şubredă prin CV-urile îngrăşate şi umflate cu aditivi artificiali şi toxici de diplome false, doctorate cu teze plagiate… Alţii, se consideră copaci falnici, veşnic verzi, fără a şti că dintotdeauna codrul a fost frate cu românul. Fără strop de raţiune şi milă au dat cu semnătura analfabetă aprobare pentru a-l doborî cu sânge rece cu un singur scop, înavuţirea fără muncă, fără să conştientizeze aceste minţi înguste, din lemn moale că distrug ecosistemul României pentru multe generaţii viitoare. Un alt flagel, e drept mondial, tot mai pregnat şi în România este consumul de droguri.
Şi cum să nu se amplifice, dacă unii din aleşii neamului intră în şedinţele din cele mai importante instituţii ale statului cu buzunarul de la piept plin cu droguri. Fac parte din tagma aurolacilor ţării, dar se consideră şmecheri pentru că nimeni nu-i întreabă nimic. Un fenomen abominabil este şi cârdăşia funcţionarilor la stat şi la stat degeaba cu pungaşii financiari care şi-au agonisit averi colosale prin contracte oneroase cu statul. Masca pandemiei virotice este o nimica toată faţă de masca deghizărilor mai marilor ţării (crezându-se astfel doar, după criterii profund incoerente şi injuste ), în realitate fiind micimea societăţii, brotaci care cântă în nopţi târzii pe lac, a se înţelege în baruri şi restaurante luxoase.
România este aşezată într-o zonă geografică, geologică având un risc mare de cutremur de pământ. Acesta nu poate fi prevăzut şi are loc din când în când, uneori cu urmări dramatice. Ne înfricoşează această idee, însă cutremul politic, social, economic, cultural… poate fi prevăzut de specialiştii în domeniu, (se tot trag semnale de alarmă) şi se pot stabili pârghii de oprire a derapajului şi schimbarea direcţiei spre mai bine. Din păcate, ţipă toată lumea „vine lupul iar şi iar la oi…”, dar ciobanii nu-s acasă, ci în locurile cele mai exotice din lume pentru distracţie.
Cred că este o singură explicaţie raţională a acestei situaţii. Factorii de decizie sunt, în primul rând incompetenţi, rău intenţionaţi, dornici de înavuţire peste noapte fără muncă „sugând din sângele poporului” până la golirea visteriei ţării. S-a creat o caracatiţă în ţară, cu tentacule în străinătate. Or, cine este cuprins în această maşinărie mafiotă, prinde gustul traiului ghiftuit şi nu mai au puterea de a da înapoi. Opera lui Arthur Schopenhauer a fost descrisă ca o manifestare exemplară a pesimismului filosofic.
Viaţa noastră poate fi etichetată ca un imens pesimism existenţial. Şi nu putem să nu ne întrebăm: totuşi, cum rămâne cu starea ţării care se deteriorează de la o zi la alta? Ce-i de făcut? Cum putem doborî „MICIMEA” celor care se dau „mari”?