uneori, flămânzi de ego
fiinţă senină
omul înveşmântat în râuri line
buimăcit uneori
de curenţi învolburaţi
alunecă în beznă
devenind inexplicabil
extraterestru în căutătură
flămând de ego
dornic de răsplată
şi de-o statuie preţioasă
îşi lasă chipul brăzdat
de nefericirea hâdă
secătuit de-aşteptările
din amalgamul de experienţe
respiraţia-i artificială
îl înfofoli fără milă
în aerul acru dur şi rece
din peştera izvorului de cuvinte
apă vie din oala de lut
meştegiută cu migală
acum sfărâmată în cioburi
în propria oglindă
după o boală îndărătnică
mijeşte molcom
covalescenţa timidă
alcătuită cu har
din fibre de smerenie
o brumă de răbdare
şi firavă nădejde
alăptare fierbinte
cu abundenţă de iscusinţă
la sânu-i cald şi generos
al clepsidrei milenare
care cântăreşte lucid
nisipul fin şi roz
al vieţii
cordonul ombilical
al ego-ului
care îl sugruma
se retrage blând
printre pâlcurile răsfirate
din filele lirice
ale eului interior
––––––––––
Vasile GRIGORAȘ
16 iulie, 2018