Să fie azi
Ce frumoasă ești înmiresmată!
Într-o clipă ne-aduci bucurii
Caldă, tainic ca un trup de fată,
Mângâieri în suflete pustii.
Hai! Rămâi cu mine la cafea
Și din suflet s-alungăm tristeți,
Cu privirea ta, frumoasa mea
Înfloresc în mine șapte vieți.
Cu-n sărut in fiecare floare,
Cu o față- chip de heruvim,
Dulce-i zâmbetul și sărbătoare
Rai este pământul ce-l numim.
Pătimaș cântă privighetoarea,
Trandafiri se leagănă în vânt…
Ce frumoasă este inserarea!
Tainicele gânduri ce le cânt.
Ce frumoasă ești ființă diafană!
Hai! Atinge-mi anii cu aripa…
Adu-mi tinerețea, fără teamă,
Să trăiesc cu tine…iarăşi clipa…
Îmi voi pregăti mormântul…
Draga mea, caut cu jale
Ochii care m-au iubit,
De sub lespedea cea mare
De dincolo de mormânt.
Nu ştiu câte ceasuri sunt
Nu ştiu ce citeşti acum,
Dar te rog…să-ti fiu un gând
Fără voce…sau cuvânt.
Îmi voi scrie epitaful
În cimentul ăsta ud,
Peste piatră- aşterne praful,
Să nu-mi plângi destinul crud.
Dacă vrei…la ceas de seară
Fără voce…sau cuvânt,
Làngă piatra funerară
Roagă-te…încet…în gând.
Spune-mi doar, cine mai cântă
Peste crânguri şi livezi,
De ce plânge frunza sfântă
Codrii mei cu ochii verzi.
Dacă-i pace…dacă-i ieri
Dacă-i asfințit…sau zori,
Să-mi spui câte primăveri
N-am vorbit…decât tăceri.
Iarăşi vin…cu rugăminte,
Iartă soră…iartă frate,
Cu iubire, adu-le aminte,
De piatra ce ne desparte.
Între mamă, între tată
Să îmi puneți al meu chip,
Candela zidită-n piatră
Lângă trupul adormit.
Şi în locul tămâierii
Să-mi aşterneți pe mormânt
Iarba crudă a primăverii
Să-mi fie pe veci veşmânt.
–––––––––
Vasile COMAN
Ploieşti
12 aprilie, 2018