Să le luăm pe rând. Primul a fost sărbătorirea Zilei Internaționale a Femeii. Guvernarea le-a creat și o minivacanță de 4 zile. În general serbarea unei zile dedicate femeii este o recunoaștere a rolului femeii pentru societate. Fecioara Maria este simbolul Femeii dătătoare de viață. Fecioara Maria e hărăzită să odrăslească frumosul şi dragostea în Creaţia Fiului ei. Eterna iubire este Femeia care te-nalţă cu sufletul pur spre cer, spre universul necuprins al constelaţiilor. Esenţa Mamei e din rădăcina divină ce strânge la sân frumuseţi, adevăr şi lumină. Ziua mamei se sărbătorea încă de pe vremea zeilor din Olimp, în cadrul festival dedicate zeităţilor pe nume Rhea în Grecia Antică. Diferite neamuri și-au creat sărbătorile lor dedicate Femeii, Mamei.
În anul 1977, Adunarea Generală a ONU a proclamat printr-o rezoluție Ziua Națiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor și Pace Internațională. Ziua femeii a fost recunoscută ca sărbătoare internațională în 1977, devenind o tradiție în majoritatea țărilor din Europa și în SUA, fiecare sărbătorind-o așa cum o simte. În Anglia, unde pe 8 Martie au loc marșuri și întruniri în memoria acestor Femei. În Italia, de 8 martie sunt organizate reuniuni despre afirmarea drepturilor femeilor, a siguranței acestora la locul de muncă, a sănătății. În România şi Bulgaria, se păstrează obiceiurile de dinainte de căderea comunismului, când de 8 martie, de Ziua Mamei, copiii făceau cadouri mamelor, bunicilor, învăţătoarelor şi profesoarelor. Până în decembrie 1989 se vorbea de ziua mamei, prilej cu care se organizau spectacole dedicate mamelor. În țările baltice, de 8 martie se pune mai mult accent pe Ziua mamei, sărbătoare marcată prin oferirea de daruri și flori acestora. Orice femeie așteaptă cu nerăbdare ziua femeii, zi în care își dorește să fie răsfățată atât de iubit, soț, cât și de copii, rude și chiar colegi. Este ziua în care femeia este sau ar trebui să fie ridicată pe piedestalul unei regine, să primească flori în semn de respect și mulțumire.
O sărbătoare a femeilor, recunoscută internațional, dar fără a se preciza o zi anume, a fost hotărâtă încă din 1910, de Internaționala Socialistă reunită la Copenhaga ( de fapt propusă de socialistele Clara Zetkin și Roza Luksemburg încă în 1908). Ziua de 8 martie a fost stabilită în 1913. Din acelaşi an, în Rusia, Ziua Femeii era sărbătorită în ultima duminică din februarie conform calendarului pe stil vechi, iar din 1917 această zi a coincis cu 8 martie raportat la calendarul pe stil nou. Tot în 1917, în a opta zi a lunii martie are loc greva femeilor de la Uzina Putilov din Petrograd care cereau încheierea războiului şi înlăturarea Ţarului, marcând practic începuturile Revoluţiei Bolşevice. Din 1921, 8 martie devine sărbătoare oficială în Uniunea Sovietică, în memoria evenimentelor care au precedat Marea Revoluţie din Octombrie, deci este o creaţie a Uniunii Sovietice. În acest an Dodon a făcut din această frumoasă sărbătoare a Femeii o făcătură socialist-comunistă de tipul celor din perioada sovietică. În general, mai de ce se apucă Dodon (fie Ziua Independenței, fie omagierea marelui Ștefan cel Mare ș.a.) se întâmplă tocmai ca în bancul ce urmează. Se știe că în perioada sovietică, în special, brejnevistă se fura. Fiecare se hrănea de la locul de lucru. Muncitorii furau piese de la uzinele la care lucrau. Se vorbește că un muncitor care lucra la o uzina de produse de consum popular fura câte o piesă în fiecare zi pentru a asambla acasă să admitem un tocător de carne, dar în final oricum se primea un automat (aluzia este că majoritatea uzinelor camuflate cu producerea produselor de consum popular erau militare).
Așa și Dodon a făcut din frumoasa Sărbătoare Internațională a Femeii, a Mamei, a Bunicii, o făcătură sovietică rusească ideologizată până la refuz. Și chipul femeii comuniste (v. fig.) numai a mamă, bunică nu seamănă. Orice manifestare de-a lui Dodon, orice idee (chiar dacă ar avea intenții bune, dar de acestea pur și simplu nu se regăsesc în tărtăcuța kremlinezului) se termină în mod similar bancului de mai sus.
În Republica Moldova la televiziunile lui Dodon această frumoasă sărbătoare a Femeii, a mamei (în multe țări) a fost compromisă prin emisiuni din perioada sovietică vădit violente. Doar la știrile de la orele 21.00 la postul de televiziune al lui Dodon NTV timp de 15 minute au fost prezentate secvențe de participare a femeilor în luptele de pe front în „marele război pentru apărarea patriei”(și niciun cuvânt despre femeile care în spatele frontului asigurau cu de toate acest front. Nici treaba bărbaților nu e să ucidă, cu atât mai mult a femeilor, care trebuie să dea viață nu s-o ia. Iar televiziunile lui Dodon proslăveau faptul că pe front s-au aflat peste 800000! de femei. Chiar și femeia adusă de Dodon la tribună la una din manifestări nu a fost o mamă cu mulți copii care ar fi meritat, fiind sărbătoarea ei, ci o bătrână de 90 de ani (toată stima pentru vârsta înaintată (mama a trăit cu 30 de ani mai puțin fiind roabă în sistemul colhoznic sovietic iobăgist)) care ne-a informat cum a ajuns de la Moscova până la Berlin (soldații de rând din tranșee din prima linie nu aveau nicio șansă să parcurgă un astfel de drum), cum a eliberat Chișinăul ș.a. isprăvi. Acestea ar trebui să fie destăinuirile unei mame în ajunul acestei frumoase sărbători? Niciun cuvânt nu a spus despre femeile care au făcut tot posibilul să-și salveze copiii în timpul cumplitei foamete organizate. Nu s-a spus niciun cuvânt despre femeile care după război în multe cazuri au ridicat economia urss, mulți bărbații fiind fie căzuți pe front, fie duși în Gulag.
Nu s-a spus niciun cuvânt despre țăranca româncă basarabeancă, căreia trebuie să-i fie înălțat un monument pentru salvarea acestei așchii de popor român de la asimilarea completă. Era bine cunoscut planul ștabilor de la Kremlin de a nu repeta greșelile predecesorilor lor din imperiul țarist care, în pofida unui proces de deznaționalizare acerb, nu au reușit să asimileze această gubernie Basarabia așa cum au procedat cu peste 100 de popoare mici care au dispărut. Nu au dispărut fizic ci au fost asimilate, fiind transformate în acel conglomerat numit cu mândrie de Putin „rossiane”). Primul val de venetici au fost aduși îndată după „eliberarea” Basarabiei de sub „jugul româno-fascist”. Aceștia erau destinați în mare parte pentru completarea organelor administrației sovietice și de menținere a ordinii sovietice. În perioada formării acestor noi structuri administrative nici o basarabeancă chiar cu studii superioare nu avea nicio șansă de a fi angajată măcar într-o funcție de secretar, toate aceste locuri calde fiind rezervate Mariei Ivanovna, sosită de pe front sau din spatele lui.
După completarea până la refuz a acestui segment (se știa că în urss exista o armată de 18 mln de funcționari! O astfel de armată este pasibilă să distrugă orice stat cât de puternic nu ar fi, cu atât mai mult urss-ul care era un megaimperiu pe picioare de lut) a demarat al doilea val – completarea segmentului de educație – școli, instituții de învățământ superior și procesul de colectivizare forțată prin aducerea masivă a specialiștilor din întreaga urss. Când și acest segment fusese completat, iar succese mari în planul de asimilare a românilor basarabeni (reducerea proporției lor în totalul populației) nu au fost atinse (procentul băștinașilor rămânând mai sus de 60%) ștabii de la Kremlin și Chișinău au plănuit un nou val de venetici. Au pornit așa numitul plan grandios de industrializare a RSSM. De altfel un proces extrem de necesar pentru Republica complet agrară de atunci dar nu așa cum au făcut-o ștabii comuniști atunci. Au construit zeci de uzine constructoare de mașini, de aparate de uz casnic, de produse electronice (majoritatea însă supuse complexului militar care activau aproape în exclusivitate pentru el!). Au adus mii de specialiști, mulți dintre care, într-adevăr, nu existau în Basarabia agrară. Însă au adus sute de mii de așa numiți „specialiști” (s-a ajuns până la aducerea paznicilor, salahorilor, măturătorilor de stradă ș.a.) cărora li se acordau gratis apartamente (băștinașii, neinvitații stăteau câte 20-25 de ani în rând pentru a primi un apartament de stat. Aceeași perspectivă aveam și eu, tânăr specialist trimis la Uzina de Tractoare după absolvirea Institutului), diverse favoruri, facilități, unora mașini la scară, locuri de odihnă la sanatorii făcute practic pentru ei (o țărancă nici nu visa, nici nu știa de existența unor astfel de favoruri asigurate de stat (adică plătite din buzunarul tuturora!)). Miile de muncitori necesari acestor uzine erau aduși în fiecare dimineață din satele din împrejurimi. Era foarte comod pentru oligarhia partinică. Acestora nu trebuia să le dai apartamente (rămâneau mai multe veneticilor), grădinițe (era o mare problemă ca mamele să obțină un loc la grădiniță, cu atât mai mult dacă se dorea una română!), facilități la plata serviciilor comunale, a foilor de odihnă la sanatorii și curort ș.m.a. Astfel, în perioada 1955-1990 (perioadă în care a fost realizată această industrializare) au fost aduse sute de mii de venetici, alții peste 500000 de basarabeni fiind duși „de bună voie” prin minele de la Donbas până la Polul Polar, la desțelenirea țelinei din Kazahstan, momiți prin diferite minciuni să plece. Exista chiar un plan republican de trimitere a lucrătorilor din rssm în Ucraina, Rusia, Kazahstan, Uzbekistan (se cereau femei pentru cultivarea bumbacului și a tutunului). Și în rssm la cultivarea tutunului, extrem de dăunătoare sănătății participau în special femeile și copiii. Fumătorilor le-aș dori o singură noapte să lucreze la împachetarea (balotarea) semiautomată a frunzelor uscate de tutun care, pentru a nu se fărâmița, erau aburite, apoi presate în presă, astfel aerul fiind îmbibat până la refuz cu produse de la aburirea tutunului, colb, particule mici de tutun. Știu din propria experiență. Fiind student am înlocuit-o pe mama o singură noapte (aceasta ar fi putut fi cauza plecării prea devreme dintre noi la vârsta de doar 60 de ani, tatăl – la 50 de ani).
Și după toate aceste nevoi – război, foamete organizată, patru valuri de deportări, colonizare masivă cu venetici componența populației nu s-a schimbat în favoarea veneticilor, ba dimpotrivă. Și toată această vină kremlinul prin purtătorul său de cuvânt kremlinezul Dodon ar trebui s-o pună pe umerii bietei, chinuitei țărance românce basarabeance. Ea a făcut ca această balanță să nu încline în favoarea veneticilor. Mamele, bunicile noastre au născut în mediu câte 5-6 copiii, unele mame eroine și 12 copii (la noi în sat erau vreo 3 de astfel de familii!). Rusoaicele oploșite prin orașe, unde viața era mult mai ușoară, au născut câte 1-2 copii. Iată de ce Țăranca româncă basarabeană merită pe deplin să i se înalțe un monument.
Este regretul kremlinezului Dodon și a stăpânilor săi că nu s-a ajuns la o balanță pozitivă pentru venetici privind procentajul lor în raport cu cel al românilor băștinași. Să fi fost realizat acest plan draconic sovietic astăzi lui Dodon iar fi fost mult mai ușor (chiar și așa, românii basarabeni reprezentând peste 80% din populație, Dodon se simte relativ bine (mai bine decât majoritatea concurenților electorali) datorită cozilor de topor (se vorbește că în Basarabia mama cozilor de topor e veșnic gravidă) și multor români (moldoveni) rătăciți, debusolați.
Un alt eveniment major a fost întrunirea a peste o sută de primari din Basarabia semnatari ai Declarației de Unire cu România cu primari din România care au constituit Liga Aleșilor Locali Unioniști, au semnat o Declarație de Unire, au făcut un Apel către parlamentele Republicii Moldova si României să emită o Declarație comună privind REÎNTREGIREA ȚĂRII, singura cale de integrare europeană și euroatlantică pentru Republica Moldova. Primarul Mihai Chirică a fost ales preşedinte, iar vicepreşedinte – primarul localităţii Cimişlia (primul oraș semnatar al Declarației de Unire cu România!).
Mult așteptata semnare a Declarației de Unire cu România a s. Sadova, baștina așa numitului „președinte al întregului popor I. Dodon”, a avut loc. Pe 10 martie la o adunare generală a locuitorilor s. Sadova într-o sală neîncăpătoare pentru toți doritorii după discuții aprinse cu câțiva valeți locali de-ai lui Dodon a fost semnată Declarația de Unire cu România. Dacă băștinașii nu te susțin înseamnă că e ceva putred la mijloc. Deci, daca acest kremlinez Dodon nu este susținut de consătenii săi ce fel de „președinte al întregului popor mai este”.
Deci, mitul de susținere de „întreg poporul”, cu care manipulează kremlinezul Dodon, cozile de topor și mulți alogeni, este unul fals. S-a demonstrat o data în plus ca „regele e gol”. Știind ca Dodon prin resursele administrative pe care le folosește in scop personal va încerca sa minciunească poporul că declarația este falsă, semnăturile sunt false, primarul satului Vladimir Susarenco a semnat Declarația după ce a fost semnata de peste 500 de consăteni, inclusiv consilieri, ex-primarul poetesa Eugenia Bulat (o doamna demna de baștina sa și Sadova demna de ea!), și de mai multe zeci de consăteni din Diaspora.
Din mai multe discursuri ale sadovenilor l-am ales pe al Dnei Iadviga Dohot (fostă profesoară în școala natală). „Probabil sunt cea mai în vârstă nu numai printre femei ci și printre bărbați. Mă mândresc cu consătenii mei din Sadova. Nu sunt născută în Sadova dar sunt sadoveancă de foarte muți ani. Va spun drept, stau și nu mă pricep ce-i cu lumea asta de azi…Mă uit la tine Petrea, erau un băiat frumos, exemplar, băiat de gospodar. De ce te-ai dat cu trădătorii de neam? Doar Unirea cu România ne mai poate salva!”. Bravo Doamnă profesoară!
Bravo Domnule Primar! Toată stima pentru lecția de patriotism și de unionism pragmatic, pentru excelentul discurs și monitorizarea echilibrată a adunării (un om cu picioarele pe pământ, un primar care merită să fie inclus în lista comună a candidaților în parlament pe una din cele 50 de circumscripții), pentru exemplul dat și altor localități.
Bravo Doamna Eugenia Bulat (ex primar al acestei frumoase localități) care a avut un discurs unionist excelent (v. video) și care a dat citirii prima Declarație de Unire între satele Sadova, Călărași, RSSM (pe atunci) cu s. Sadova, de lângă Suceava, Romania, pe 15 august 1990 (pe atunci era primar al s. Sadova!).
De menționat și frumoșii copii sadoveni care au intonat mai multe cântece patriotice, printre care frumosul Cântec de Unire scris de reputatul profesor, scriitor, formator de destine Aurelian Silvestru. Înscrierea video plasată pe internet reprezintă un adevărat tablou a ceea ce se întâmplă în satele noastre: divizarea societății rurale în proromâni și proruși, în proEst și proEuropa. Este important de menționat că curentul prounionist este mai puternic (s-a văzut și pe exemplul acestei străvechi localități de răzeși) și este în continuă creștere.
As finaliza acest articol cu cuvintele primarului de Iasi Dl Mihai Chirica spuse la întrunirea recentă de la Iași a Aleșilor Unioniști de pe ambele maluri ale Prutului. „Nu de Dodon ne facem griji, ci de faptul că sunt mulţi Dodoni printre noi“. Din păcate așa e: foarte mulți dodoni mai avem printre noi.
Este de datoria intelectualilor ca numărul acestor dodoni să se micșoreze. Mulți dintre ei sunt manipulați, dezorientați de televiziunile lui Dodon. „Iartă-i doamne ca nu știu ce fac”. Ei trebuie luminați.
Să ne ajute Dumnezeu!
——————————-
Valeriu DULGHERU
Chișinău, 11 martie 2018