Valeriu DULGHERU: Marea Adunare Centenară a reușit! Ce mai departe?

Cât de bine și frumos e, cât de dulce fericire,

Ca să locuiască frații în de-a pururi unire!”

  (Psaltirea în versuri. Psalmul 132)

Vasile Militaru

 

Într-adevăr, Marea Adunare Centenară s-a încununat cu succes. A fost cea mai mare manifestare unionistă de la 1991 încoace. Și Dumnezeu a fost cu Unioniștii!!! După mai multe zile de viscole și ninsori ne-a adus o zi de primăvară cu multă căldură la direct și la figurat. Piața Marii Adunări Naționale a fost plină. Și Parcul Catedralei. Chișinăul a devenit pentru aceasta zi o Mecă a Unioniștilor de pe întreg continentul european. Peste o sută de mii de unioniști au venit din toate colturile Basarabiei, din Romania (București, Bistrița Năsăud, Timișoara, Oradea, Cluj, Brașov, Iași, Suceava, Brăila, Galați s.a.), din Diasporă (Parma, Milano, Paris s.a.). Până la începerea Adunării participanții au fost delectați cu frumoase cântece patriotice interpretate de inegalabilii haiduci de la Căpriana în frunte cu Tudor Ungureanu, aflați pe baricadele Mișcării de Eliberare Națională de peste 30 de ani.

 La orele 12.00 Marea Adunare Centenară a început cu intonarea imnurilor de stat ale Republicii Moldova și României. Moderatorul Adunării a fost maestrul Sandu Grecu. Piața se transformase într-o mare de tricoloruri, pe care erau scrise denumirile celor peste 130 de comune și orașe care au semnat Declarații de Unire cu România, pancarte cu denumiri ale localităților Basarabiei și organizațiilor participante, inclusiv a Universității Tehnice a Moldovei. Steaguri cu însemnele partidelor unioniste (PUN, PL, PNL, PLR) (prezenți au fost și reprezentanți ai PAS-ului dar fără însemne). La tribună, rând pe rând, s-au urcat cei care au avut ce spune: minunații tineri care au organizat aceasta Mare Adunare Centenară; primari semnatari ai Declarațiilor de Unire ș.m.a. „Sunt mândru că ne-au urmat multe localități din nordul Republicii. Suntem mulți. Cine spun e că Nordul nu vrea Unire. Nu e adevărat. Noi dorim mâine să fim în România Mare” a declarat de la înalta tribună primarul c. Parcova, Edineț, cel care a spart gheata Declarațiilor de Unire fiind primul semnatar al Declarației. „Mă bucur că printre cele peste o sută drapele ale localităților semnatare ale Declarației de Unire se află și drapelul cu numele de Sadova care simbolizează Unirea. Mă bucur de sătenii mei care mi-au dat curaj. Au fost 100, apoi 200… astăzi sunt peste 600 care-și doresc Unirea. Cum să nu dorești Re-Unirea atunci când copiii noștri se bucură de burse în România, când grădinița de copii a fost reparată pe bani alocați de guvernul României (in total au fost reparate, renovate și construite 1159 de obiective de menire socială – n.n.). Împreună vom face Unirea. Așa să ne ajute Dumnezeu!” a declarat de la tribună primarul semnatar al s. Sadova, baștina kremlinezului Dodon. „Sunt de acolo unde l-am primit pe nepreședintele nostru Dodon. Astăzi, deși nu este război ne aflăm într-o situație dificilă. De 25 de ani căutăm tot felul de soluții la problema care nu are soluție (statalitatea RM). Singura soluție este Unirea cu România. Basarabia s-a ridicat în picioare. Satele și orașele cer Unirea. Românii basarabeni s-au trezit. Declarațiile semnate de mine și de alți primari reprezintă o nouă Mișcare de Eliberare Națională. Viitorul românilor basarabeni este fie în România, fie deloc. Mă adresez liderilor politici de la București: Basarabia vrea Unirea! Timpul vorbelor și a politicianismului a trecut. Doamne ajută și să ne trăiască România Mare!” a declarat primarul semnatar al s. Bacioi, Chișinău, care l-a înfruntat pe pseudopreședintele Dodon în timpul vizitei sale la Băcioi. „Aș vrea ca in inimile noastre s-și aibă locul căldura de astăzi. A venit timpul să ne gândim la prezent și viitor. Aș vrea să vă zic că România și Basarabia pot exista doar împreună, ca un tot întreg. Vin de pe malul Prutului de la baștina lui Petru și Ion Aldea Teodorovici. Să-i salutăm că ei din ceruri ne văd și se bucură pentru noi. Am crescut pe malul Prutului și să știți că dacă Prutul ar putea vorbi ne-ar spune că nu dorește să fie hotar între frați. Pentru viitorul nostru al copiilor noștri, Unire frați români!” a declarat primarul s. Sârma, Leova, Silvia Căpățână. „Profundă recunoștință acestor tineri care au știut să ne unească. Care au trecut peste mofturile liderilor noștri politici. Care știu să spună că Basarabia vrea să se unească cu Țara Mamă. Este o rușine că în parlamentul de la Chișinău nu s-a putut organiza o Adunare solemnă dedicată Centenarului. Indiferent dacă doresc parlamentele de la Chișinău și București vrerea poporului român se va întâmpla. Noi ne dorim Re-Unirea. Să trecem peste lucrurile care ne despart, să atingem acest frumos ideal!” a declarat dna Maria Ciobanu, deputat PLDM, înflăcărată patrioată a Neamului. „Salut Națiune!!! Dumnezeu a dat oamenilor capacitatea de a distinge binele de rău. Binele pentru Republica Moldova este Unirea cu România!” a mărturisit dna Galina Ceban, primar al s. Chircăiești, Căușeni, o mare româncă. Deosebit de emoționat a fost mesajul rusului de etnie Victor Grebenșcicov expus parțial în limba rusă și adresat, în special, alogenilor. Șirul frumoaselor discursuri ținute de frumoșii cuvântători invitați la tribuna ar putea continua, mă opresc însă aici. Li s-a acordat cuvânt și unor lideri politici. Deosebit de emoționant, dar și pragmatic a fost discursul ex-președintelui României dl Traian Băsescu. „Pledăm pentru revenirea definitivă a populaţiei dintre Prut şi Nistru la trupul Țării Mamă România… Solicităm la şedinţa solemnă din 27 martie 2018 ca Parlamentul de la Bucureşti să adopte o decizie prin care să se implice pentru reîntregirea naţională prin mijloace paşnice şi în limitele Constituţiei României… Unii spun: e greu! Nu le e ruşine? Dar acum 100 de ani românilor le-a fost mai uşor să facă Unirea? Nu, le-a fost mai greu şi au făcut-o. Avem obligaţia ca astăzi s-o facem şi noi, şi vă spun pentru ce: în primul rând, suntem singura ţară care mai acceptă să trăiască după voinţa lui Stalin şi Hitler. Balticii au fost băgaţi prin pactul ticălos, Ribbentrop-Molotov, în Uniunea Sovietică. Astăzi, sunt în NATO şi în Uniunea Europeană”.Este o chestiune de demnitate națională reîntregirea ţării. Moldova este parte a României. Așa cum locuitorii din Berlin au dat jos Zidul de la Berlin, așa și noi trebuie să dăm jos zidul de la Prut. A venit timpul să trecem Prutul liber, fără vamă şi fără grăniceri… Cerem unirea nu pentru salarii, pensii şi instituţii… Unirea este idealul nostru, este icoana neamului românesc”, a declarat vice-președintele PL Dorin Chirtoacă. Ieșirea lui D. Chirtoacă la tribună ca reprezentant al PL este poate un semn că în sfârșit președintele PL M. Ghimpu î-i permite să reprezinte Partidul. Târziu, mult prea târziu, dar totuși…

În final participanţii la Marea Adunare Centenară miting au adoptat în unanimitate o rezoluţie dată citirii de unul dintre organizatori, Vlad Bileţchi: „Cerem celor două parlamente să primească delegaţii ale Marii Adunări Centenare, iar la şedinţa solemnă din 27 martie 2018, Parlamentul de la Bucureşti să adopte o decizie prin care să se implice reîntregirea naţională prin mijloace paşnice ale democraţiei parlamentare şi în limitele Constituţiei României, în conformitate cu normele dreptului internaţional şi ale Actului Final de la Helsinki’, se arată textul proclamaţiei”.

Am retrăit clipe de fericire, de înaltă liniște sufletească, stare necunoscută kremlinezilor, slugilor și cozilor de topor. „Sunt mândră! Am văzut astăzi zeci de mii de oameni cu demnitate națională și o singură dorință – UNIREA!!!!” scria cineva pe rețelele de socializare. Tineri și mai puțin tineri, persoane de vârsta a treia, persoane cu dificultăți locomotorii au savurat din plin acele frumoase clipe. Impresionanți sunt bătrâna din fotografie care flutura falnicul tricolor al Neamului (o adevărată Jana D’Arc!), bătrânul cu cușmă de dac. În ochii lor (dar și a multora!) se citește marele regret că timp de peste 30 de ani am tot rătăcit prin junglă, nerealizând cel mai important lucru – Reunirea cu Țara a acestei așchii de popor român, surghiunită în Siberia rece de peste 78 de ani. În toată această perioadă am încercat să construim un stat, uitând de faptul că așa cum spune maestrul Dabija unei cozi de șopârlă nu poate să-i crească trup. Chiar și cei mai mari stataliști de odinioară au înțeles acest lucru și consideră Re-unirea unica șansă de supraviețuire a românilor basarabeni. Așa numiții stataliști de astăzi (gen Dodon) sunt doar niște cozi de topor, scule ale lui Putin și nu au nimic comun cu construirea unui stat prosper Republica Moldova. Despre adevăratele lor intenții vorbește și faptul că acești pseudostataliști de astăzi erau antistataliști și luptau împotriva statului Republica Moldova alături de bandiții transnistreni în a. 1992.

Marea speranță a noastră e în tânăra generație care nu mai vrea să trăiască pe vechi. Organizarea atât de bună a acestei Mari Adunări vorbește de maturitatea tinerilor Vlad Bilețchi (ODIP), Ion Leașcenco (BUN), Anatol Ursu (Tinerii Moldovei), George Simion (Alianța 2012). Se formează o nouă generație de politicieni unioniști, în general, o nouă generație de unioniști. De cât patriotism a dat dovadă tânăra mamă cu doi copii minori din fotografie. De ce exemplu concludent mai au nevoie unii tineri români basarabeni care în acel timp se aflau prin baruri sau în fața televizoarelor. Dar frumoasele fetițe cu câtă seriozitate și-au asumat sfânta misiune de a promova unionismul.

Deranjat peste măsură de amploarea Marii Adunări Centenare kremlinezul Dodon așa numitul președinte economist Dodon vorbește despre 10-15 mii (nici a socoti nu l-au învățat la școală, la cele 3 universități absolvite și un doctorat în economie!). „În loc de „Marea Adunare” a fost organizat un banal protest minoritar (protestele lui cu 1-2 mii de participanți sunt majoritare!), cu lăutari și discursuri ofilite (dar tocmai de aceasta data au avut loc cele mai multe discursuri ale tinerilor, ale primarilor semnatari)… În viitorul parlament nu vor fi unioniști. Unionismul va fi declarat în afara legii (iar unioniștii lichidați – n.n.)” scrie pe rețelele de socializare talimbul Dodon. Sunt vorbele unui impotent sub toate aspectele, ale unei cozi de topor. Este foarte binevenită propunerea Sfatului Țării 2 de a lichida funcția de președinte, pe care Dodon o folosește după bunul său plac (și a stăpânului de la Kremlin !).

În final putem spune cu certitudine: Marea Adunare Centenară a reușit. Orice ar trăncăni kremlinezul Dodon și cu valeții săi. Și totuși, ce facem mai departe? Ce ar trebui de făcut ca acest frumos vis de Re-unire să se transforme în realitate? Să nu mai călcăm încă o dată pe aceeași greblă. Am mai avut Marea Adunare Națională de la 31 august 1989 care ne-a adus Limba și Alfabetul. Această Mare Adunare Națională trebuie să ne aducă Re-Unirea.

Dar pentru aceasta trebui de muncit. În primul rând, intelectualii trebuie să fie în permanență alături de acești bravi tineri. Fiecare dintre noi să ne ducem prin satele de baștină și să aducem bunilor însă prea credulilor noștri consăteni adevărul despre Unire, despre România. Să se insiste pe toate căile la formarea unei liste comune a candidaților unioniști pe cele 51 de circumscripții (majoritatea dintre cei peste 130 de primari semnatari merită cu prisosință de a fi incluși în această listă. Să nu admitem ca nici într-o circumscripție să nu se admită lupta fratricidă între unioniști.

Partidele unioniste trebuie să fie susținute în bătălia pentru celelalte 50 de locuri în parlament. Aici ei trebuie să aibă întreaga susținere a mișcării unioniste, a întregii societăți civile, dar pentru a ceasta ei trebuie să demonstreze că doresc și ei acest lucru: să se unească într-un singur pol. Doar astfel avem șanse de a-l pune cu botul pe labe pe kremlinezul Dodon și valeții săi. Doar așa sunt șanse ca în toamnă acest partid prorus psrm să fie aruncat la groapa de gunoi politic.

Să susținem (și să ne implicăm activ) frumoasele inițiative ale tinerilor de a organiza în perioada 1-15 aprilie un adevărat plebiscit pentru a demonstra acestui kremlinez Dodon că nu suntem minoritari. Să susținem toate acțiunile binegândite ale tinerilor, care au demonstrat că știu ce fac.

Speram mult ca Unirea pornita de jos de cele peste 130 de autorități locale și apr. 1000 de organizații, susținută masiv (indiferent de culoarea politică a primarilor semnatari!) de întreaga mișcare unionistă se va realiza.

Credem în Unirea pragmatică.

Dumnezeu să ne ajute!!!

————————————

Valeriu DULGHERU

Chișinău

27 martie 2018

Lasă un răspuns