Hongi, respiraţia vieţii
Frunte lipită de frunte
nas apăsat pe nas.
Respir respiraţia ta,
respiri respiraţia mea
într-un moment unic
de apropiere, atingere,
înţelepciune şi iluminare
dăruit de zei.
Hongi e felul în care
maorii îşi dau bineţe,
preamărind cu umilintă
egalitatea noastră ca fiinţe
şi recunostinţa
faţă de darul divin,
respiraţia vieţii,
cu care începem
şi ne continuam
călătoria.
Galben balsam de vindecare
Am adus cu mine, la capătul lumii,
hora și sârba românească
să-și reverse neasemuirea
în vegetatia mănoasă,
sub cupola Sudului.
Când mi-e dor de copilărie,
tinerețe ori albastru
dansez cu pescărușii,
ierburile sărate, dezrădăcinate
ale trecutului și-ale oceanului.
dansez în nestire, până la epuizare,
galben balsam de vindecare.
Valurile, suratele
intră-n ritmul tarafului
din sufletul meu
şi dansăm împreună,
cu brațele încununate pe umeri
ca flacăii și fecioarele,
până bucuria înflorește
explozie roșie de pohutukaua
şi descifram înțelesul
câmpului țesut cu ierburi și flori
şi-al culorilor dansând de veacuri
în covoarele și costumele neamului.
Oglinda
Oglinda din perete arată
că vârsta sufletului
mi-e neschimbată.
Pasărea Paradisului
atinge Luna cu versul,
culorile dau în pârg
şi hrănesc Universul.
Haloul inimii
topeşte sloiul disperării.
Iubirea, efect domino,
aprinde făclia iertării.
Binecuvântarea curge
ca uleiul, felină.
Mă doare Soarele
de-atâta lumină.
Încotro vă-ndreptaţi?
Timpul, arbore mirific,
desfrunzeşte secundele şi orele zilei,
elegant ca dansul gheişelor.
Clorofila, fântână arteziană,
sărută fruntea soarelui
cu peceţile verzi ale-nceputului.
Încotro mergeţi, codri seculari?
Să ne-nchinăm sfârşitului
care ne naşte continuu
în ritm de tamburină
bătut de aripi de vânt, albine, păsări
şi copite de-animale pribege.
Încotro vă-ndreptaţi, prunci ai lumii?
Spre misterul vieţii,
să ne legănăm în scrânciobul iubirii,
să urcăm scări cu trepte de cenuşă,
oblojindu-ne, zâmbind, dezamăgirea
şi, purtând în dinţii încleştaţi victoria
ca pe-o capă ori stindard sfâşiat,
să ne rostogolim pe sferele
experienţelor omeneşti
până la capătul jocului.
Povestea fiecărui element
Dălţi văzute şi nevăzute
modifică continuu forma
mineralelor, gândurilor, faptelor.
Esenţa, aluat divin,
respiră luminile şi umbrele creaţiei.
Dălţi măiestre, uşoare,
ca inspiraţia, iubirea, speranţa.
Dălţi grele, ca blestemul, durerea,
cătuşe ale curajului, vindecării,
evoluţiei şi misterului.
Urmele pe trupuri, rănile din suflet,
litere cu fier înroşit, peceţi ale stelelor,
povestea fiecărui element.
Istoria mea, albie dantelată de râu,
Istoria ta, munte înflorit de vulcan.
Câţi sculptori stângaci, ori cu har
au lucrat împreună
piatra, lemnul, metalul,
aripa de vis, petalele sentimentelor
să creeze exponatele
din expoziţia schimbătoare a Universului?
Câţi dintre ei s-au îndrăgostit aievea
de creaţiile lor, trăind clipa sublimă
a împlinirii şi nemuririi?
——————————
Valentina TECLICI
Napier, Noua Zeelandă
20 ianuarie 2021