Motto: ,,Dumnezeu a zugrăvit Voronețul cu albastrul care i-a prisosit la zugrăvirea cerului.” Val Răzeşu
Să creadă domnia voastră, părinte Dumitru Ichim, că are în mine un cititor care are mereu orgoliul şi umilința de a încerca să despice omenescul în şapte, încercând să-i afle misterele capitale. Nu doar pentru a-mi arma carabina sufletului cu un tainic gând frumos. Deşi, Ion Caraion afirma că ,,Dincolo de poezie nu există nimic”.
Eu afirm că după orice există un ,,dincolo”. Până şi cei mai înfocați savanți materialişti sunt nevoiți să accepte, că intuind mai mult decât ştiind (fără a o putea dovedi incontestabil prin experimente în laborator), lumea cuantică, în fața celei subcuantice sunt mai mult decât neputincioşi. Pentru că este doar o ipoteză teoretic atinsă. Dar în Infinit trebuie în mod necesar să existe la nesfârşit un ,,mai departe”, un ,,Dincolo”, dovedit fiind că orice nouă descoperire ne îndepărtează şi mai mult de țintă, prin aceea că prin ea creşte direct proporțional şi câmpul cunoaşterii.
Întreaga dvs. operă nu face altceva decât să deschidă şi mai mult porțile şi să adâncească şi mai mult tainele, cu lumina de netăgăduit încifrată cu migală în fiecare cuvânt. Dacă vreți, este ca o gară surprinzător de aproape de tot mai departe. Dincolo de har şi meşteşugul poetic, de teologie şi dogmele sale, dar ce aparent pare că persuasiv le înglobează, omul este îndumnezeit în substanța sa intimă ,,bob logodit luminii”, prin accentuarea patetică a apartenenței nemijlocite la LUMINĂ. Lumină care, prin întruparea în Cuvânt şi înălțarea pe cruce picură ,,lacrima” paradoxală care ne ,,cântă” pe noi ,,poeme de argilă”. Din care, pentru a reînchide cercul, trebuie să ne zidim contemplatori activi, ,,din ochi de înger”, privirea care să pătrundă până acolo unde lumina uită de sine şi devine ,,iubind, Iubire”. Pentru că albastrul cerului nu este o culoare, este liniştea dinaintea facerii lumii, adică Iubire în stare pură.
Acest sonet, dincolo de exprimarea magistrală a antitezei dintre Bine şi Rău, şi aş putea vorbi aici fără reținere despre ,,stilul ichimian” inconfundabil şi inimitabil, este una dintre cele mai frumoase parabole despre ,,Precum în cer, aşa și pe pământ”, sau, dacă doriți, despre cum tâşneşte din clipă spre veşnicie pământul spre cer. Sau, despre cum cerul îmbrățişează pământul din Voronețul fiecăruia din noi.
Mulțumiri şi plecăciune, părinte Dumitru Ichim!
21 septembrie 2017
VAL RĂZEŞU
PSALMUL ALBASTRULUI DE VORONEȚ
de Dumitru Ichim
La cobră cânți din fluier, dar nu îi schimbi năravul
De-a fierbe iadu-n gușă, foc clocotind veninul,
Că mă întreabă veacul, la Voroneț zugravul,
Din care ochi de înger, Eden, fură seninul?
Tu n-ai să știi că-n slovă, boieluri din otravă
Le-am mestecat, aleaso, ca să rămâi Iubirii
Bob logodit luminii, nepângărit de pleavă,
Cum dragostea și moartea port chipul răstignirii.
Nici astăzi nu-i zvântată cerneala viperină!
La fel de pură-i slova, cu tine-n clorofilă.
Poate așa Iubirea din plinul de lumină
Și-a frământat cu lacrimi poemul de argilă.
Psalm lung al suferinței, turcoază-n spus, zidire,
Numai când țipi cu iadul, poți fi, iubind, Iubire!