Dragi prieteni ai Cuvântului!
Poetul Gheorghe Stratan, unul dintre fondatorii Uniunii Scriitorilor Europeni de Limbă Română (USELR), a inițiat și desfășoară în perioada 29 noiembrie -1 Decembrie curent, proiectul personal – Concursul de poezie „Dor de Țară”, cu prilejul Zilei Naționale a României. În calitate de premii, sunt oferite două bilete la Concertul de caritate IN MEMORIAM poetul național Adrian Păunescu, preconizat pentru duminică, 3 decembrie, ora 16:00, la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” din Chișinău. Evenimentul a devenit o tradiție și este organizat de fotbalistul Radu Gînsari, pasionat de creația păunesciană. La ediția curentă, fondurile sunt colectate pentru ajutorarea unei familii nevoiașe din raionul Călărași. Unul dintre partenerii este USELR. Vă invităm așadar, să publicați inspirate poezii patriotice pe pagina acestui eveniment, pentru a beneficia de oportunitatea savurării unui spectacol muzical de zile mari, cu participarea artiștilor îndrăgiți, cum ar fi: Valentin Boghean, Viorel Burlacu, Nicolae Jelescu, Patric Hanganu.
Vineri, 1 Decembrie. vor fi anunțate numele învingătorilor, care își vor putea ridica premiile înainte de concert.
Sentimentul iubirii de Țară ne reunește în visul Reîntregirii României Mari!
Basarabia e România!
Cu aleasă prețuire pentru condeieri,
Diana Ciugureanu-Zlatan,
președinta-fondatoare a Uniunii Scriitorilor de Limbă Română, Chișinău, 29 decembrie 2017.