MOTTO:
E timp la golful vechi să vii:
Tăcerea verbele sunt coapte.
Pe dunga zării arămii
Au fâlfâit fluturi de noapte
………………………………………..
Și n-ai să-ți amintești nimic
Decât cum cântă pentru tine
Înzorzonate pe tălpic,
Inimi de scoică în ciorchine.
(Leonid Dimov)
Leonid Dimov: (n. 11 ianuarie 1926, Ismail, Basarabia – d. 5 decembrie 1987, București) a fost poet și traducător român, unul dintre precursorii postmodernismului românesc, membru marcant al grupului onirist. A fost redactor al revistei România literară. În 1959 îl cunoaște pe Dumitru Țepeneag, alături de care va teoretiza onirismul estetic. Grupul oniric îi va include pe Emil Brumaru, Sorin Titel, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Iulian Neacșu, Florin Gabrea, Vintilă Ivănceanu. În 1971, după Tezele din iulie, presiunea cenzurii se resimte acut și grupul se destramă, unii dintre membri plecând în exil (Țepeneag, Gabrea, Ivănceanu), alții retrăgându-se din zona vizibilă a lumii culturale (Dimov, Mazilescu, Turcea, Titel). Relația apropiată a lui Dimov cu Țepeneag și apartenența la Grupul oniric l-a adus pe poet în atenția Securității, care l-a urmărit ani de-a rândul, după cum o dovedesc documentele din arhiva CNSAS. Dimov a murit în urma unui stop cardiac, la vârsta de 61 ani; este înmormântat la Cimitirul Șerban-Vodă (Bellu). (Sursa: internet)
TOAMNĂ VIOLETĂ
Refrene din cântări de altădată
revin din nou în parcul regăsit,
decorul toamnei pare adormit
lângă o margine de timp uitată.
Fanfara se aude mai aproape,
m-așez pe bancă și ascult tăcut
un vals care ajunge din trecut
pe lacrima ivită între pleoape.
Privesc în zare dalba-ți siluetă
plutind inert pe umbra unui vis,
venit cu valsul care-a fost rescris
pe-o pagină de toamnă violetă.
Se lasă liniștea în parc deodată,
soldații gărzii urcă pe crenel,
rămasă-afară noaptea sub drapel
o amintire plânge-ngenunchiată.
Tatiana Doina Popovici: Corneliu Neagu surprinde încă odată scriind o poezie în patru catrene cu rima îmbrățișată (până de curând a predominat rima încrucișată și chiar rima împerecheată). Măsura de 11/12 silabe și ritmul iambic conferă versurilor un ritm care este susținut de „fanfara ce se aude mai aproape”.
Citind atent poezia, vom găsi trăsături ale simbolismului: culori (dalbă, violet), armonii sonore (fanfara), dar și trăsături ale romantismului: factorul emoțional, al imaginației cu tendința de evadare spre vis.
În prima strofă, Eul liric regăsește parcul în decorul toamnei. Comparația „decorul toamnei pare adormit/ lângă o margine de timp uitată” îl predispune la visare. Aflat pe bancă, ascultă fanfara care cântă „un vals […] din trecut” care ajunge „pe lacrima ivită între pleoape” (strofa a doua).
În strofa a treia, sub impresia acordurilor fanfarei, „Privesc în zare dalba-ti siluetă”. Imaginea iubitei (plecată în neant) se arată „plutind inert pe umbra unui vis”. Evadarea spre vis îi amintește „valsul care-a fost rescris/ pe-o pagina de toamnă violetă”.
În strofa a patra, „se lasă liniștea” în timp ce „soldații gărzii urcă pe crenel”. Doar „o amintire (rămasă-afară) plânge-ngenuncheată”. Aceasta ultimă personificare subliniază tonul nostalgic al întregului discurs liric.
Din punct de vedere al realizării artistice, autorul folosește metafore: „parcul regăsit”, „margine de timp”, „umbra unui vis”, „pagină de toamnă violeta”, „dalba-ți siluetă”, comparația – „decorul toamnei pare adormit” și personificarea – „rămasă-afară… o amintire plânge-ngenuncheată”.
Amestec de țesături aparținând unor curente literare diferite: romantism, simbolism, expresionism-oniric, poezia „Toamnă violetă” impresionează și prin aducerea în prezent a unor parcuri în care cânta fanfara, iar tinerii îndrăgostiți se plimbau pe alei, din când în când așezându-se pe o bancă. De data aceasta Eul liric se așază pe bancă și rememorează „acea margine de timp” când se plimba cu iubita devenită „umbra unui vis”.
Ca de obicei, mărcile eului liric sunt evidente: așez, ascult, privesc (verbe la indicativ prezent) și „m-„, formă neaccentuată a pronumelui personal, persoana întâi singular care sugerează implicarea directa a autorului.
Corneliu Neagu: Decor de toamnă, între vis și realitate, cu „Refrene din cântări de altădată/ revin din nou în parcul regăsit”…Așa începe poemul TOAMNĂ VIOLETĂ, titlul amintind, cumva, de toamnele lui George Bacovia. Autorul ne introduce, chiar din prima strofă, în atmosfera începutului de toamnă, ce pare încremenit „lângă o margine de timp uitată”. Final de primă strofă cu această superbă figură de stil care prefigurează stilul neo-expresionist, deja consacrat, al poetului.
Strofa a doua aduce în prim plan fanfara, care „se aude” din ce în ce „mai aproape”. Eul liric (poetul) se așază „pe bancă” și ascultă „tăcut/ un vals care ajunge din trecut/ pe lacrima ivită între pleoape”. Apariția lacrimii „între pleoape” sugerează faptul că Eul liric este copleșit de amintiri. Această stare este descrisă, pe larg, în strofa a treia. Intrând în stare de visare, Eul liric privește „în zare dalba siluetă” a iubitei (plecate în neant, subînțeles!) „plutind inert pe umbra unui vis, / venit cu valsul care-a fost rescris/ pe-o pagină de toamnă violetă”.
În strofa a patra, odată cu venirea nopții, „Se lasă liniștea în parc deodată”, iar „soldații gărzii urcă pe crenel”, conform cutumei de schimbare a gărzii. Poemul se încheie cu o personificare având o forță de sugestie copleșitoare: „rămasă-afară noaptea sub drapel/ o amintire plânge-ngenunchiată”.
Poemul TOAMNĂ VIOLETĂ a fost publicat prima dată în volumul de versuri TIMP ȘI DESTIN, Ed. MATRIXROM, București, 2018. A fost republicat, doi ani mai târziu, în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020. De-a lungul timpului a fost publicat în mai multe reviste on-line, dintre care amintim LOGOS & AGAPE și CONFLENȚE LITERARE. Distribuit pe Facebook din aceste reviste, a avut aprecieri elogioase din partea cititorilor.
DECOR AUTUMNAL
Frigul a venit cu un vagon
rătăcit pe șinele din gară,
vântul căuta lângă peron
notele fugite din fanfară.
A găsit întâi doar un bemol
în rugina scursă de pe roată
peste umbra singurului sol
izgonit din gama răsturnată.
Un diez, plecat de lângă do,
ajungea pe șinele uzate
și cu re, în pași de bolero,
alunga rafale destrămate.
Dar deodată gerul cobora
din vagonul fără garnitură,
vântul rece se rostogolea
cu brândușe ofilite-n gură.
Frigul peste vânt se așeza
să ajungă seara în câmpie,
pe peron un pui de cucuvea
aduna bemoli în veselie.
Tatiana Doina Popovici: În cinci catrene cu rima încrucișată, frecvent întâlnită în poeziile autorului, poetul prezintă trăsăturile unui anotimp – toamna. Ceea ce este deosebit la Corneliu Neagu este că fenomenele naturale, specifice anotimpului, devin personaje. De pildă „Frigul a venit cu un vagon” personificare ce-l introduce pe cititor într-o poveste în care trăsăturile toamnei sunt puse în evidentă și cu ajutorul semnelor muzicale. Astfel, vântul căuta „notele fugite din fanfară”.
În strofa a doua, Eul liric găsește „doar un bemol […] peste umbra singurului sol/ izgonit din gama răsturnata”. Bemolul (și el personaj) se potrivește cu „rugina scursă de pe roată”, având în vedere că rolul său este să coboare o notă sau un șir de note cu un semiton. „Umbra singurului sol” sugerează estomparea sunetelor grave.
În strofa a treia apare „un diez” care înviorează tonalitatea fanfarei pentru că rolul sau este să ridice cu un semiton nota înaintea căreia este pus. „Do” împreună cu „re” însuflețește peisajul autumnal dansând „bolero” și astfel „alungă rafale destrămate”.
După două strofe în care notele muzicale reflectă manifestările vântului, în strofa a patra „gerul cobora din vagonul fără garnitură” secondat de „vântul rece”.
În ultima strofă „Frigul” grăbit „să ajungă seara în câmpie” se așeza peste vânt. Finalul introduce un personaj care prevestește schimbarea anotimpului „un pui de cucuvea/ aduna bemoli în veselie”.
Penelul unui pictor talentat ar putea reda în culori tabloul pictat de Corneliu Neagu în cuvinte. Acest tablou este realizat cu imagini vizuale, auditive, motrice construite cu personificări: frigul a venit, vântul căuta, gerul cobora, dar și cu metafore și epitete.
Aparent, poezia aparține realismului, dacă ne gândim că trăsăturile specifice ale toamnei sunt trecute în revistă, dar felul în care autorul împletește stări ale naturii cu noțiuni muzicale, aș spune că această poezie aparține romantismului. Mă gândeam că un condei talentat ar putea crea o poveste care sa ducă, chiar, la un scenariu de film.
Corneliu Neagu: Poemul DECOR AUTUMNAL aduce în prim plan simboluri utilizate și în alte creații lirice ale lui Corneliu Neagu: gară, tren, fanfară etc. În jurul acestor simboluri, Eul liric construiește o poveste despre toamna venită „cu un vagon”(de tren)/ rătăcit pe șinele din gară”. Vântul rece al toamnei „căuta lângă peron/ notele fugite din fanfară”. Iată, chiar din prima strofă, Eul liric îl conduce pe cititor prin meandrele expresionismului oniric.
Această abordare este prezentă în toate cele cinci strofe ale poemului. Astfel, în strofa a doua aflăm că vântul „A găsit întâi doar un bemol/ în rugina scursă de pe roată”(roata vagonului, desigur). Bemolul fugit se afla „peste umbra singurului sol/ izgonit din gama răsturnată”. Mirajul discursului expresionist continuă și în strofa a treia: „Un diez, plecat de lângă do,/ ajungea pe șinele uzate/ și cu re, în pași de bolero,/ alunga rafale destrămate”.
În strofa a patra apar, în prim plan, gerul și vântul, personificate: „gerul cobora/ din vagonul fără garnitură,/ vântul rece se rostogolea/ cu brândușe ofilite-n gură. Prezența brândușelor nu este întâmplătoare, ele fiind simbolul floral al toamnei. În ultima strofă apare și frigul, de asemenea personificat: „Frigul peste vânt se așeza/ să ajungă seara în câmpie”… Se simte liniștea din gară. „Pe peron (a mai rămas) un pui de cucuvea” (care) „aduna bemoli în veselie”. Fantezie expresionist-onirică la final de poem, marcată prin ciugulirea de către puiul de cucuvea a unor elemente imateriale – bemolii.
Poemul DECOR AUTUMNAL a fost publicat prima dată în volumul de versuri TIMP ȘI DESTIN, Ed. MATRIXROM, București, 2018. A fost republicat, doi ani mai târziu, în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020.
FĂRĂ PARTITURĂ
Toamnele venite din trecut
se așază-n cuget către seară,
îmi aduc, cu vântul nevăzut,
amintiri lăsate într-o gară.
Aş fi vrut cu mine să le iau,
laolaltă să le am pe toate,
dar în gară încă mai veneau
trenurile pline cu păcate.
Ah, păcate, puse într-un nai,
cu mătase-n notele cântate,
pentru muze, cu parfum în grai,
înțelese doar pe jumătate,
doruri nesfârşite, fără glas,
spintecând uitarea-nşelătoare,
dar ştiam că încă au rămas
zilele din toamna următoare.
Am venit să le aștept tăcut
în același colț uitat de gară,
când sosea pe șine, nevăzut,
trenul cu fanfara militară.
Amintirile-au căzut subit
în extaz, cu sufletul la gură,
peste visul magic regăsit
în bemolii fără partitură.
Tatiana Doina Popovici: În trei strofe polimorfe, cu rima încrucișată, Eul liric retrăiește amintirile „din visul magic”. În prima strofa, „Toamnele din trecut/ se așază-n cuget către seară”. Odată cu ele, Eul liric intră în stare halucinatorie și simte ca „încă mai veneau / trenurile pline cu păcate”, astfel că amintirile rămân „într-o gară”.
În cea de a doua strofă, interjecția „Ah” exprimă neputință Eului liric de-a înțelege „notele cântate / pentru muze, cu parfum în grai”. Naiul, instrumentul cu care sunt exprimate „doruri nesfârșite, fără glas” spintecă „uitarea-nșelătoare”. Pentru „dorurile nesfârșite, fără glas” Eul liric așteaptă „zilele din toamna următoare”.
În ultima strofă, „Am venit să le aștept (dorurile) […] „când sosea pe șine […] „trenul cu fanfara militară”. Pe neașteptate, amintirile „au căzut […] în extaz” (rupând legătura cu lumea înconjurătoare) intrând în „visul magic regăsit/ în bemolii fără partitură”. Bemolii, aceste note joase (grave) nu au nevoie de partitură, câtă vreme „vântul nevăzut” își trimite acordurile sale în concordanță cu starea halucinatorie a Eului liric.
Încă odată poetul apelează la instrumente muzicale: nai, fanfară militară, pentru a exprima sentimente ca: duioșie („nai, /cu mătase-notele cântate”) ca și apăsarea sufletească redată de „bemolii fără partitură”.
Experiența trăită de Eul liric este subliniată de mărcile specifice: pronume personale (forme neaccentuate) :îmi și verbe la indicativ prezent: „aștept”.
Împletirea dintre real (toamne, gară, trenuri, nai, fanfară) și vis (seara, extaz, visul magic) arată preferință autorului pentru expresionismul-oniric.
Corneliu Neagu: FĂRĂ PARTITURĂ, poem de factură expresionist-onirică, realizat pe întinderea a trei strofe polimorfe, a câte opt versuri fiecare, ne duce în lumea mirifică a visării unde orice este posibil. Chiar începutul primei strofe curge dintr-un vis al Eului liric: „Toamnele venite din trecut/ se așază-n cuget către seară,/ îmi aduc, cu vântul nevăzut,/ amintiri lăsate într-o gară”. Putem deduce că erau amintiri plăcute, întrucât Eul liric ar fi vrut să le ia, pentru a le avea „laolaltă […] pe toate” (posibil, împreună cu alte amintiri păstrate mai de mult). „Dar în gară încă mai veneau/ trenurile pline cu păcate” (Eul liric trebuind să mai aștepte!) Interesul Eului liric pentru aceste trenuri „pline cu păcate” este explicat în strofa a doua: „Ah, păcate, puse într-un nai,/ cu mătase-n notele cântate,/ pentru muze, cu parfum în grai,/ înțelese doar pe jumătate” […]. Exclamația „Ah” sugerează, pe de-o parte, starea de surprindere a Eului liric, iar pe de altă parte încântarea generată de această stare. Mai erau în aceste păcate „doruri nesfârşite, fără glas,/ spintecând uitarea-nşelătoare […], toate aceste fiind pe placul Eului liric. Iar dacă ar mai fi fost ceva de interes care nu venise încă, Eul liric se exprimă plin de speranță: „dar ştiam că încă au rămas/ zilele din toamna următoare”.
De aceea , în toamna următoare (strofa a treia), Eul liric a venit să aștepte „tăcut”/ în același colț uitat de gară,/ când sosea pe șine, nevăzut,/ trenul cu fanfara militară”. Dar stupoare: „Amintirile-au căzut subit/ în extaz, cu sufletul la gură,/ peste visul magic regăsit/ în bemolii fără partitură”. Poemul se încheie abrupt, cu Eul liric în stare de halucinație, fără ca cititorul să afle explicit dacă așteptarea a avut sau nu rezultatul scontat.
Toate versurile poemului, prin ideile exprimate, constituie un exemplu de stigmergie și defragmentare a ideilor, poetul având ca scop realizarea unei creații lirice originale, care să aducă satisfacție cititorului. Despre stigmergie și defragmentare am vorbit, pe larg în cele două eseuri ale mele publicate în anul 2018 în revista LOGOS & AGAPE: MULTIPLELE FAȚETE ALE STIGMERGIEI – http://www.logossiagape.ro/2018/09/06/corneliu-neagu-multiplele-fatete-ale-stigmergiei/ și MIȘCAREA DEFRAGMENTATĂ –(http://www.logossiagape.ro/2018/10/15/corneliu-neagu-miscarea-defragmentata/)
Acest poem a fost publicat, prima dată, sub denumirea FANFARA MILITARĂ, în volumul de versuri DRUM SPRE ETERNITATE, București, 2019. Un an mai târziu a fost republicat, cu denumirea actuală, în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020. A fost publicat, de asemenea în revista on-line CONFLUENȚE LITERARE.
VA URMA~
——————————–
Tatiana Doina POPOVICI / Corneliu NEAGU
11 septembrie 2020