Argument: La venerabila vârstă de 80 ani, când mulți dintre semenii mei se gândesc preponderent la eternitate, eu încă mai simt chemarea și fiorul versurilor frumoase și imboldul de le analiza critic, așa cum am învățat cu mulți ani în urmă la facultate, iar apoi în calitate de profesor de limba și literatura română. Mi-am regăsit această pasiune nestăpânită comentând poezii și poeme apărute în diferite reviste literare on-line, precum Confluențe Literare, Logos și Agape, Armonii Culturale, Parnas XI etc. Aceste creații literare, distribuite de autorii lor pe Facebook, mi-au oferit plăcutul prilej de a le analiza și a le comenta, făcându-mă să retrăiesc clipele minunate petrecute odinioară la clasă în fața elevilor mei. Unii autori au găsit utile comentariile mele și chiar mi-au răspuns, fiecare în felul său, de cele mai multe ori exprimându-și gratitudinea. Am avut și am în continuare o comunicare valoroasă cu poetul Corneliu Neagu, profesor universitar emerit al Politehnicii din București și om de știință recunoscut.
Consider că dialogurile noastre literare pot constitui un model nou de comunicare poet-critic literar, în folosul tuturor acelora care îndrăgesc poezia și literatura română, sub toate formele sale.
Consemnat, Tatiana Doina Popovici
Dialoguri literare – partea întâia
În această primă parte a dialogurilor literare, am ales trei poeme ale lui Corneliu Neagu.
TUNETUL
(Armonii Culturale, 05.07.2020, http://armoniiculturale.ro/2020/07/05/tunetul/)
Tunetul căzut din norul strâmb
mi-amintea că încă este vară ,
luna prinsă-n colţul unui dâmb
cobora pe umbra de la scară.
Dar deodată, parcă din senin,
dinspre munţi venea o vijelie
aducând cu ea numai venin
peste aşteptarea mea târzie.
Şi în roata vântului cuprins,
auzeam urări venind din flintă
în adâncul gândului desprins
din zăpezi căzute peste nuntă.
Am simţit cum cerul se rupea
peste umbra ei întârziată,
vântul peste umăr îmi striga:
nu se va întoarce niciodată!
Tatiana Doina Popovici: „Tunetul” este o elegie în care eul liric , deși în plină vară, simte rotirea anotimpurilor și, odată cu această rotire, Selena, tânăra și frumoasa vestită pentru iubirile sale, dispare. Această trăire este puternic subliniată de fenomenele naturii: tunet, vijelie, vânt, zapezi , cer. Întregul cosmos participă la furtuna sentimentelor eului liric, care nu este altceva decât vocea poetului. In general, eul liric vorbește în numele tuturor. De aceea mulți dintre noi, cititorii, ne regăsim în majoritatea poeziilor. De data aceasta cred că autorul vorbește în nume propriu. Simțind trecerea timpului, crede că Selena nu „nu se va întoarce niciodată”. Eu cred ca da. Sentimentele nu sunt dictate de vârstă , ci de trăiri ale sufletului pe care nu le putem explica. Observam că , așa cum se întâmplă la marii creatori, natura participă la starea sufletească a eului liric. Tunetul trezește spaima, vijelia arată un suflet răscolit de amintiri, iar vântul anunță schimbarea anotimpului. Întregul text este construit din imagini motrice și auditive, singura imagine vizuală se refera la „zapezi” ce sugerează puritatea. Cromatica este înviorată de albul zăpezilor. Un rol aparte are „umbra” devenită metafora pentru retragerea discretă a Selenei. Autorul mă surprinde de fiecare dată cu abordarea aceleași teme – iubirea – surprinsă în raport de trăirile personale. Așa cred. Iată de ce: în tinerețe (aveam 28 ani) am cochetat cu poezia. Șeful Colectivului de antropologie din cadrul grupului nostru de cercetare de la Academia Română, profesorul Horia Dumitrescu a citit versurile mele și a spus ca nu sunt credibile pentru că eu nu iubesc, sunt potrivite, mai degrabă, ca texte de romanțe. Lucru care s-a dovedit a fi real. În cazul dumneavoastră, domnule Corneliu Neagu, se poate vorbi despre poezie. Vă recomand evitarea pleonasmelor.
Corneliu Neagu: Comentariile dumneavoastră, distinsă doamnă Tatiana Doina Popovici, sunt întotdeauna o revelație majoră pentru mine. În conținutul lor regăsesc, de multe ori, interpretări care dau lumină suplimentară versurilor mele. Prin aceste interpretări, dumneavoastră reliefați, cu răbdare și migală, o mulțime de mesaje la care nici chiar poetul nu s-a gândit. De fapt, în opinia mea (spusă și cu altă ocazie), poetul nu lucrează după un plan, precum inginerul (deși eu sunt, în primul rând, inginer !) Categoric nu ! – poetul este învăluit de karma muzei sale și se lasă purtat prin spațiu și timp fără să știe, de la început, unde va ajunge, sau cum se va termina poemul său. Criticul, privind din afară, cu mai multă detașare, desigur, poate surprinde ceea ce poetul nici n-a întrevăzut că poate sau vrea să spună. De aceea vă mulțumesc, din nou, pentru această frumoasă analiză literară, care poate fi de folos nu numai cititorului neavizat, ci și creatorului. Mărturisesc, cu regret, că nu am găsit pleonasmul la care vă referiți. Dar îl puteți semnala direct, iar eu vă voi mulțumi pentru serviciul făcut. Fără resentimente, ca între oameni cu educație aleasă. Vă mulțumesc foarte mul!
TIMP ȘI DESTIN
(Confluențe Literare, 17.07.2020, https://confluente.org/corneliu_neagu_1594957999.html
O, cum se duce timpul pe căile astrale
și-n fiecare clipă ne poartă prin destin,
lăsând-ne în gene repere ancestrale
să jaloneze calea urmașilor ce vin.
Astfel ne trece viața, cu bune și cu rele,
fără să știm, anume, ce fi-va după noi,
călătorind cu gândul spre neștiute stele
la mii de ani lumină-nainte sau-napoi.
N-ajunge nici lumina acolo unde gândul
ne poartă într-o clipă prin spațiul infinit,
să ne aducă taina ce-a zămislit Cuvântul
la marginile lumii în timp nedefinit.
Cuvânt-dumnezeire, ce arde ca o torță
în sufletele noastre, orfane pe pământ,
ca să primim în cuget nemuritoarea forță
din veșnicia sacră a Duhului Cel Sfânt.
Tatiana Doina Popovici: Poet, om de știință, atent la tot și la toate, profesorul Corneliu Neagu este un punct de reper în viața culturala contemporană. Cu graba creatorului de a realiza cât mai mult, în timpul cel mai scurt, autorul Corneliu Neagu îmi amintește de un interviu în care profesorul Neagu DJUVARA (ce coincidență de nume) preciza reporteriței că după 80 de ani aproape că nu mai doarme pentru că nu i-a mai rămas timp sa spună câte încă mai are de spus. Sper să nu se supere domnul profesor, dar de multe ori l-am comparat cu Neagu DJUVARA
Am făcut acest preambul deoarece „Timp și destin” este o elegie în care eul liric își exprimă sentimentele de tristețe simțind cum trece timpul „pe căile astrale”. Curgerea timpului transmite caracterele eredității care marchează: „calea urmașilor ce vin”. Strofa a doua subliniază curgerea vieții „fără sa știm, anume, ce fi-va după noi”. Aceasta topică inversă accentuează nesiguranța îndeplinirii misiunii pe pământ. Ultimele două versuri ale strofei a doua sugerează evoluția sau involuția unui destin care călătorește într-un univers necunoscut.
A treia strofa mă duce cu gândul la Eminescu „La steaua care-a răsărit/ E-o cale-atât de lungă,/ Ca mii de ani i-au trebuit Luminii sa ne-ajungă”. În concepția poetului „n-ajunge nici lumina acolo unde gândul/ ne poartă într-o clipă prin spațiul infinit”. „Taina ce-a zămislit Cuvântul” este o trimitere la Geneză, („La început a fost Cuvântul”), care rămâne o taină.
Ultima strofa este mistica „ca sa primim în cuget nemuritoare forță /din veșnicia sacră a Duhului Cel Sfânt”.
Alcătuită din patru catrene cu rima încrucișata, ” Timp și destin” începe cu o interjecție care dă tonul elegiac. Descoperim în text mai multe epitete: astrale, ancestrale, neștiute etc, dar și comparația „arde ca o torță” sau metafora „orfane pe pământ”. Eul liric este vocea care vorbește în numele tuturor, incluzându-se și autorul: ne, să știm, noi etc.
„Timp și destin” este o elegie tulburătoare, creația unui mare poet care conștientizează valoarea timpului și care va rămâne în istoria literaturii romane.
Corneliu Neagu: Așa cum ne-a obișnuit de mai mulă vreme, comentariile doamnei Tatiana Doina Popovici sunt adevărate lecții de critică literară. Ce bine ar fi să ajungă pe catedrele profesorilor de limba și literatura română, ca modele de referință care să fie prezentate elevilor! Ca autor al poemului „Timp și destin”, regăsesc în acest comentariu aproape tot ceea ce am dorit să transmit cititorilor mei. Aș adăuga numai că, pe lângă cele evidențiate de doamna Tatiana Doina Popovici, am dorit să subliniez și faptul că viteza infinită a gândului ne situează într-o paradigmă uluitoare, în care viteza luminii nu mai poate constitui o limită absolută, cel puțin la nivel spiritual. Nu știm încă dacă există purtător material al gândului, sau numai o esență pur spirituală care nu depășește rețeaua neuronală a creierului uman. Pe lângă cele menționate mai sus, doresc să-i mulțumesc doamnei Popovici pentru cutezanța de a mă compara cu iluștri înaintași precum Eminescu și Neagu Djuvara. Mulțumirile mele, adresate doamnei Popovici, sunt neînsemnate în comparație cu valoarea comentariului său!
TOAMNA VIEȚII
(Logos și Agape, 13.o7.2020, http://www.logossiagape.ro/2020/07/13/corneliu-neagu-toamna-vietii/)
Atâtea amintiri am strâns în viață –
ce grele-mi par când anii se tot duc!
S-au așezat pe gânduri ca o ceață
să îmi cobească-n cântecul de cuc!…
Iar de privesc aevea peste vreme,
spre căile pe care le-am parcurs,
mă răsucesc pe muchii de dileme,
rămase cu-ntrebări fără răspuns.
Mi-am căutat destinul printre stele,
din neguri reci m-am ridicat în zbor,
am aruncat ratările prea grele
pe zdrențele căzute dintr-un nor.
Din drumul meu am izgonit himere,
care-așteptau credința să-mi-o ia,
am frânt din ochi ispite efemere,
ieșite la răscruci în calea mea.
Am adunat din tină nestemate,
le-am șlefuit și nume sfânt le-am dat,
mi le-au furat mișeii, pe-apucate,
zicând că ei în taină le-au creat.
Ajuns acum în toamna vieții mele,
privind în urmă parcă mă-nspăimânt,
destinul meu, luat cândva din stele,
se zbate-n van pe-o aripă de vânt.
Dar tot urcând spre sferele astrale,
lăsând pământu-n urmă răscolit,
mai ud cu stropi de viață câte-o floare
când văd că se-ofilește-n asfințit.
Tatiana Doina Popovici: „Toamna vieții” – o biografie în versuri în care, de la primul vers până la ultimul, eul liric se confunda cu autorul. Desigur că se pot regăsi și alte destine în aceste versuri. Se poate afirma că în acest poem autorul realizează un veritabil bilanț al vieții sale.
Alcătuită din trei strofe polimorfe și un catren, poezia aduce în fața cititorului un noian de amintiri care apasă pe gânduri „ca o ceața”. Comparația este menită să surprindă apăsarea rece a unei prevestiri, „în cântecul de cuc”. Parcurgerea traseului vieții pe calea amintirilor încă lasă „întrebări fără răspuns”. Strofa a doua sugerează aspirațiile eului liric: „Mi-am căutat destinul printre stele”. Zborul nu i-a fost ușor, a fost presărat și cu ratări care au fost aruncate, iar fanteziile, în chip de himere, au fost izgonite, întocmai ca animalul fantastic din mitologia greacă. Chiar și ispitele trecătoare au fost înlăturate, eul liric urmându-și destinul drept. În cea de a III-a strofă apare și faptul ca „mișeii” s-au lăudat cu realizările autorului.
Dacă strofa a doua începe cu un vers plin de exaltare tinereasca („Mi-am căutat destinul printre stele”), penultimul vers din strofa a treia conduce spre constatarea zădărniciei pentru că „destinul… se zbate… pe-o aripa de vânt”.
Ultima strofa se referă la faptul că și-n urcușul „spre sferele astrale” eul liric (autorul) mai ajută la realizarea unor destine aflate și ele în asfințit.
Din punct de vedere al realizării artistice autorul folosește metafore: „muchii de dileme”, „Toamna vieții”, „ispite efemere”, dar și comparații, „amintiri… s-au așezat pe gânduri ca o ceată”. Săracă în podoabe stilistice, poezia este încărcată de sentimente care exprimă o filozofie de viață. Nu lipsesc trimiteri la folclor (bătrânețe haine grele) sau la mitologie (himerele). Aș spune ca această poezie este un fel de biografie, de aceea eul liric se confunda cu autorul.
Corneliu Neagu: Am citit cu mult interes analiza critică a doamnei Tatiana Doina Popovici referitoare la poemul meu „TOAMNA VIEȚII”. Remarc parcurgerea riguroasă a textului, strofă după strofă, pentru a găsi esențele care definesc discursul liric al autorului. Fiind, cu deosebire, o retrospectivă a trecerii autorului prin lume, poemul pune accentul, cu precădere, pe fapte și împrejurări, văzute acum de la vârsta senectuții, definită prin sintagma „TOAMNA VIEȚII”. De aceea, așa cum remarcă doamna Popovici, poemul este „sărac în podoabe stilistice”. Dar, această particularitate a construcției lirice face ca „eul liric să se confunde cu autorul”. Consider că poemul transmite un mesaj puternic. De aceea a fost selectat deja pentru a fi publicat în revista „EXTEMPORAL LIRIC” Nr. 13-14 Iulie, a reputatului Om de litere Teodor DUME.
~VA URMA~
–––––––––––
Tatiana Doina POPOVICI / Corneliu NEAGU
23 iulie 2020