Trăind într-o epocă când avem toate semnele unei decadenţe în cultură, artă, educaţie, se impune de la sine revenirea şi redevenirea în traiectoria istoriei noastre milenare, a geto-dacilor. Ceea ce se încearcă aici – cu bună credinţă şi cu smerenia celui ce reflectează constant asupra destinului românesc – este revenirea la adevărul istoric, la o apocatastizare! Este un termen cunoscut teologilor şi prea puţin cercurilor profane. Un minim recurs la etimologie pare, astfel, binevenit. În greaca veche – de unde gândirea creştină (mai ales cea răsăriteană) a preluat mulţi termeni – ,,apokatastasis” înseamnă ,,restabilirea unui lucru sau a unei persoane în starea lui/ei anterioară; restaurare”.
De-a lungul mileniilor, am avut mereu parte de urcuşuri şi căderi, dar ideea unităţii neamului nostru a fost mereu prezentă. Cei care au proslăvit cucerirea romană a Daciei, în fond, au metaforizat cucerirea ca pe o sinteză de inspiraţie! Astfel, în termenii ontologiei istorice, cucerirea romană ar fi trebuit să însemne o cădere; într-adevăr, istoria obişnuită ne arată că orice cucerire reprezintă pentru cel cucerit o pierdere: de teritoriu, de libertate, de identitate. Până la urmă, romanizarea a eşuat! Aşa precum au eşuat şi alte cuceriri şi năvăliri în timp De parcă asupra acestui neam, cu oameni statornici şi paşnici, legaţi mereu de pământul lor, ar fi vegheat Marele Anonim, acel spirit divin căruia geto-dacii îi spuneau Zalmoxis. Astăzi chiar, când se încearcă un boicot al istoriei noastre, sărbătorindu-se doar o sută de ani de existenţă ai statului unitar, negându-se existenţa milenară a neamului nostru, în spaţiul vechii Dacii, impunându-ne din afară un model de globalizare şi înstrăinare de la rădăcini, putem spune că avem istorici care vin cu argumente întru renovarea adevărului istoric.
Graniţele României întregite, aşa cum erau acestea la 1918, includ o mare parte din teritoriul statului antic Dacia. Spaţiul în care dăinuim astăzi ca neam a fost locuit începâmd cu mileniul II înainte de Hristos, de triburile indo-europene ale tracilor. Începând cu secolul VI î. H., în regiunea Dunării de Jos sunt menţionaţi geţii, iar în ţinuturile de dincolo de Carpaţi, dacii. În vremea marelui rege Burebista (82-44 i. H.), statul geto-dac avea următoarele hotare: în nord – Carpaţii Păduroşi, în sud – Munţii Haemus (Balcani), în apus – Dunărea mijlocie, în răsărit – râul Bug. După moartea lui Burebista, regatul geto-dac se va destrăma în patru, apoi în cinci formaţiuni statale, dar nucleul acestuia se menţine în zona Munţilor Şureanu, unde domnesc succesiv regii Deceneu, Comosicus şi Coryllus. Unitatea statului dacic este refăcută de regele Decebal (87-106 d. H.), având reşedinţa la Sarmizegetusa, de dimensiuni mai mici decât regatul lui Burebista, însă mai bine închegat. Domnia acestuia, ultimul rege al dacilor, constituie perioada de apogeu a civilizaţiei geto-dacice, aflată în a doua etapă a epocii fierului (La Tene).
Axată pe ideea continuităţii unitare a geto-dacilor şi urmaşilor lor, românii, este şi volumul de excepţie, ,,Întemeierea României (1859-1918)”, semnată de istoricul Ioan Popoiu, autor al unor studii şi lucrări solide în aceeaşi cheie: Românii în mileniul migraţiilor (275-1247), Suceava, 2012, Statele medievale româneşti (1386-1714), Iaşi, 2016, Statele din sud-estul Europei (1804-1999), Bucureşti, 2017. Pentru informarea cititorului, specificăm că acest volum, care cuprinde peste 600 de pagini şi 1300 de note, este structurat în zece capitole astfel: Principatele Române în prima jumătate a secolului al IXI-lea (Cap. I), Unirea Principatelor (Cap. II), Naşterea statului român (Cap. III), România independentă (Cap. IV), România după 1878 (Cap. V), Românii din provinciile istorice subjugate (Cap. VI), Războiul pentru întregirea neamului (1916-1919)-Cap. VII, Unirea Basarabiei (Cap. VIII), Unirea Bucovinei (Cap. IX), Unirea Transilvaniei (Cap. X). Se adaugă acestora, un Epilog (România la Conferinţa de Pace de la Paris-1919-1920), Prefaţa şi Bibliografia.
Istoricul urmăreşte să răspundă la trei întrebări fundamentale: 1. Cum s-a născut România ? 2. De unde a pornit ideea naţională ? 3. Cum s-a înfăptuit întregirea neamului nostru ? Este subliniată importanţa în epocă (înainte de 1848) a unor publicaţii, precum ,,Dacia literară” (Iaşi, 1840), ,,Magazin istoric pentru Dacia” (Bucureşti, 1845), acţiunea coerentă a tribunilor naţionali, în timpul revoluţiei de la 1848, pentru constituirea unui ,,regat daco-român”, tentativa de a uni forţele lui Gh. Magheru cu acelea ale lui Avram Iancu, pentru apărarea libertăţii.
Descriind etapele prin care idealul politic naţional al daco-românismului a prins contur în mod gradual, prin lupta stăruitoare şi plină de sacrificii a trei generaţii de tribuni naţionali, între 1848 şi 1918, autorul prezintă într-o manieră proprie epoca efervescentă a Unirii Principatelor, la 24 ianuarie 1859, proclamarea Independenţei, la 10 mai 1877, apoi a Regatului, în martie 1881. Statul naţional, constituit în ,,Piemont al românismului”, a reuşit ulterior, în condiţiile favorabile ale marelui război (1914-1918), să înfăptuiască idealul întregirii neamului românesc, prin unirea celor trei provincii istorice cu Vechiul Regat, în anul de graţie 1918.
De mare relevanţă pentru edificarea cititorului sunt o serie de capitole, precum cel referitor la românii aflaţi sub ocupaţie străină, între 1848-1914, anii eroici şi dramatici ai marelui război pentru întregire (1916-1919)-cel mai mare şi mai însemnat război din istoria românilor-lupta politică şi naţională pentru întregirea naţională, prin unirea Basarabiei (27 martie 1918), unirea Bucovinei (28 noiembrie 1918) şi unirea Transilvaniei (1 decembrie 1918). Dacă a existat vreodată în istoria noastră o epopee naţională demnă de acest nume, atunci ea a avut loc atunci, în anii marelui război, când neamul românesc era ameninţat să piară sau să învingă! Şi a învins!!! Aceasta este apoteoza neamului nostru! Punctul omega al istoriei sale!
Această carte ar putea servi ca manual fundamental de istorie în instituţiile de învăţământ superior, carte din care se desprinde clar şi argumentat ideea naţională de formare a statului românesc, pe fundamentul viziunii vechii Dacii, pentru care au pledat Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Ioan Brătianu, Mihai Eminescu, Al. Ioan Cuza, regele Ferdinand, regina Maria, Pantelimon Halippa, Iuliu Maniu, Iancu Flondor, aceşti eroi vii ai istoriei noastre!
Pentru ca această carte să se nască, a fost nevoie de o documentaţie amplă, de o bibliografie numeroasă, de supraefortul intelectual al istoricului, de munca tenace, migăloasă, epuizantă, exasperantă a autorului, pe parcursul a doi ani cumplit de lungi. O carte cere eforturi grele, ca şi cum ai picta o icoană sau ai zidi o mănăstire! A scrie, mai ales când este vorba de istoria neamului tău, este ca şi cum ţi-ai vărsa sângele!
—————————————
Tamara Tomiris GORINCIOI
Chișinău, Republica Moldova
3 ianuarie, 2019