Lilia MANOLE: Luna iernii

LUNA IERNII

 

Luna mi-e zugrava iernii în odaie,
Rânduiește orele din acest an,
Renunțând la aștri, ard ca o văpaie,
Pentru -o -ntreagă noapte de la geam.

Chipul mi se-aprinde, ochii întrevăd-
Arde-n foc de iarnă …diligența,
Mi se-acumulează un portret,
Peste mine cade -aspră, imprudența.

Doamne, stinge-mi Luna -ndată,
Din odaie, du-o către Tine iar,
Cerului dă-I mila și iubirea toată,
Nu mă lăsa singură, în acest pojar…

Adineauri, rostul întreg mi se sfârșise,
Iernile s-au dus, pe aripi de mormânt,
Numai sus o Stea tăcând, îmi strălucise,
Și am înțeles, cât greu e pe pământ.

Iar acolo Sus, cât arde, Luna iernii,
Ca un felinar îmi face semn să plec,
Zugrăvindu-mi liniștea, parcă mai cerne
Peste-un timp ce -a fost, și nu pot să-l petrec…

———————————–

Lilia MANOLE

Bălți, Republica Moldova

2 ianuarie 2019

Lasă un răspuns