NICHITA STĂNESCU
31 martie 1933 – 13 decembrie 1983
*
– Nichita, ce faci tu Nichita? a întrebat îngerul…
și l-a invitat la masă alături de Heruvimi și Serafimi iar el… a venit în chip smerit cu potop de har, voință şi libertate…
Așa a hotărât Domnul, Ierarhia Cerească după gradul de sfințenie…
Iar Nichita povestea despre neam, despre iubirea din pieptul lui…sau poate de Bulevardul cu castani din Ploiești…
Continue reading „Vasile COMAN: Nichita, Cetățean al Raiului…”
Dacă nu acum…?!
Dacă suntem frați, totul e sinistru,
Generații multe sunt în pribegie,
De la Tisa noastră… dincolo de Nistru,
O știu și copiii… E o Românie!
Plânge și suspină Moldova orfană,
Cizma grea rusească încă nu ne lasă;
Suntem neam de daci și avem o mamă.
Te iubim, Moldovă, vino iar acasă!
Robi și peste Nistru și acolo-s frați,
Pod de flori și punți, astăzi ne dorim
Toți același sânge, noi suntem jurați
România Mare… Noi o făurim!
Bucovina plânge după Cernăuți
Și acolo e soră, și acolo e frate,
Și acolo’s dealuri, și acolo’s munți,
Haideți la Unire! Veniți că se poate!
Inima reginei e în Cadrilater
La cetatea Balcik e a ei iubire
Și acolo’s frați, și acolo sper
La o România, la Marea Unire!
Hai să rupem lanțul care ne separă,
Veniți toți românii ce sunteți plecați,
Hai să ne unim că suntem o țară,
Haideți toți acasă, la munții Carpați!!
———————————-
Vasile COMAN
27 martie 2018
Dor de vatră
Mi-e dor de satul meu natal
ȘI de cuptor cu pâine aburindă,
De nucul din grădină și de cal
Și de măicuța ce torcea în tindă.
Mi-e dor de teiul de la poartă
De ierburile-n care rătăceam
Și de fântână ce beam apă
Sau de gutuia de la geam.
Mi-e dor de pașii tăi măicuță,
Prin ploaie să alerg desculț,
Chiar de noroiul din uliță
Mi-e dor de când eram micuț.
De florile de mușețel mi-e dor
Ce îmi zâmbeau cu duioșie,
Mi-e dor de tata ce-n privdvor
Râdea de-a noastră bucurie.
Mi-e dor de tot ce este vatră
De tot ce văd acum în vis…
S-a dus copilăria de-altădată
Când lumea mea…era un paradis.
——————————
Vasile COMAN
Ploiești
26 martie 2018