Înainte de apus
Nu-mi e frică de apus, de cadavre-n chip angelic,
Este doar sfârșit de zi, este doar un gând simbolic.
Locul unde-s nesfârșite, ciclic, amintirile;
Unde toți eroii lirici și exprimă stările;
Unde noi ne-am început, tainic, cugetările
Ca-nainte de apus să ne stilizam trăirile.
Înainte de a pus ți-am citit privirile.
Păstrează-mă în mintea ta azi și-n toate zilele.
Tu, copil al nemuririi, îmi vei ghida nopțile,
Eu am numai efemerul, număr diminețile.
Nu-mi e groază tragedia, depravarea sau pieirea,
Căci, la un apus de soare ți-am încredințat iubirea.
Tăcere
O mie de cuvinte ce au vrut să fie spuse,
O mie de dorințe invocate de mult dor…
De câte ori tăcerea le-a contemplat supuse
Sub așternutul lui octombrie ‘-n uitarea lor.
Trecut-au anii tainelor, cuvinte
Ce-au suprimat speranțe-n truda lor,
Au înghițit secrete, au construit morminte,
Șeolul alcamiei adânci a tuturor.
Și dacă
Și dacă soarele s-ar stinge
Și ochi-mi nu te-or mai vedea,
A’ mele gânduri ti-or atinge
Să-ți contureze pielea ta.