PLÂNSUL SFINTEI MARII

 

Măicuţa Sfântă plânge.

Lăcaşurile se-aburesc.

Din lacrima-lumină,

Rădăcini ciuntite cresc.

Şi crucile ne scriu

cu Pace, Sihăstria.

Cuvântul bate lin,

Dinspre Sfânta Maria.

În rugile sfioase

Şi Dumnezeu ne-aude,

sub bolţile albastre

El vine-n ore blânde.

Măicuţa, dacă plânge,

e-n căutarea ta.

Fiu risipitor în lumea rea!

Cu pasul revenirii tale,

Se-aşează-o nouă stea.

Măicuţa ne surâde,

ne cheamă lângă ea.

Icoana-i revelată

de Fiul şi de Tatăl

de lacrimă curată,

de-o pânză sacră,

aşezată!

 

 

A NINS ÎN DEȘERTUL SAHARA

 

Pe nisipul auriu,

sunt prinse candelabre de cactuşi;

Perene, în verde şi alb semeţiu;

Se-aprind pentru noi.

A nins în Arizona,

iar neaua bizara,

voia să umple pustiul Sahara!

Aici, e mare nevoie de alb;

albastrul e-n rândul nescris,

ca o ansă din mare ocean,

dintotdeauna, neînvins!

E şansa contemplatorului,

să poarte rândul cu sine,

întru sfinţenia călătorului,

Continue reading „Silvia C. NEGRU: Pânze neîntoarse – poeme (1)” →