Gândind c-ar trece vara mă reîntorc
în sarea de sub mierea ce ține
stupul câmp visând solstițiului
luminii, coronița de împlinire
pe rodul copt de grâu,
auzindu-ți pașii mestecând melancolii
virgine de pământ,
întorc din brazdă visul tău cu mine
adunând semiramide alcaline
plutind cuvânt între urgii solare și
monolog de renunțare înflorind
povestioare ce-oblăduiesc
sfârșituri,
acum în mine-i mâinele întins
tavernă de culoare în provocări legate
la mijloc cu îndoiala hățului învins
pe griul din zăbală,
aș face roșul alb în negrul unui miez
gustat la repezeală, știind
voi pregeta în altă viitoare vară
să înnoptez un dram de toamnă-n iarnă
cu primăveri pe umeri,
viitoare aripi renegând înmuguritul
sau căderea unei frunze respirând
alinierea mea ascunsă în netrecerea
unor deja vu-uri boreale.

Doar un mesager

 

Voi vă petreceți astăzi lumea
intre un cer străin în sine
si un pământ ce doar vă poartă
din oseminte veșnic gând,

v-ați luat lumina-n întuneric
v-o faceți lacrimă sub zbor,
căci zborul vostru-i doar himeric
si-n întuneric josul vostru-i nor,

nu pregetați să faceți idoli
chiar si din umbre-n poze vechi,
vă stau arginții-ntre picioare
si aurul din stele nu-l vedeți,

prostituată șade fiara amăgind,
cu ochi la spate-i treceți
calea, un altul plânge ocolind
sub frunți, golgote de-nchinare,

treziți-va sunt timpuri terminate
chiar si in pietre nu e timp,
nu mai dormiți în nepăsare
e vremea genunchilor pălind,

eu va invit pe toți din neguri
vorbiți cu El si dați un nume,
celui ce nestrigat a dat arvune
să-i duceți chipul necioplit,

v-a dat pe Fiul său la masă
ați si băut cu el visând,
dar l-ați trădat purtând în suflet
doar lăcomie si veșmânt,

nu e târziu dar lasă ploaia
să spele ce-ai murdărit în eden
lasă mărirea si-adu-ti aminte
că la sfârșit ești doar pământ,

eu am venit să v-ascut mintea
să vă destup urechi si ochi,
nu vă mai faceți rugămintea
din rugăciuni banale fără loc,

de mă vedeți sau auzi vreodată
atât cât sunt cu voi si sper,
să va-amintiți că v-am trecut
pragul si sunt din infinituri

doar un mesager! …

Ghicit în cireșe

 

Ținându-te cu mine de mână
te-ncredințezi c-ai mai fost,
eu nu sunt așa de sigur căci văruind
cu multă vară livada noastră de cireși,
m-am uitat cumva în astă toamnă
cu tine-n iarbă și ceasu-a stat cumplit
de tare căzând din timpuri înfrunzite
pe ramuri ce acum ne spun
povești,
hai să ghicim ce ne mai leagă
poate-n neștire suntem efemeri în fluturi
mult prea deși,
poate nu-i vară si nu prea toamnă
sau poate suntem două mâini
ce nu mai știu să se aleagă dintre umbre,
in nopți când fiecare stă să șteargă
dulceața celuilalt dintre cireși.

 

Imposibila oră

 

După miezul nopții morții
isi plimbă pietrele veșniciei prin visuri
subtitrate în limba cocoșilor debarcați
din tăcerea fluieratului
pe la colțuri,
printre ei un venetic golan se leapădă
de ora trei, imposibila oră
a tăinuitului în oglinda spânzuratului
de geamandura timpului vecernic,
se pun duminici la păstrare
in cincizecimea cuvintelor ce se rostesc
după rostire,
in forme de nimic se coc lipii amare
si se botează norduri selenare
spre încântarea corbilor de prispă,
se ridică scări din aer pe acoperișuri
de ceruri volatile si vom vedea lumina
direct din pântecul cezarianei
ce dreaptă stă prin labirintul
unui duh cu o sută de nimburi la amiază,
după miezul nopții se construiesc
din urzică si coji de nuci turnuri înclinate
pe rotunjimea orei ce ne leagă
in azimutul unei cruci cu iz de gară,
haideți să așteptăm cântarea cocoșilor
la venirea trenului tras de trei Iude
ce-au supraviețuit din pietrele morților
uitându-si veșnicia,
pe-o rigolă încurcată! Continue reading „Simon JACK: Versuri” →

Versuri târzii se scriu între gioconde
fără zâmbet pe pragul minții stau
cheflii în cherhanale de refluxuri
și noaptea-i mare de stihii,
hingheri de visuri strâng poeți
încătușați pe străzi pierdute
cu ștreang la gât ținuți la stâlpi
ce nu așteaptă vreun cuvânt,
abisuri dezvelesc de goluri
preaplinul unor hăuri oarbe,
prin coaste deșirate-n vânturi
ființe nasc din oseminte alte ființe
neînceputuri contenesc și prea genezelor
se-nchină din colburi alte mituri
de grotesc,
versuri târzii, poeți mai sunt în rana
fricii doar doar or trece cei ce mai iubesc
stigmate false pe trupuri
ce nu se mai căiesc,
vă strig mereu din călimară nu auziți
la ce folos, în plus din nou spânzurătoare
hingheri pe drumuri iar si bâjbâială,
căci si hingherii astăzi poate
sunt poeți!…

————————–

Simon JACK

Israel

Iunie 2019

Imagine sursă facebook

Altfel…

 

bucolic trece timpul
cu ale lui miorițe, secunde-nvălmășite
în veacuri de-astrahan,
tăceri de miei
lipite arondismentelor ghimpate
ce împresoară stâlpi din aripi
fumegând,
sunt doar în negrăire șoaptă aterizând
departe, pe linii de vecie
cu ștreangul prins de vânt,
în cer nu se vorbește căci nefirească-i
Marea de alb pulverizat pe buze
ocolite de aritmii carnale,
nici moartea nu-i fecioară dar e virgină-n
stupii cu îngerii din miere care se nasc
în larve de fluturi alergând,
altfel tot ce ne trece sau trecem
peste viață, geneze ori sfârșituri, hibrizi
în infinituri, poate un duh malign,
arpegii de lumină cântate-n neuitare
la harpe de atomi,
e altfel de pruncie în fături fără mame
admonestând târâtul șerpilor
care se-ntorc.

 

La marginea mării

 

Mi te-nchipui pescăruș în așteptarea
limanelor brațelor mele,
un refugiu marin stă între noi
lagună presărată cu scoici din vântul
tălpilor tale respirând refluxuri
din ochiul meu sărat,

Câțiva bușteni
de pe digul ancorărilor de valuri ceruite
cu briza suspinelor tale,
sunt amnare de cer fluid suspendat
in ploile năvoadelor pline de homari
amerizând în pofte selenare,

La marginea mării două umbre
se sărută într-un cerc
de nisip pletos,
alge de visuri se strâng în două inimi
semnate cu monograma
asfințitului,
din cele două umbre ies pe rând
stele pierdute din Carul Mare.

 

Furii

 

În cădere, ploile lovesc asfaltul
sufletului și-l udă cu plebea norilor
introvertiți la-nseninare,
culeg cu brațul ochiului descins
de curcubeie,
tot ozonul gri al zmeielor înălțate
in epoca de piatră a secerișului
de îngeri reformați,
si mă umplu de nimburi în carouri
de ciocolată tămâiată cu măslini,

din fundul blazat al grădinii albe
câinii latră a cerșeală,
numindu-mă în scoarță de copac
mă botez luminii
Continue reading „Simon JACK: Poeme” →

Amprente

 

Blocați în imobiliare ne luăm nume
de piatră,
dac-ar visa azbestul
și toropeala ar fi om,
mai nou se vând aripi de bocanci
ce nu strivesc țărâna,
nu lasă dâre-n aer si n-au recensământ
doar șireturi
de spânzurat cuvânt,

nemișcat, trotuarul baloanelor
cu heliu păzește zborul dronelor
din ceruri picurate
pe rujul obscen al ielelor de cartier,
apăs cu degetul arătător
pe trăgaciul buzelor tale,

dar tu ești blocată
in rânjetul unui ascensor
condamnat la moarte.

 

 

Patrician

 

Deunăzi m-am scuzat sânului tău
că nu-i pot da izbândă
să frângă-n palma mea tot rodul
copacului din eden
Continue reading „Simon JACK: Amprente lirice” →

Subcutanat

 

de fapt păcătuirea noastră
e singura potcoavă în fuga mânzului
cuprins de febra ierbii cu firul
despicat,

troițe din stele fără noapte
trotuare-n cerul trupului
fără plămadă sunt zâmbete de soare
întârziat,
iubirea dezbrăcată fugind nebotezată
prin castele de nisip
ne-a luat ostatici, ne face plajă
în propriul nostru
asfințit,

neatinși, nurii nu se văd
sunt orhidee de sudoare așteptând,
tu îmi citești în palmă, eu iti revendic
teama de-a mă ști,
și amândoi ne rupem graba
subcutanat,
că nu vom lăstării…

————————–

Simon JACK

Israel

Iunie 2019

Beatificare

 

din tăcerea lemnului a mai rămas
molifta iertăciunii unui amnar
închipuit de sprijinit trotuare
învelite-n saci de canonizare,
iezuiți negrii
fac botezul iordanelor din ploi
matinale,

 

s-a început licitația tablourilor
cu templieri din muzeul
criptelor,
deasupra lor graaluri fumegă din
narghileaua unui diavol din rumeguș,
o sută de fluturi selenari
se fac călugări
și-n naose de coaste plânge pruncul
dezvelirii,

Beatificare,
încep sirenele să sune-n toace
pe la vămi de mortăciuni,
e pace-n stele
îngeri ne vor fi străbuni.

 

Domingo

 

joc selenar
și ploaia ce-mi umblă barbar
prin cuvinte, un dangăt fereastră
sună batrician prin colbul
din arcă,
domingo
foșnet neînsuflețit de abac numărat
cu anii în breaslă,
Continue reading „Simon JACK: Foșnete lirice” →

Duminică neterminată

 

Roiesc în ceruri spintecate
de prea multul bufnițelor din fum,
fanfarele iadului comun
invăluind cu fermitate
atrocități neterminate în visuri matinale
ce stau cu somnu-n drum
de hibernare în costumul
cel mai nou,
in casă lângă fereastra tăiată oblic
moartea citește ziarul
la prima oră,
duminica si moartea odihnește coasa
in liniștea adulteră de zăpadă,
e odihna aceea anafilactică
inghițind fenoli de grotesc lângă
femeia gravidă vomitându-si
pruncul în carantina viespilor cu
botox în ace prin stupare,
afară înlăuntrul unui nimic
cu mâinile în buzunare claustrofobe,
vrăbii de lut cioplesc din trilul
sirenelor de alarmă contra căderilor
de îngeri,
duminica eu obișnuiesc să-mi beau
tristețea în pahar de carton,
e mai gustos așa decât s-o beau din
cana fără toartă,
la colțul din beciul mansardei de zi
câțiva păianjeni contratenori
imi cântă ceva din Verdi iar tu la baie
nu-ți mai termini dușul de vreo șapte
anotimpuri si fiecare duminică
rămâne mereu, fără un selfie cu tine
la ușă tocmai bate umbra unui cinefil
de filme de scurt metraj,
imi trag tavanul pe mine să-i deschid
așa gol de pereți cum sunt s-ar speria,
Continue reading „Simon JACK: Versuri” →

Colorat

Visurile sunt cărți de colorat
pe rafturi lungi cât somnul,
uneori mai lungi
depinde câți ochi rămân închiși
și unul cât te plânge,
aluviuni stelare acoperă pagode
pe șevaleturi albe
sau incolore, sunt tâmple date
de pomană când aerul de gât te strânge,
și vrei să zbori deodată
spânzurători în cer, aripi de promenadă
din umeri zdrobitori,
tu însuți golgotă de prihană,pictor
de drumuri înfundate, asfalt pe răni
în treceri, iti ții din scurt în candele
oftate, lumini fără pridvor,
visurile, cocori de cale lungă
triunghiuri ca săgeata ce pleacă din
ecouri cu arcul ce-și întinde curbura
printre nori,
colorat în paralele inegale si timpul
nostru este desen de clasa-ntâi,
cu cât îl vrei mai amplu sau neștiut
în clipe,
cu-atât te face pictor de arlechini-arhangheli
cu râsul sfidător.

————————–

Simon JACK

Israel

Iunie 2019