Simina PĂUN-MOISE: Să îmi scrii

Să-mi mai scrii din când în când,
Să-mi mai spui cât mă urăşti,
Când vei vrea să mă alinți,
Să îmi scrii! Să mă huleşti!

Să îmi mai trimiți şi flori!
Flori de nu-mă-mai-uita!
Floarea soarelui în zori
Va fugi din calea ta.

Să mă plimbi la tine-n gând,
Să mă mai iubeşti un pic,
Printre lacrimi şi parfumuri,
Să mă mai dezmierzi….eu zic…

Uită-te atent în poştă!
Numele ţi l-am lăsat,
Dar în pat, pe perna goală,
Macul trist ți l-am uitat.

Ai acolo şi-o icoană.
Am crezut că ne-a vegheat!
Din ea, tristă o cucoană,
Ne tot plânge ne ‘ncetat!

Să-mi mai scrii din când în când,
Un rând, două, dacă vrei.
Poate redevin copil
Şi aprind din nou scântei.

Şi-am să-ți scriu şi eu…odată…
Am să-ţi scriu, dar nu scrisori!
Dimineața-n ziua mare
Va veni poştaşu-n dată
Cu-un răvaş, să te ‘nfiori.

Am să-ţi scriu cu puncte-puncte
Dar nu puncte de suspans.
Că am mai trecut o punte!
Morții i-am propus un dans….

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

1 iulie 2019

Simina PĂUN-MOISE: Să nu te plângi

Să nu te plângi

 

Să nu te plângi că n-am să-ți fiu lumină
Şi n-am să-ți fiu nici piatra de hotar,
Să nu îmi spui că poate nu am vină
Că n-ai ştiut să mă primeşti în dar.

 

Să nu jeleşti, că jalea-i umilință de nu poți
Să jeleşti cănd sufletul ți-l spovedeşti,
Să nu te plângi că cea mai dulce-ntre fiinte
Doar tu mi-ai fost, venită neajunsă din poveşti.

 

Să nu te plângi ca lumea toată dă în tine
Când întrebată eşti de ce nu te-ai oprit,
Că n-am putut să te opresc să-mi fii străină
Şi de aceea inima mi-e stâncă de granit.

 

Să nu jeleşti că ți-am fost pom în rod la poartă,
Că pentru tine, zi şi noapte am mințit.
Să nu te plângi că ochii verzi atâta vină-ți poartă!
De astăzi te-am iertat, căci n-am ştiut cât mă iubeşti.

 

Să nu te plângi că noaptea încurcată este
Cu a luminei zile petrecută-n dragoste şi dor
Şi-mi vine să te strig plângând, jelind a moarte,
Gândind cât sunt de laş şi strigătul îmi e atât de-njositor.

 

Să nu te plângi că eşti doar pavăză în necredință,
Ca în necredința în fiul cel sfânt şi-ades hulit.
Dar tu să ştii de azi, iubita mea! Cu-atâta umilință aş cere zeilor să mi te cheme….
Dar eşti aşa departe, te-am obosit..şi n-ai să-mi vii…

 

Să te ridici din lacrimi, spini si josnicii,
Să-ți aminteşti, când vrei, de vrei, de mine.
Un murmur biruit de-al clopotelor vii
Şi un suspin al morții rătăcite între ruine.

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

19 iunie 2019

Simina PĂUN-MOISE: Frunză galbenă

Frunză galbenă

 

Eu sunt o frunză galbenă, uscată,
Între copac şi pământ.
Copacul mă lasă, mă pierde,
Eu nu mai ştiu cine sunt.
Pământul mă cheamă,
Mă freamătă în dulcele stil,
Eu sunt o frunză uscată
De când eram un copil.

Copilul se joacă, aleargă, visând
Iar frunza uscată valsează, vibrează
Purtată de mine în gând.
Eu sunt o frunză galbenă uscată
Ce cade ușor pe pământ.
Sub freamătul paşilor voștri,
Am învățat mai târziu cine sunt.

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

19 iunie 2019

Simina PĂUN-MOISE: Umbre…

* * *

În care umbre de inorog v-ați ascuns,
Dragii mei, bunii mei, prietenii mei?
Cum de v-am scăpat printre degete
Şi nu v-am putut opri printre lacrimi?
Offff …am plecat prin păduri efemere după voi
Şi nu m-am mai putut întoarce nici măcar la mine.
Nopțile cântă, zilele plâng,
Iar stelele dimineții îmi împletesc
Ceara din lumânările morții.

În care umbre de inorogi
Să vă ştiu găsi, ca să mă pot ascunde ?

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

1 aprilie 2019

Simina PĂUN-MOISE: Iubeşte-mă!

Iubeşte-mă!

 

Desenează-mă!
Ia-mi mâna şi desenează-mă!
Mută-mă de fiecare dată
pe altă tablă de şah!
Astăzi să fiu nebun,
mâine să fiu regină!
Şi-acum….
Să-ți fiu!

Îndrăgosteşte-mă!
Ia-mi inima şi îndrăgosteşte-mă!
De fiecare dată,
mută-mi inima la tine în piept
şi umple-mi-o cu dor!
Alină-l!

Cutreieră-mă!
Ia-mi paşii
şi du-mi-i pe văi şi munți!
Apoi,
coboară-mă pe ape!
Lasă-mă să anin de salcie,
să urlu şi să strig.
Nu-mi şterge lacrima!

Îngroapă-mă!
Fă-mi groapa
la margine de şah,
de inimă, de salcie.
Cădeşte-mă şi cântă-mi Psalmii!

Iubeşte-mă!

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

2 februarie 2019

Simina PĂUN-MOISE: în ziua

în ziua

 

în ziua în care am cunoscut iadul
am început să trăiesc.
cuprinsă în dorul iubirii nebune,
spre tine, cu torțe de lacrimi aprinse
alerg, mă-ntrec cu luna nebună
şi nădăjduiesc.

lacrimi de vecernie ne bântuie timpul
şi lupte acerbe vom duce cu noi.
vom crede că viața-n smerenie dusă,
cu timpul, ne scapa de-ai noştri strigoi.

ies fumuri din coşuri papale,
tribut dat plecării al celui ce-a fost.
se-aprind candelabre, se strigă a jale…
cine-i mai bun? cel ce-a venit sau cel ce
a fost?

îmi cade o torță-n țărână…
se stinge sub talpa-mi pe jar sfârâind.
mi-e viața cu o torță de azi mai puțină,
iar moartea, cu ochii luminii mă urmăreşte zâmbind.

se aprind lumânări în mijlocul serii
şi popii îmi cântă frumos recviem.
mă-nclin cu tristeţe la marginea vieții,
aprind o țigară şi printre genele morții,
iubire, te chem.

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

30 ianuarie, 2019

Simina PĂUN-MOISE: Mă vei ierta?

Mă vei ierta?

 

Îmi vei trimite o scrisoare?
De bun rămas sau bun venit?!
Mă vei vedea că nu vin, oare?
Vei şti că sufletul mi-e obosit?

Mă vei vedea în nopți cu lună
Când nu mai eşti de mult a mea?
Vei auzi strigarea mea nebună
Când lupii toți, spre lună vor urla?

Când ielele se prind în horă,
Vei fi cu ele, acolo-n joc….?
Femeia mea, nebună şi păgână!
Obligă-mă să mă întorc!

Ia-mi înrobirea nebunească
Şi dă-mi sărutul tău dumnezeiesc!
Pământul, soarele şi luna…
Cu tine, toate mi se prăbuşesc.

Îmi vei trimite..oare…o scrisoare?!
Doar să mă-ntrebi dac-ai venit…
Mă vei ierta?! Te-ntreb, a câta oară?
Mă vei ierta că m-ai iubit?!

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

26 ianuarie, 2019

Simina PĂUN-MOISE: De dragoste

De dragoste

 

Vreau de azi, să-ți fac din mine,
Pat si casă cu cerdac!
Vreau să pot să-ți fiu de toate,
Vreau să fiu, ce-ncerc să fac!

Să îți mângâi tainic dorul,
Să-ți sărut visul uşor,
Să te simt atât de-aproape
Doar o clipă….şi-apoi, mor.

De n-oi reuşi chiar patul,
Lasă-mă să-ți fiu hamac.
Să ai unde-ți pune capul,
Obosit, când vii-n cerdac.

De n-oi reuşi să-ti fiu o casa
Cu acoperiş de stuf,
Lasă-mă să-ți fiu o boltă
Peste chinu-ți nepătruns!

Să te odihnesc în taină,
Cum făcea măicuța ta,
Când te înfăşa-ntr-o haină
Şi-ţi cânta dragostea sa.

Când odihna ți-o fi tihnă,
Când începi să te aşezi,
Lasă-mă să-ți fiu eu mâna
Ce se-nchină, doar atât cât…
Mă iubeşti…….!?

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

20 ianuarie, 2019

Simina PĂUN-MOISE: Poesis

Doamne!

 

Târăşte-mă Doamne, pe ape!
Prin ramuri de pom, mă poți zgâria!
Dar lasă-mi lumina, te rog, mai aproape,
Învață-mă când şi unde, mai pot eu zbura.

Dă-mi Doamne, putere şi milă!
Mă-nvață să-ndur pe cei ce mă mint!
Nu mă lăsa să-mi fie silă de mine,
Veşnicul om, cu-n dor de-un alint.

Nu-mi tulbura nici simțirea!
Nu mă-nrobi, Doamne, prea mult,
Nu-ți cer nicicum, nemurirea,
Îți cer să mă-nveți a iubi…şi atât!

Căci doar iubind eşti într-o zburare!
Căci doar iertând înveți a te înălța!
Îm palme-ai avut bătute piroane
Şi doamne, de noi, n-ai incetat a te bucura!

Mă ia Doamne, de-un rău şi mă scapă!
Mă plimbă cu tine, pe norul uşor!
Şi Doamne, de nu-ți sunt atât de aproape,
Ajută-mi, in jos, să mă-nveți cum să zbor!

 

caii mei

 

caii mei din herghelie
au fugit de pe hartie.
au fugit în zori de zi…
cine ştie unde-or fi?!

îi tot caut noapte de noapte,
sā-i aduc mai pe aproape.
să îi am mai la-ndemâna ,
doar în nopţile cu lună.

caii mei, mustangi, rotaţ,
nu mai sunt, ca altă dat’!
i-am schimbat pe nişte gloabe,
zi de zi, pe la tarabe.

n-am luat nimic pe ei,
nici macar, doi sau trei lei.
i-am cedat, i-am scos din scheme,
i-am omis din teoreme.

roibii mei cu stea in frunte,
n-au ajuns în varf de munte!
doar s-au intrecut pe ei,
s-au purtat ca nişte zei.

au tunat şi-au fulgerat,
au dansat şi-au nechezat!
au dansat doar in galop,
din prislop, în alt prislop.

au fugit toti caii mei!
s-or lupta, cu care zmei?
au fugit, s-au lasat duşi,
caii mei, deja apuşi.

caii mei neînseuaţi,
ne-mblânziţi, nesperiaţi…
au plecat cand i-a chemat,
vremea…timpul….neiertat…

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

12 ianuarie, 2019

Continue reading „Simina PĂUN-MOISE: Poesis”

Simina PĂUN-MOISE: Fior cald din nor cu dor

Fior cald din nor cu dor

 

Plânge sufletul în mine,
după dorul care vine.
Urlă, țipă, se dezmiardă,
ca frumosu-n el să-şi piardă.
Urlă, țipă şi huleşte,
Că urâtu-n el, domneşte!
De eşti parte din frumos,
de unit eşti cu Hristos,
nu lăsa să fug spre moarte,
când iubirea ne desparte!
Fă-mă funie de ştreang,
fă-mă drac sau fă-mă drag,
fă-mă mâna ta din piept
dar nu mă lăsa s-aştept.
Să aștept cu-nfrigurare,
ce în lume nimeni n-are!
N-are parte de un nor,
de ce-nseamnă moartea-n dor.
N-are parte de tristeți,
morți cuprinse-n dimineți.
Morți cu soarele in ochi,
când cu verde mă deochi,.
Ia-mi vederea, ia-mi trăirea,
lasă-mi mie doar simțirea.
Să mă simt dusă în moarte,
amforă cu două toarte.
Să mă simt plimbată-n lume,
dusă spre îngropăciune.
Fă-mă vena-ți jugulară,
când tristețea-mi mă omoară.
Ia-mă viață, fă-mă moarte,
de nimeni să nu am parte.
Şi de-o fi să vii cândva,
poate lângă steau mea,
să-mi şopteşti în iarna grea,
„te-am iubit și eu, cândva”.

Ma cuprinde-un cald fior,
de pe norul plin cu dor!

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

11 decembrie, 2018