Prin anul 2005, soțul a fost numit director al Căminului Cultural Codăești. O sarcină dificilă, deoarece de zeci de ani era într-o amorțire. Am început în forță, m-am exprimat la plural și veți vedea de ce. Fiind responsabilă a Centrului de Documentare și Informare, din 2002, am putut avea o colaborare extraordinară, pe baza unor proiecte cultural-artistice. În felul acesta am început organizarea diferitelor activități cultural-artistice și chiar un Festival al tradițiilor și obiceiurilor de iarnă din zona noastră, comunele Solești, Dănești, Tăcuta, Miclești cu satele aferente. Un început timid, cu oarecare neîncredere, sponsorizare și mai puțină dar cu susținere morală din plin. Am reușit doar două ediții memorabile, din punctul nostru de vedere; apoi puțin câte puțin inițiativa noastră, fără susținere din partea autorităților s-a stins. Probabil, nici noi nu am mai avut forța necesară de a lupta.
Performanțe, satisfacții, realizări am obținut cu formațiile și ansamblurile de dans, rezultate naționale și internaționale. Totul a început după multă chibzuință, trebuia scos din anonimat Căminul Cultural, dar și satul. Am început înscrieri pentru dansuri, teatru, soliști vocali. Spectacolele, cu diferite ocazii, au început să animeze sătenii dornici de ceva nou. De fiecare dată sala arhiplină. Fiind și cadre didactice am mobilizat grădinițele, școala, liceul. Colegii au înțeles rolul activităților și și-au adus aportul, imprimându-le o calitate deosebită din punct de vedere artistic.
Prin 2005 nu erau telefoane, tablete și copiii simțeau nevoia de a participa la activitățile Căminului Cultural. Observând pasiunea unor copii pentru dans, dorința de a participa sâmbăta, duminica, dar și în timpul vacanțelor școlare la repetiții, ne-am propus să facem formații de dans. Înscrierile au început să curgă. Pentru a limita numărul am realizat, un, așa-zis, Regulament (fără întârzieri, repetiții sâmbăta, duminica și în vacanțe dacă e necesar, disciplină multă, comportament adecvat – mult bun simț, absențele motivate, consimțământul părinților) ce trebuia respectat cu strictețe și argumentam: „Nu sunt plătită pentru această muncă, nici voi nu veți plăti vreo taxă, dar veți respecta Regulamentul.” M-am confruntat cu o problemă: aceea de a lucra cu peste 40 elevi la dansuri. Și abia atunci a început o muncă înverșunată. Nefiind de specialitate, am trecut la stabilirea mai multor genuri de dans împreună cu cei înscriși, după dorința lor. Și așa au apărut formațiile de dans: cancan, modern, stilizat, etno, indian, vals, tangou, pentru început. Pentru a reuși am studiat istoricul fiecărui dans, mișcările de bază, particularitățile. Apoi, pentru a fi originali, am format o echipă de liceene cu ajutorul cărora realizam figurile pentru dans, alegeam ținuta necesară, muzica…
În 2006, am aflat despre un concurs de dans interjudețean „Ritmurile tinereții”, Vaslui. La acest concurs se făcea selecție pentru concursul internațional de dans „Prietenia”. Participarea la acest concurs te propulsa spre multe alte concursuri naționale și internaționale. Era o șansă! Și cum dansul unește oamenii participau formații și ansambluri din mai multe țări: Bulgaria, Republica Moldova, Nigeria, Maroc, Ungaria, Venezuela, Sri Lanka, Grecia, etc.
Ne-am gândit mult cu ce stil de dans să participăm, având în vedere că noi concuram cu cluburi sportive puternice, formații și ansambluri renumite, cu tradiție. Hotărâre luată de comun acord cu dansatorii: vals și cancan. Orientare bună, pentru prima dată apărea la secțiunea din dansurile popoarelor – cancan. Am luat locurile întâi, trofeu pentru cancan și bineînțeles ne-am calificat pentru „Prietenia”. În așteptarea evoluării, repetițiile erau asidue, dar și documentarea despre acest dans. O provocare – în premieră! A sosit ziua concursului, emoții puternice, speranțe de reușită. Evoluția a fost extraordinară. Un succes care nu se uită. Sala a aplaudat continuu pe ritmul melodiei. Era un stil nou, curajos, ținută atractivă, ritm alert. Bineînțeles că am luat locul I și trofeu la această secțiune. Vis împlinit! De acum drumurile duceau spre tot felul de concursuri și festivaluri. Am căpătat curaj că putem. Și au urmat participări la multe festivaluri cu formații de dans: modern, stilizat, etno, cancan, cu premii și trofee. După câțiva ani, am observat că cel mai mare succes, la public, îl au dansurile populare. O decizie grea de luat având în vedere că în zona noastră nu era o tradiție. Așa că am apelat la un maestru al dansului, George Ilașcu, să ne ajute pentru a găsi pașii de dans specifici unei zone extinse, vasluiene. Zis și făcut. După repetiții aproape zilnic și în vacanțe, am reușit să punem bazele unei formații de dansuri populare pentru fete și un ansamblu de dansuri cu 40 de membri. Din momentul acela am început să pășim pe calea succesului. Soțul, ca manager, era cel care făcea înscrierile, obținea toate aprobările pentru deplasări, căuta mijloc de transport. Meritul se datorează, în mare parte, pasiunii cu care au dansat copiii, muncii intense depuse, părinților care i-au susținut moral și financiar. Câteva din concursurile și festivalurile la care am concurat din 2006 până în anul 2015 și la care de fiecare dată trebuia să aducem elemente de noutate și prezentare de înaltă ținută artistică:
- Concursul interjudețean de dansuri „Ritmurile Tinereții”, Vaslui
- Festivalul Internațional de Gimnastică și Dans „Prietenia”, Vaslui
- Festivalul Internațional de interpretarea a cântecului și jocului popular, Negrești
- Festivalul Interjudețean de Dans „Ritmurile Tinereții”, Bârlad
- Concurs Internațional de Dans „Fantezii de vară”, Bârlad
- Festivalul Internațional „Hora din străbuni”, Vaslui
- Festivalul Internațional de Gimnastică și Dans „Tinere Speranțe”, Cisnădie – Sibiu
- Festivalul Național de Folclor „Cântă de răsună lunca”, Tecuci – Galați
- Concurs Național de muzică și dansuri populare „Pe-o gură de rai”, Focșani – Vrancea
Continue reading „Silvia HODOȘ: Amintiri cu dans – Povestea medaliilor și a trofeelor”
