MASĂ MARE

(fiului meu, Alexandru)

 

Când sărbătorile-s în prag

Şi neaua cade-alene,

Măicuţa şorţu-l ia din cui,

Pe treabă se aşterne.

 

Şi face numai bunătăţi,

Aşa cum doar ea ştie

Să îi aştepte pe cei dragi

În prag din nou să-i vie.

 

E bucuroasă de Crăciun

Că au venit cu toţii!

Şi stau la masă împrejur,

Copiii şi nepoţii.

 

Iar ochii ei în lacrimi râd:

E-atâta hărmălaie,

Dar va rămâne în curând

Tot singură-n odaie.

 

Cu gândul bun şi rugăciuni

Îi va-nsoţi mereu,

Că poate, ele-or alina

Din pieptu-i dorul  greu.

 

 

AŞTEPTARE

(nepoatei mele, Andreea)

 

Mătuşa şi-a ei nepoată

Stau proptite lângă poartă

Şi privesc atent în zare

Poate Moş Crăciun apare.

 

Însă vântul, jucăuş,

Le azvârle de pe sus

Fulgii albi, strălucitori,

Pe obrajii roşiori.

 

Uite-o umbră s-a ivit

Colo-n depărtare.

O fi Moşul cel dorit

Sau… o arătare?

 

Este moşul, însă… Ene,

Dând târcoale pe la gene

Şi trimite la culcare

Toţi copiii: mic sau mare.

 

Dimineaţa, la trezire,

Stau sub brad, în aţipire,

Jucării în poleială,

Doar Andreea să apară!

 

 

CUM E BINE?

 

Cum e bine să fii oare:

Să fii mic, ori să fii mare!?

De eşti mic, ţi se tot spune

Să mănânci şi să dormi bine.

 

Moş Crăciun o să te vadă

Când trece aşa, pe stradă.

Şi-ţi aduce… Cum…? Nu ştii?

Bomboane şi jucării.

 

Când mai creşti, Moşul îţi spune

Să aduci doar note bune

Şi să-i faci pe-ai tăi părinţi

Între toţi mai fericiţi.

 

Chiar de eşti micuţ sau mare,

Moş Crăciun un dar tot are

Şi-l aduce an de an

Pus în sacul dolofan.

 

 

SANIA

 

Uite-o cum coboară.

Uite!… Parcă zboară!

Şi vine ca vântul…

Şi fuge ca gândul…

 

Continue reading „Rodica KUBIK: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)” →