Pablo Atchugarry, Montevideo

***

Suflare

 

În acea depărtată
suflare din adâncul inimii
își recunoaște fiecare om
propriul destin.
Visul cel mai oprit:
ideea unui infinit
fie el chiar și cotidian,
lăsat în voia
corpului iubirii.
Predat, întemnițat,
pentru a-i păstra neatinsă
aroma,
scăzut din neantul
ținut între coapse
îndelung, fără rost,
ca apa
care se prelinge, oricum,
din mână.

PAOLO RUFILLI, Italia, 1949

Traducere:  Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg
–
din: “Il polline delle stelle”, Poesía italiana, Editura POINT 2000

***

 

Soffio

E’ in quel remoto
soffio, dentro al cuore,
che ognuno riconosce
il suo destino.
Il sogno più prohibito:
l’idea di un
infinito perfino
quotidiano,
lasciato in sorte
al corpo dell’amore.
Arreso, imprigionato,
per conservare intatto
il suo sapore,
sottratto al vuoto
tenuto tra le cosce
a lungo, invano,
come l’acqua
che scivola comunque
dalla mano.

Paolo Rufilli, Italia

di “Il polline delle stelle”, Poesía italiana, Editoriale POINT 2000