Rondel chemare…

 

e-aştept, iubite-n alb de-nzăpezire…
Templu din fulgi de nea, petale de argint,
Înalţ sub cer cu geana în trezire,
Este speranţa mea, să vii să te alint.

Când zorii iar apar cu limpezire,
Lăsând în urmă-o stea-n culori de hiacint,
Te-aştept, iubite-n alb de-nzăpezire…
Templul din fulgi de nea, petale de argint.

Lăcaş ţi-oi face-n el pentru iubire,
Iar corpul tău să stea pe albe flori de mirt.
Cuvintele n-or bea din cupa cu absint,
Ci vor goli pocal de împlinire.

Te-aştept, iubite-n alb de-nzăpezire

———————————–

Olguța LUNCAȘU TRIFAN

23 ianuarie 2019

Rondelul lacrimii

 

De m-aș preface-n lacrimă sărată
Și-aș izvorî din gândul tău curat,
Ți-aș zăbovi în colț de ochi furată
De străluciri ce m-au cutremurat.

Și-n tremur de iubire, mult mirată,
Ți-aș mângâia obraz îmbujorat,
De m-aș preface-n lacrimă sărată
Și-aș izvorî din gândul tău curat.

În colțul gurii, ieri nesărutată,
M-aș primeni în gust dulce-sărat,
Apoi, să cad pe crinul rourat,
Să luminez de soare mângâiată.

De m-aș preface-n lacrimă sărată…

———————————–

Olguța LUNCAȘU TRIFAN

17 ianuarie 2019

Rondelul privirii

 

Șăgalnică privire spre mine se apleacă
Să mă cuprindă blând în caldă-mbrățișare,
Iar trupu-n dezmorțire orice tristețe seacă;
Iubirea ei vibrând, îmi schimbă-nfățișare.

Din ochi, sub gene-lire, răzbate să-mi petreacă
Pe-obrazul luminând o stea-n armonizare,
Șăgalnică privire spre mine se apleacă
Să mă cuprindă blând în caldă-mbrățișare.

O clipă de uimire hotarul vrea să-l treacă
Și suflet tremurând de-atâta-nfiorare
Alungă orice gând și uită supărare;
Sub dulce zăbovire în ochii calzi mă-neacă

Șăgalnică privire spre mine când se-apleacă.

———————————–

Olguța LUNCAȘU TRIFAN

9 ianuarie 2019

 

De Bobotează

 

Merg cu sufletul în mână
Pe-o potecă rar-umblată,
Setea de Tine mă mână
Să Te caut disperată…

De mă simt străină-n lume,
Spinii vieții de mă-nțeapă,
Știu, m-ai înTreit prin nume,
La Botez, în Sfânta apă,

Să-ți fiu fiică credincioasă,
Să-mi port Crucea-grea, supusă,
Să nu-mi jelesc talpa roasă
Și nici inima răpusă…

Să plâng doar durerea lumii,
Sărăcia, suferința,
Nedreptăți ce le fac unii
Care-și cântă pocăința…

Plâng atunci când omul uită
De dreptatea Ta Divină,
Cu-o vorbă nechibzuită
Crede c-a ieșit din tină…

Din păcatul greu, din ură,
Când nu știe să se-ntoarcă,
Împarte din gură-n gură
Otravă, lacrimi să stoarcă…

Doamne, dă-mi astăzi putere,
Dă-mi iubire și răbdare,
Să le-arăt lumii, să spere,
Prin Botez s-aibă Iertare!

———————————–

Olguța LUNCAȘU TRIFAN

6 ianuarie 2019

Înlăcrimare

 

Casa rămasă pustie
N-are lacrimă să plângă.
Doar o pisică zglobie
A lăsat urme pe lângă

Cei pereți care odată
Erau răzimați de om…
Acum ușa-i încuiată
Și-n curte plânge un pom…

Ramurile își întinde
Spre ceardac, plin de lumină,
Vrând cu ele a-l cuprinde,
Împreună să se-ațină

La fulgi ce se bat să intre
Pe-o fereastră spartă-n tindă…
Răscolesc zadarnic printre
Nostalgii ce vor să prindă

Ce-a fost ieri la gura sobei,
Cum creștea mirosul pâinii,
Cum dădeau peste nas scârbei
Când sporovăiau stăpânii.

Merg pe drum, mintea-mi aleargă
Și mă-ntreb: unde-s copiii
Ce-alergau o zi întreagă
Prin nămeți, dând un rost firii?

Multe case părăsite…
Tot mai rar se-aud și câinii…
Din satele-mbătrânite
Au plecat, pe rând, bătrânii…

––––––––––––

Olguța LUNCAȘU TRIFAN

18 decembrie, 2018